Carol Temerarul, ultimul Valois duce de Burgundia

Născut la 10 noiembrie 1433 la Dijon şi botezat Charles Martin, Carol Temerarul a fost duce de Burgundia între 1467 şi 1477. Cunoscut drept Carol cel Groaznic de către duşmanii săi, a fost ultimul Valois duce de Burgundia. După moartea sa timpurie, ducatul de Burgundia a fost reintegrat în regatul francez. 

Prinţul francez Carol Temerarul s-a născut la Dijon şi a fost al treilea fiu (primii doi fii au murit până la vârsta de doi ani) al lui Filip al III-lea de Burgundia, cunoscut şi sub numele de Filip cel Bun, şi al celei de a treia soţii a acestuia, infanta Isabel a Portugaliei, fiica regelui Ioan I al Portugaliei.

În timpul cât a trăit tatăl său a purtat titlul de conte de Charolais; după aceea şi-a asumat toate titlurile tatălui, inclusiv cel de „Mare Duce al Vestului”. La douăzeci de zile după naştere a fost numit Cavaler al Lânii de Aur şi a purtat titlul de Carol I, conte de Nevers şi seigneur de Croy.

Carol a crescut în Ţările de Jos burgunde, un teritoriu vast, format din Belgia de astăzi, Ţările de Jos, Luxemburgul şi părţi din nordul Franţei. A crescut cu verişorii săi, copiii mătuşii sale, Maria de Burgundia, soţia lui Adolf al II-lea, duce de Clives: ducele Ioan I de Cleves şi Caterina, care s-a căsătorit mai târziu cu Arnold de Gueldre.

În 1440, la vârsta de şapte ani, Carol s-a căsătorit cu Caterina a Franţei, fiica regelui Carol al VII-lea al Franţei şi sora Delfinului, viitorul rege Ludovic al IX-lea. Ea era cu cinci ani mai mare decât el şi a murit în 1446 la vârsta de 18 ani. Cei doi nu au avut copii.

În 1454, la vârsta de 21 de ani, Carol s-a căsătorit pentru a doua oară. A vrut să se căsătorească cu fiica unui verişor îndepărtat, ducele de York, sora regilor Eduard al IV-lea şi Richard al III-lea ai Angliei, însă conform Tratatului de la Arras din 1453, era obligat să se căsătorească numai cu prinţese ale Franţei. Tatăl lui a ales-o pe Isabella de Bourbon, care era fiica surorii lui Filip cel Bun şi a unui văr îndepărtat al regelui Carol al VII-lea al Franţei. Fiica lor, Maria, a fost singurul copil al lui Carol care a supravieţuit şi care a moştenit toate domeniile burgunde. Isabela a murit în anul 1465.

Carol era în termeni buni cu cumnatul său, Delfinul, atunci când acesta a fost refugiat la curtea Burgundiei din 1456 până ce Ludovic i-a succedat tatălui său ca rege al Franţei. Dar Ludovic a început să urmărească unele dintre aceleaşi politici ca tatăl său. Ca urmare, Carol a privit cu întristare cum mai târziu Ludovic a răscumpărat oraşele de pe Somme, pe care tatăl său Ludovic le-a cedat în 1435 tatălui lui Carol prin Tratatul de la Arras.

Atunci când sănătatea precară a propriului său tată i-a permis să ia în mâinile sale frâiele guvernării, la care Filip a renunţat complet printr-un act din 12 aprilie 1465), el a intrat în luptă pe tot parcursul vieţii împotriva lui Ludovic al IX-lea. Carol, om de un curaj excepţional, educat şi muncitor, a afişat un temperament violent şi impulsiv. El a folosit cu bucurie forţa şi războiul pentru a obţine ceea ce a vrut. 

Pentru cea de-a treia soţie, lui Carol i s-a oferit mâna fiicei lui Ludovic al IX-lea, Ana; totuşi, el a ales-o pe Margareta de York. Cum tatăl său murise şi el nu mai era obligat prin Tratatul de la Arras, Carol a decis să se alieze cu vechiul aliat al Burgundiei, Anglia. Ludovic a făcut tot posibilul pentru a împiedica sau amâna căsătoria, însă în vara anului 1468, aceasta a fost celebrată la Bruges, iar Carol a fost numit cavaler al Ordinului Jartierei. Cuplul nu a avut copii, dar Margareta a fost o mamă devotată pentru fiica sa vitregă, Maria. Margareta i-a supravieţuit soţului ei şi a fost singura dintre cele trei soţii care a devenit ducesă de Burgundia.

