CARTEA VERDE A SERVICIILOR PUBLICE DE SALUBRIZARE - extras din Proiectul A.R.S. –

Stabilirea cadrului pentru organizarea, gestionarea, reglementarea şi monitorizarea serviciului public de salubrizare în localităţi se face cu respectarea prevederilor din strategia naţională cu privire la deşeurile solide, precum şi a celor înscrise în directivele Uniunii Europene.

Aspectele specifice, avute în vedere sunt:

- introducerea de reglementări specifice, inclusiv măsuri de implementare şi control a respectării acestora;

- diversificarea instrumentelor economice;

- îmbunătăţirea statisticii deşeurilor;

- elaborarea planurilor sectoriale şi regionale de gestionare a deşeurilor;

- asigurarea unor condiţii ecologice de transport, precum şi monitorizarea deplasării deşeurilor de la locul de producere până la cel de eliminare finală.

ARS are un număr de 78 de membri, persoane juridice şi fizice, operatori care deservesc mai mult de 80% din populaţia care beneficiază de servicii de salubritate, specialişti în domeniu, instituţii de învăţământ superior.

Din prelucrarea datelor obţinute din teritoriu a rezultat că:

- din numărul total de cca. 500 operatori de salubrizare din România, 237 sunt societăţi comerciale, iar 263 sunt departamente specializate în cadrul primăriilor;

- pentru 60% din populaţia urbană serviciul de salubrizare este asigurat de cca. 10% din numărul total de operatori (cca. 50 operatori asigură serviciile de salubrizare pentru cca. 7,3 mil. locuitori);

- pentru 40% din populaţia urbană, cca. 5,3 mil. locuitori, serviciul de salubrizare este asigurat de 187 operatori;

- igiena urbană (curăţenia stradală şi a spaţiilor verzi) este asigurată prin servicii proprii de cca. 263 de primării;

- în oraşele mari, serviciul de salubrizare este asigurat de operatori mari, societăţi cu capital privat;

- 20 operatori în 12 localităţi cu 100.000-199.999 locuitori;

- 23 operatori în localităţi cu 200.000-999.999 locuitori;

- 4 operatori în Bucureşti (mai mult de 2,5 mil. locuitori)

După 1990, problematica deşeurilor în general şi cea a sectorului de salubrizare a localităţilor în special a luat amploare deosebită, ca urmare a necesităţii de:

- aliniere la cerinţele UE în domeniu;

- globalizarea şi deschiderea pieţei pentru libera concurenţă;

- privatizare a serviciilor de salubrizare;

- întărire a coeziunii sociale;

- asigurare a dezvoltării durabile în acest sector de activitate.

În România se produc anual cca. 7,7 mil. tone deşeuri urbane, din care 6,3 mil. tone deşeuri de la populaţie şi 1,4 mil. tone deşeuri stradale.

Evoluţia economică din ultimii 12 ani a condus la creşterea gradului de urbanizare şi a nivelului serviciilor, chiar dacă gradul de industrializare a înregistrat o curbă descendentă.

Pentru perioada următoare, până în 2020, se prognozează o creştere a cantităţilor de deşeuri urbane generate şi în acelaşi timp o modificare majoră a structurii şi compoziţiei acestora, astfel:

- extinderea serviciului de salubrizare în mediul rural, unde se prognozează un indice de producere de 0,3-0,4 kg/loc/zi, exclusiv deşeuri fermentabile şi agricole;

- indicele mediu de producere în marile oraşe va fi: 1,1-1,4 kg/loc/zi;

- fracţiunea fermentabilă va scădea la cca. 40-45%;

- va creşte în cadrul fracţiunii uscate, procentul de plastice în special PET, hârtie, cartoane;

- deşeurile voluminoase, în special cele provenind din produse electrocasnice (frigidere, televizoare, congelatoare etc.) tind să devină o problemă pe termen scurt şi mediu;

- nămolurile de la staţiile de epurare vor trebui bine monitorizate şi gestionate cantitativ şi din punct de vedere al compoziţiei.

