Cand nu mai are credinta, iubire, spirit, omul se autodistruge - Ioan Marchis, directorul Directiei

* De patru ani, sculptorul Ioan Marchis a devenit gazda unei tabere inedite de cultura: Tabara Nationala de Literatura si Arte Plastice ARCHEUS. Datorita “casei Marchis”, odata pe an, centrul de greutate al culturii maramuresene se muta la Ocolis. Reporter: Cum a inceput proiectul „casa culturii” de la Ocolis? Ioan Marchis: „Casa Ocolis” este o prelungire a ceea ce a fost mai demult „Atelierul Marchis” din Centrul Vechi. A fost greu sa atragem radacinile de acolo aici. Toata lumea credea ca nu vom putea sa intemeiem o traditie. Acolo ne era mai usor pentru ca era si o cladire monument, si Centrul Vechi, era aproape pentru artisti ca sa vina acolo. Dar noi am insistat, am facut tot felul de ritualuri de initiere, am facut troita de la inceputul proprietatii. Acolo am adus cate un bulgare de pamant de pe mormintele marilor scriitori romani si ale maramuresenilor care ne-au parasit si am facut un fel de inmormantare ritualica. Asa ceva nu s-a mai intamplat. La fiecare inceput de tabara, noi facem acolo o slujba pentru scriitorii plecati dintre noi. S-au facut si glume pe seama asta, ca la un moment dat Ion Muresan mi-a spus: «mai, Nelu, nu ma pune si pe mine pe lista aia sa pot veni si la anul». Este vorba de lista pe care o citeste preotul. La Cluj, intr-un restaurant, i s-a spus unuia „fii cuminte ca, daca nu, te pun pe lista lui Marchis”, iar Ioan Grosan la cafeneaua Uniunii Scriitorilor, unde face critica literara le spune ca daca nu iau note pana la 7 nu au sanse sa ajunga pe lista mea. Revenind, slujba de la Ocolis pentru scriitori este singura din tara de acest fel. Apoi se face inaugurarea taberei, o masa pe care o oferim si pe urma e un program complex ce tine de plasticieni, de scriitori, de prozatori, de personalitatile care vin la Ocolis. In fiecare seara se citeste. Serile sunt conduse de catre un scriitor. Avem si spectacole de alt gen, cum sunt cele culinare. Iar ultimul eveniment, in ultimul rand culinar, este berbecul la groapa. Rep: De ce ati reiterat acest obicei al sacrificarii berbecului? I.M.: Noi consideram ca si pentru arta trebuie sa se faca un sacrificiu. Cel care obtine valori spirituale in aceasta competitie de valori este si cel care sacrifica ceva pentru asta. Nu poti sa fii cu toate. Iar intre atatia artisti ne-am gandit ca este propriu sa facem un ritual de sacrificiu. Obiceiul se pastreaza in sudul tarii, dar si in Ardeal. La noi se vorbeste mai mult de acest sacrificiu la haiduci. Dar obiceiul e de sorginte tracica. Izvoarele sunt de 3.000 de ani, dar eu cred ca-i mult mai vechi. Acest ritual se efectua de obicei toamna. Tribul isi alegea un berbec. Se stabilea un baiat pur, asa cum era scarificiul la daci, care trebuia sa spele berbecul in ajunul sarbatorii. Dimineata statea nud impreuna cu berbecul cu fata spre rasarit, si in momentul in care rasarea soarele, sacrifica berbecul. Se presupunea ca puterea soarelui intra in acest berbec, care e simbol al fecunditatii, al barbatiei, al recoltei. Apoi, berbecul era preparat de bucatari si cusuta blana la loc. Pe blana se aseza un strat de lut moale. Pe acest lut isi insemnau toate durerile, raul si blestemele tribului. Apoi il duceau intr-o groapa unde toata ziua a ars focul si acest cocon de lut il asezau in mijlocul jaraticului. Astupau groapa cu jaratic si pe urma acopereau toata groapa cu lut. Dupa asfintit deschideau groapa