Carol a fost lăsat să comande armata în bătălia de la Montthery, din 13 iulie 1465, unde a fost rănit şi în care nu şi-a asigurat o victorie decisivă. El a reuşit, totuşi, să-l forţeze pe Ludovic, prin Tratatul de la Comflans, din 4 octombrie 1465, să-i restituie oraşele de pe Somme. În timpul negocierilor pentru tratat, soţia sa Isabela a murit subit la 25 septembrie la Les Quesnay. Ca parte a tratatului, Ludovic i-a propus mâna propriei fiice, Ana, cu Champagne şi Ponthieu ca zestre, însă căsătoria nu a avut loc. În acelaşi timp, Carol a obţinut capitularea teritoriului Ponthieu.

Revolta din Liege împotriva socrului şi cumnatului său, Ludovic de Bourbon, prinţ episcop de Liege, şi dorinţa de a pedepsi oraşul Dinant, a intervenit pentru a distrage atenţia de la afacerile cu Franţa. În timpul negocierilor din vara precedentă, din Dinant s-a răspândit zvonul fals că prinţul Carol a fost învins la Montlhery şi că era bastardul ducesei Isabel şi al lui Ioan de Heinsburg, episcopul anterior de Liege, mort în 1455.

După moartea tatălui său, Filip cel Bun, la 15 iunie 1467, Episcopia din Liege a reînnoit ostilităţile, dar Carol a învins-o la Saint-Truiden şi şi-a făcut o intrare victorioasă în Liege, ale cărui ziduri le-a şi dărâmat. După moartea lui Filip cel Bun, Carol a moştenit ducatul de Burgundia şi toate titlurile tatălui său: duce de Lothier, de Brabant, de Limberg, de Luxemburg, palatin de Burgundia, conte de Flandra, d’Artois, de Hainaut, de Olanda, de Zeelanda, de Namur.

Alarmat de aceste succese timpurii ale noului duce de Burgundia şi nerăbdător să se stabilească diferite întrebări referitoare la executarea tratatului de Conflans, Ludovic a solicitat o întâlnire cu Carol la Peronne. În cursul negocierilor, ducele a fost informat cu privire la o proaspătă revoltă a Episcopiei din Liege instigată în secret de către Ludovic. După discuţii timp de patru zile cum să se ocupe de adversarul său, Carol a decis să-şi respecte cuvântul dat şi să negocieze cu Ludovic, în octombrie 1468, în acelaşi timp forţându-l să asiste la reprimarea revoltei. Oraşul a fost asaltat şi locuitorii au fost masacraţi, iar Ludovic nu a intervenit în numele fostului său aliat.

La expirarea armistiţiului de un an, care a urmat Tratatului de la Peronne, regele l-a acuzat pe Carol de trădare, citându-l să apară în faţa Parlamentului şi a confiscat o parte din oraşele de pe Somme, în 1471. Ducele s-a răzbunat prin invadarea Franţei cu o mare armată, a luat în posesie comuna Nesla şi a masacrat locuitorii acesteia. Totuşi, a eşuat în atacul de la Beauvais şi a trebuit să se mulţumească cu pustiirea comunei.

Carol Temerarul a fondat o armată burgundă puternică de ocupaţie de mercenari din toate ţările europene. El a continuat politica predecesorilor săi: dorinţa de independenţă suverană a statului burgund faţă de regatul Franţei şi pentru a o contracara a făcut o alianţă cu regatul Angliei cu care Franţa fusese angajată în războiul de o sută de ani.

Carol nu a pierdut nici o ocazie de a-şi extinde puterea.

În mai 1469, prin Tratatul de la Saint-Omer, arhiducele de Austria, Sigismund, i-a vândut pentru 50.000 de florini olandezi comitatul Ferrette, o parte din Alsacia şi alte câteva oraşe, rezervând pentru sine dreptul de răscumpărare. Cea mai mare dorinţă a lui Carol a fost să unească într-un singur regat cel două teritorii burgunde. Pentru a realiza acest lucru, a făcut tot posibilul.

În octombrie 1470, cumnatul său, Eduard al IV-lea al Angliei, şi mulţi adepţi yorkişti, s-au refugiat la curtea din Burgundia în timp ce regele detronat, Henric al VI-lea, a fost repus pe tron. În martie următor, cu ajutor burgund, Eduard a intrat în Anglia şi în mai a revendicat tronul. Carol se aliase cu Eduard şi încercase să reaprindă războiul de o sută de ani, convingându-l să invadeze Franţa. Regele Franţei, Ludovic al XI-lea, tactician formidabil şi dotat cu resurse financiare superioare a reuşit să rezolve această alianţă anglo-burgundă, semnând cu Eduard al IV-lea Tratatul de la Picquigny, în 1475, prin care s-a pus capăt războiului de o sută de ani.