Disfuncţionalităţi în implementarea unui sistem integrat de gestiune a deşeurilor solide urbane

Există încă disfuncţionalităţi importante în ceea ce priveşte accesibilitatea serviciilor de salubrizare, dintre care cele mai însemnate, pe componente specifice sunt următoarele:

- de ordin legislativ, ca urmare a faptului că strategia naţională nu ţine seama de condiţiile geografice, administrative şi culturale specifice şi în care oraşele cu mai puţin de 60000 locuitori şi zonele rurale să fie arondate unor centre zonale pentru tratarea deşeurilor;

- de ordin instituţional, deoarece deşi s-au făcut paşi în stabilirea unui sistem de colaborare între instituţiile care legiferează domeniul deşeurilor şi cele de implementare practică a reglementărilor, această relaţie nu este suficient conturată;

- de ordin economic, deoarece posibilităţile de finanţare a serviciilor publice de gospodărie comunală sunt îngrădite de lipsa unor politici locale, coerente şi practice care să se refere la:

·        sistemele de colectare a deşeurilor;

·        practici de reducere a cantităţilor de deşeuri eliminate;

·        facilităţi pentru tratarea deşeurilor;

·        eliminarea deşeurilor în centre regionale, pe de o parte, şi de lipsa unor politici financiare atractive pentru promovarea de tehnologii noi care să conducă la evitarea producerii de deşeuri şi valorificarea eficientă a deşeurilor din ambalaje, pe de altă parte;

- de ordin social: cea mai gravă problemă o reprezintă spaţiul rural în care cca. 30% din populaţia ţării nu dispune de nici un serviciu de salubritate. Organele locale invocă în acest sens lipsa de fonduri centralizate şi sărăcia locuitorilor. Totuşi, primăriile nu impun măsurile ce se cuvin nici în zonele unde nu se pune problema financiară;

- de ordin educaţional, având în vedere lipsa unor campanii de sensibilizare şi informare a cetăţenilor cu privire la strategia adoptată privind deşeurile.

Cerinţele în raport cu exigenţele Uniunii Europene

Ţintele propuse pentru realizarea obiectivelor rezultate din implemenatrea unui sistem de management integrat al deşeurilor în concordanţă cu reglementările UE şi legislaţia naţională sunt cele fixate în Strategia naţională de gestionare a deşeurilor elaborate de MAPM.

Prevenirea generării deşeurilor

Prevenirea apariţiei deşeurilor se va realiza prin:

- aplicarea „tehnologiilor curate”, care va determina reducerea cantităţilor de deşeuri;

- utilizarea unor cantităţi mai mici de materiale pentru producerea aceleiaşi cantităţi de bunuri;

- îmbunătăţirea concepţiei produselor conform cerinţelor noilor standarde de producţie;

- modificarea comportamentului consumatorilor şi influenţa pieţei în favoarea produselor şi serviciilor cu durată de viaţă mai lungă.

Colectarea diferenţiată a deşeurilor

Se are în vedere implementarea la nivel naţional a colectării diferenţiate a cel puţin 3 fracţiuni componente ale deşeurilor urbane: fracţiune umedă (fermentabilă), fracţiune uscată şi sticlă.

Acţiunea va fi un succes în măsura în care cetăţenii vor înţelege importanţa ei şi operatorii vor avea puterea financiară pentru a organiza şi gestiona serviciul. În plus, este necesar să apară şi să se dezvolte facilităţile de prelucrare a deşeurilor colectate diferenţiat.

Reciclarea deşeurilor urbane

În paralel, reciclarea materialelor recuperabile conţinute în deşeurile urbane (care acum se face doar în proporţie de 1%) va creşte datorită colectării selective până la:

Cifrele de mai sus includ şi reducerea cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, această diminuare fiind estimată după cum urmează:

- la 75% din valoarea înregistrată în 2001-până în anul 2007 (cca. 4,3 mil. tone);

- la 50% din valoarea înregistrată în 2001-până în anul 2010 (cca. 2,9 mil. tone);

- la 35% din valoarea înregistrată în 2001-până în anul 2017 (cca. 2,0 mil. tone).

Ca rezultat al realizării indicilor de reciclare prognozaţi, cantităţile de deşeuri urbane depozitate vor fi:

- 7,49 mil. tone – în 2005

- 6,56 mil. tone – în 2010

- 5,65 mil. tone – în 2015

- 4,56 mil. tone – în 2020.