Carrara sau un fel de adio

Povestea  robotului călător prin șapte țări europene se încheie - nu fără un posibil va urma - acolo unde a și început – într-unul dintre cele mai frumoase orașe ale regiunii italiene Toscana, Carrara.  Școala Carducci din fascinanta cità del marmo devine, pentru o săptămână,  un spațiu multicultural al contrastelor, fiind gazdă a proiectului COde 4 All. Italieni, turci, slovaci, suedezi, portughezi,  polonezi, dar și copii și dascăli de la Școala Alexandru Ivasiuc din Baia Mare respiră pentru o săptămână, la unison, aerul civilizației medievale toscane, dar, în același timp comunică, se pare, fără dificultăți, în limbajul viitorului – coding.

Un drum lung, istovitor și nu lipsit de peripeții se uită repede,  mai ales atunci când destinația grupului de dascăli și copii băimă­reni este orașul marmurei albe, Ca­rra­ra, din frumoasa regiune Tos­cana.
 

Italienii, primitori și foarte sociabili
 

Copiii noștri așteaptă cu nedi­simulată emoție primirea în familiile italienilor. Totul decurge firesc, iar il piccolo Sergio, un băiețel italian roșcat, extrem de simpatic,  se face remarcat încă de la prima întâlnire. Cu o personalitate debordantă, spune că nu prea se descurcă cu engleza, pentru ca, apoi, la fel de dezin­volt, să-și ia la modul foarte serios rolul de protector al Cezarei, o fetiță din grupul nostru, comunicând, cum recunoaște chiar el, într-o italiano-româno-engleză… perfectă. Mama lui, Serena Ambrosini, la fel de simpatică, avea să scrie la final, pe una din rețelele de socializare: „Cezara, ai intrat în familia noastră ca o soră mai mare pentru Sergio, ne-am distrat, ți-am arătat cultura noastră, orașul nostru și arta culinară. Păcat că s-a sfârșit, a fost  o experiență fantastică”.

Simpli, simpatici, deschiși, fără tendința de a epata prin vesti­men­tație sau atitudine, dar afișând un zâmbet occidental ce impune uneori distanța, sunt și dascălii ce predau la complexul „Carrara e Paesi a Monte”. Un institut ce are în subordine mai multe școli unde studiază copii de grădiniță, din ciclul primar ori gimnaziu.
Proiectul Erasmus fusese inițiat și conceput de românca Maria Floarea Pop, pe atunci dascăl la una dintre școlile complexului, iar azi director al Institutului Cultural Român din Spania.
Carlotta Montefiori, cea care a preluat ulterior coordonarea proiectului, anunță programul pentru urmă­toa­rele zile, în timp ce ni se prezintă școala, o clădire cu coridoare largi și stâlpi imenși de susținere, de fapt o fostă cazarmă militară. Pe scările instituției, sunt încastrate citate-zicători preferate de copii, scrise în diferite culori, textele având, probabil, un rol stimulator pentru ei.
 

Roboți, comori, locuri și oameni noi
 

Se anunță zile dense, atât pentru dascălii, cât și pentru copiii din cele șapte țări. Luciana Ceccarelli, directoarea Școlii Carducci, se oferă să ne însoțească într-un prim tur al orașului antic Carrara, „încastrat” între munte și mare, cunoscut încă din epoca romană datorită lucrărilor în marmură și celebrelor cave, un fel de mine unde se ascunde bogăția orașului.

Limbajul coding  pare că va face de aici înainte „casă bună” cu excursiile  la Pontremoli, în regiunea Lunigiana, unde se află și Muzeul celor șapte stele, Muzeul Rezistenței, Castelul din Fosdinovo, Castelul Malaspina, ultimele două, importante edificii arhitectonice din epoca medievală și renascentistă.
Printre roboți construiți de dascăli sau desenați de copii, munca în echipe pentru a descoperi comori – la caccia del tesoro - ori pentru a prinde insecte, se vizitează obiective, se ia prânzul sau cina la mensa, un fel de cantină pentru elevi sau studenți. 
În Bedizzano, la scuola senza zaino
Preșcolarii din localitatea Bedizzano, de la scuola senza zaino (școala fără ghiozdan), ne așteaptă la intrare cu cântecele de bun-venit. Dedicați trup și suflet proiectului, au construit o săptămână întreagă un imens blazon al proiectului COde 4 All din…căpăcele colorate de plastic adunate de la sticlele lor de suc.
Se observă ușor că sistemul de învățare este total diferit de al nostru, fiind bazat în bună parte pe lucruri practice și creativitate și mai puțin  pe teorie. Fiecare copil are, încă de la grădiniță, o responsabilitate bine trasată de maestra la începutul fiecărei zile, așa că nu mai are timp să fie… indisciplinat.

Obișnuiți cu gentilețea italienilor, gata să ajute oricând pe un straniero aflat în dificultate, primim invitația de a lua prânzul la școala piticilor din Bedizzano. Și cum să refuzi oportunitatea de a gusta din specialitățile tradiționale italiene pregătite cu atâta drag de părinții copiilor din școală?

Acolo unde piatra se însuflețește…
 

„Memoria, tradiția și inovația fac corp comun acolo unde piatra se însuflețește”, spune Diego Zampolini, un sculptor de la Cooperativa Scultori di Carrara. Aici, unde se menține vie o tradiție antică,  timpul parcă se oprește…Marmura albă de Carrara, atât de căutată de Michelangelo pentru celebra Pietà, începe să prindă viață. Mâinile celor patru tineri intră în sincronie cu materia, mintea și Universul.
Până când blocurile de marmură devin operă de artă este o muncă asiduă. În spatele unei capodopere, « se ascund » cei patru sculptori care ajută artiștii «să scoată afară  inima» unui bloc de marmură. Și o fac așa cum numai mâinile și mințile creative, dornice de a păstra o tradiție milenară o pot face…
 

Marina di Carrara și seara de adio
 

Pe malul mării Ligurice, ne luăm un fel de adio de la Carrara, orașul ce­lebrat de Dante Alighieri în Divina Comedie, nu fără promisiunea de a ne întoarce cândva pe străduțele sale înguste, pline de ateliere de sculp­tură.
Seară de adio, cu cină la școală, ală­turi de familia Erasmus… Se schim­bă impresii, se transmit emo­ții, se face bilanțul…

Întortocheat, obositor, cu poticniri și derute, drumul robotului multicultural a adus, cu siguranță, satisfacții. S-au legat prietenii noi, s-au întărit cele existente deja, s-au împărtășit trăiri, dar s-au acceptat și orgolii. Culturi, locuri inedite,  moduri de gândire diferite țin treze mintea și sufletul.
Cine știe, pentru noi, dascăli și copii, dacă a fost o reală provocare, o experiență unică, sau o simplă fugă de un cotidian tern după
care tânjește – uneori inconștient – omul?!

„Erasmus…un cerc care se închide în locul unde a început. Am trăit o diversitate de experiențe, am acumulat multe cunoștințe. De-a lungul celor doi ani de colaborare, am învățat unii de la alții, am comunicat în engleză, am trăit emoții, pe care le vom împărtăși, cu siguranță și celorlalți”.
Eliza Pop, coordonatoarea proiectului în România