unde era berbecul plin de mirodenii si vinuri. Barbatii spargeau coconul din ceramica si incepea servitul carnii: intai batranii, apoi barbatii si la sfarsit femeile, care nu aveau voie sa manance decat dupa asfintit. Ritualul era ca o reinviere: berbecul a murit, a fost ingropat, au ars cu el toate necazurile si iesind la lumina si fiind consumat, a devenit spiritul nostru. Iar prin faptul ca fusese atins de soare, carnea era pura, era carne de zeu. In sud obiceiul e pastrat cand se culege via. Am reeditat acest obicei si pentru a atrage atentia ca artistii sunt conectati la cultura, la spiritualitatea antica, la toate izvoarele posibile de energie care pot stimula valorile. Iar in acest tavalug al Europei trebuie sa ne agatam de orice traditie pentru ca asta inseamna identitatea. Si speranta ca ne vom apropia mai mult de traditie si vom apara mai mult Maramuresul care e in tendinta de a-si pierde valorile fundamentale, civilizatia lemnului etc. Fara sa credem ca facem un ritual pagan, am atras atentia asupra culturii. Rep: Cum ati ales actuala tema a taberei „Arta si somnul”? I.M.: Ideea a pornit de la Lucian Perta, Ion Muresan, Ioan Grosan. Subiectul este deosebit pentru ca somnul inseamna regenerare, izvor de energii etc. Rep: Se spune ca, in perioadele grele, de criza, oamenii au nevoie de Biserica si de cultura. Va fi revigorat acest domeniu in actualele circumstante? I.M.: Omul are nevoie de cultura si de biserica oricand. Asta e tinta. Dincolo de asta, omul e animal. Societatea a stratificat uneori lucrurile sa se creada ca biserica si cultura sunt niste anexe, dar tocmai in acestea sta esenta umanitatii. Unde se ignora cultura si nu exista o competitie a valorilor mai ales pe plan spiritual, acele societati se autodistrug. Omul cand nu mai are credinta, iubire, spirit se autodistruge. Nu se poate concepe o societate completa fara o factura spirituala. Rep: Paul Valery a spus ca nu-i preocupat de valurile marii, ci de ce-i in adancuri. Ar trebui oamenii de cultura sa se implice in micile mizerii si probleme actuale sau sa-si vada de „obiectivul din adancul constiintei lor”? I.M.: Oricum, spuma si nimicurile de deasupra ne consuma viata. Paul Varery bine spunea ca importanta e esenta. Insa ca sa ai acces la esenta, trebuie parcurs un labirint. Labirintul inseamna autocunoastere, asumarea majora a memoriei culturale a omenirii. Trebuie sa-ti asumi umanitatea ca sa devii un individ realizat. Iar cine fuge de cultura, fuge de el insusi. Ar trebui sa ne ocupam mai mult de ceea ce inseamna Maramuresul ancestral. Nu trebuie sa ne temem de ritual. Trebuie sa ne respectam sarbatorile si traditiile pentru ca acestea sunt osatura unui neam. Acestea ne dau o ratiune, o logica si un mod de a exista, fara de care ne pierdem. Institutiile si familiile ar trebui sa dea mai multa importanta culturii de tip arhaic si traditiilor. Pentru ca sunt multe lucruri pe care aceste traditii le pot rezolva omului, ne pot salva din multe angoase pe care altfel nu le putem rezolva. „Sunt un om care crede ca sensul omenirii sta in celalalt. Sa te iubesti pe tine trebuie sa-l iubesti pe celalalt. E un mod de a aprecia artistul de langa mine, scriitorul de langa mine, e un mod de manifestare sociala al meu. Vreau sa stimulez valorile, iar cei care vin la Ocolis se simt bine pentru ca stiu ca si eu ma simt bine ca sunt cu ei. Oboseala taberei este oboseala lucrului bine facut”. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro