Cântec deplin - sculptura şi pictura din Rus

Faima comunei Dumbrăviţa se duce în timp şi prin activitatea familiei de artişti din Rus. Vasile Chici şi soţia, Angelica Rodica, se completează şi din punct de vedere artistic, astfel încât sculptura şi pictura bisericească intră în armonie.

Prima lucrare mare a fost un iconostas de biserică la Lăpuşel: „Am lucrat împreună cu profesorul de la Şcoala de Artă, iar în ’91 el a plecat în America. Lucrasem deja în atelierul lui 7 ani. Avea o mică afacere, un SRL. În ’91 a plecat în America şi mi-a lăsat mie afacerea. Pe atunci făceam numai sculptură. Avea comenzi luate care trebuiau onorate, iar eu le-am terminat. Apoi au tot venit comenzi, fără eforturi. Eu fac aceste lucrări de la faza de proiect. Iniţial, toată lucrarea se desenează decorativ, după care tot ce-i pe hârtie trebuie transpus exact la scara 1 pe 1. Fac tot mobilierul bisericesc, începând de la uşi, strane, candelabre, scaune arhiereşti, tot ce se pune într-o biserică”.

Apoi a făcut echipă cu soţia lui, Angelica: „Suntem căsătoriţi de 22 de ani. Am lucrat trei iconostase împreună şi între timp soţia a făcut facultatea la Timişoara, pe     conservare - restaurare. Dar lucrează numai pictură iconografică. Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici, filiala Timişoara, pentru că e timişoreancă. De asemenea, mai face lucrări pentru saloanele de artă anuale. Lucrez împreună cu soţia din ’91, iniţial a lucrat în atelier la şlefuit sau alte faze. A ajuns să picteze pentru a fi o armonie între pictură şi sculptură, să se pună reciproc în valoare. Iar pictorul şi sculptorul trebuie să urmeze aceeaşi linie, să se simtă reciproc”.

În total, Chici se poate mândri că a realizat 15 iconostase. O lucrare deloc uşoară, având în vedere că un iconostas de biserică are 30 – 35 mp şi fiecare centimetru pătrat este sculptat. Acum lucrează la un iconostas la Vad, lângă Copalnic Mănăştur. Icoanele din iconostas le completează soţia lui: „Montez singur iconostasul, iar cel mai frumos şi mai înălţător este momentul în care pun ultimul element, pun crucea sus. Atunci am un sentiment fantastic, parcă te bate cineva pe umăr şi spune „bravo”. Cobor de acolo şi privesc şi atunci realizez cu adevărat lucrarea. Asta deşi ştiu în detaliu toate dimensiunile şi tot ce trebuie făcut încă dinainte să încep”.

„De loc sunt din Jibou, sălăjean, iar soţia din Timişoara. Activam amândoi în cadrul Asociaţiei Artiştilor Plastici şi făceam anual tabere de creaţie. Ne-am întâlnit într-o asemenea tabără de artişti. În Maramureş am venit cu serviciul. Iniţial am locuit în Baia Mare, iar din ’92 ne-am mutat în Rus pentru că aveam nevoie de un atelier” - Vasile Chici.

„Chiar dacă unii îşi imaginează altceva, de fapt câştigul financiar este foarte mic. În vreme de criză, manopera nu este bine plătită. Dar satisfacţia este că ceea ce facem rămâne în timp” - Angelica Rodica Chici.

„În august o să mergem într-o tabără la Jimbolia, organizată în fiecare an pentru copiii de acolo. Acolo se organizează „Zilele Jimboliene” şi atunci vin foarte mulţi dintre cei plecaţi în străinătate. Este de fapt o tabără de creaţie, iar noi mergem să-i îndrumăm pe cei 10 – 12 copii înscrişi. Eu îi iniţiez în pictură, iar Vasile în sculptură. Eu fac pictura, dar întotdeauna îl solicit pe soţul meu să-mi facă rectificarea la desen, pentru că este foarte bun la desen. De unde înclinaţia aceasta pentru obiecte bisericeşti, spre biserică? Nu am vreo explicaţie, a venit de la sine. Eram destul de prinşi în cele lumeşti, dar aşa s-a întâmplat şi mă bucur, pentru că ne-a schimbat viaţa. Eu consider că prin această activitate am primit un fel de şlefuire spirituală. Ne-a ajutat să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Ca o curiozitate, n-am avut curaj să mă apuc de icoane până nu am studiat elemente de dogmatică. Nu am considerat-o o activitate de a câştiga nişte bani de aceea întâi ne-am iniţiat. Şi am făcut excursii. De exemplu, în 2008 a fost o expoziţie la Londra cu cele mai reprezentative icoane din lume, în fiecare an mergem în Grecia sau Macedonia, unde putem studia lucrări extrem de importante”- Angelica Rodica Chici.