În 1472-1473, Carol a cumpărat revendicarea ducatului de Guelders (de exemplu, dreptul de succesiune), de la fostul duce, Arnold, pe care l-a sprijinit împotriva rebeliunii pornite de către fiul său. Considerându-se suveran de drept divin, Carol temerarul, care lucra de mult timp pentru un stat suveran, unitar şi centralizat, a reprezentat o provocare continuă pentru regele Franţei.

De la sfârşitul lui octombrie 1468, cei doi monarhi au fost blocaţi într-un duel cu moartea: domnia lui Carol temerarul nu era decât o serie aproape neîntreruptă de războaie împotriva regelui francez. Pentru a-i rezista lui Ludovic al XI-lea, Carol a încercat să se alieze cu împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederic al III-lea de Habsburg şi cu Eduard al IV-lea al Angliei.

Încercând să-şi protejeze o rudă, Rupert, arhiepiscop de Cologne, împotriva supuşilor săi, Carol a petrecut zece zile (iunie-iulie 1475), asediind micul oraş Neuss situat pe Rin, însă apropierea puternicei armate imperiale l-a obligat să ridice asediul. În plus, expediţia sa l-a convins pe cumnatul său Eduard al IV-lea al Angliei să semneze Tratatul de la Picquigny, din 29 august 1475, cu Ludovic al XI-lea. În acelaşi an, Carol a ocupat Lorena şi după un asediu de o lună a intrat în Nancy la 30 noiembrie 1475, anunţând că intenţionează să facă din Nancy capitala regatului său burgund.

La sfârşitul anului 1473, ducatul de Burgundia era ancorat în Franţa şi extins până la marginea Ţărilor de Jos. Carol Temerarul devenise unul dintre cei mai bogaţi şi puternici nobili din Europa. În anul următor, Carol s-a implicat într-o serie de lupte care au dus în cele din urmă la căderea lui. A refuzat să-i restituie arhiducelui Sigismund de Austria proprietăţile din Alsacia pentru suma prevăzută; i-a sprijinit pe evrei să elibereze oraşele de pe Rinul Superior în revolta lor împotriva tiraniei guvernatorului ducal, Peter von Hagenbach, care a fost judecat de un tribunal special şi executat la 9 mai 1474; în fine, şi-a disputat cu ducele de Lorena, René al II-lea, succesiunea asupra Lorenei. Toţi aceşti duşmani, incitaţi şi sprijiniţi de Ludovic al XI-lea şi-au reunit forţele împotriva adversarului lor comun.

Carol a strâns o armată de 30.000 de oameni cu care a atacat, dar a fost învins de armata elveţiană asistată de René al II-lea, duce de Lorena, la 22 iunie 1476. La 6 octombrie, Carol a pierdut oraşul Nancy. Ducele de Burgundia a format o nouă armată şi a ajuns în plină iarnă în faţa zidurilor oraşului Nancy. În condiţiile unei ierni grele, Carol a ajuns cu doar câteva mii de oameni să se înfrunte cu forţele comune ale Lorenei şi Confederaţiei elveţiene în bătălia de la Nancy, la 5 ianuarie 1477.

Carol Temerarul a fost ucis în luptă, corpul său gol şi desfigurat fiind găsit câteva zile mai târziu în apele unui râu din apropiere. Capul era despicat în două de o halebardă, mai multe lănci îi pătrunseseră stomacul şi spatele, iar faţa îi era atât de grav deteriorată de animale sălbatice, încât numai medicul său l-a putut identifica după unghiile lungi şi vechile cicatrici de pe corpul său.

Iniţial, rămăşiţele lui Carol Temerarul au fost îngropate la Nancy, dar, în 1550, nepotul său, împăratul Carol al V-lea, a ordonat ca acestea să fie mutate la Biserica Maicii Domnului din Bruges, alături de cele ale fiicei sale, Maria. În 1562, strănepotul său, Filip al II-lea al Spaniei, a ridicat un mausoleu splendid, în stil renascentist timpuriu, peste mormântul său. Săpăturile din 1979 au identificat rămăşiţele Mariei într-un sicriu de plumb, dar cele ale lui Carol Temerarul nu au fost găsite niciodată.