• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 16 August 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 29 Martie , 2010

Camile, elefanti si crocodili la Agromec Ulmeni

* Tocmai cand oamenii din Ulmeni s-au obisnuit sa vada pe ulite chinezi ce mananca intr-o luna o jumatate de tona de orez, dupa ce s-au obisnuit cu ideea ca vor avea un „consatean” chinez pe nume Gheorghe, au avut parte de o alta surpriza. Pe drum au aparut niste animale „mai mari decat casa lui Calimanoaie”. Iar grozavenia sa fie completa, toata lumea vorbeste, si s-a auzit pana in Salsig ca „primarul din Ulmeni o urcat pa un elefant”. Cine s-ar fi gandit inainte de Revolutie ca in halele Colectivului vor ierna camile, zebre, lame si alte animale despre care „nici cu gandul nu gandesti”. Dar, se pare ca la Ulmeni orice-i posibil, iar oamenii sunt extrem de ingaduitori. Daca s-ar face un top al celor mai nonconformiste localitati din Maramures, Ulmeniul ar fi in mod sigur pe primul loc. Exista toate sansele ca oamenilor de aici sa nu li se mai para nimic dubios pe viitor. Ca ce poate fi mai neobisnuit pentru niste batrani care toata viata lor au fost cel mult pana in Baia Mare, decat sa vada pe ulita chinezi, sa se intalneasca pe strada cu elefanti, iar in zona fostului C.A.P sa auda ca se cresc camile, serpi si crocodili. Nu demult va povesteam despre faptul ca localnicii s-au obisnuit sa vada prin localitate chinezi (veniti sa lucreze in confectii). S-au obisnuit si cu ideea ca vor avea un consatean „Gheorghe primul chinez din Ulmeni” (ca una dintre chinezoaice este insarcinata). Insa acum le-a fost dat sa auda ca in incinta Agromec-ului cresc camile si zebre si ca primarul a urcat pe un elefant „de s-o auzit pana in Salsig”. Iar oamenii se distreaza copios cand analizeaza ca taman din Ulmeni, chinezii au putut trimite acasa poze cu elefanti si alte animale despre care „nici cu gandul nu te-ai fi gandit”. Recunoastem ca am aflat destul de tarziu ca in Ulmeni se intamplau lucruri ciudate, cu animale nemaivazute. Si poate nimeni n-ar fi pomenit nimic daca nu s-ar fi raspandit prin localitate ca o batrana a exclamat: „Tulvai Doamne, am vazut un animal mai mare decat casa lui Calimanoaie”. Se pare ca oamenilor li s-a parut mai interesanta exclamatia femeii decat ce a generat acest lucru. De fapt, era vorba de doi elefanti care au fost plimbati prin „sat ca vacile”. Multi n-au simtit insa nevoia sa povesteasca despre faptul ca toata iarna, la ei, in incinta Agromecului au fost tinute animale care fac deliciul a milioane de oameni. Cei din Ulmeni si-au satisfacut repede curiozitatea uitandu-se la camile si crocodili, iar de aici incolo nu li s-a mai parut interesant sa spuna si altora. Motivul? „Nu credeam ca te intereseaza”. Oricum, ganditi-va cat de tare suna ca in zona fostului „Colectiv” sa creasca acum zebre, camile si alte animale de circ. Cine s-ar fi putut gandi la una ca asta in urma cu 20 de ani? Insa oamenii din Ulmeni sunt atat de toleranti incat nimic nu li se mai pare deosebit dupa ce le-a fost dat sa vada chinezi pe ulita. Dupa ce am auzit de exclamatia cu „animalul mai mare decat casa lui Calimanoaie”, ne-am dus la Ulmeni sa aflam mai multe detalii din poveste. In curtea Agromecului am gasit cateva masini pe care se vedea ca sunt ale celor de la circ, asa ca am cerut lamuriri. „Unul dintre cei care impresariaza circul a fost la Zilele Ulmeniului din vara anului trecut. Avea tot felul de masinute, trenulete etc. Dupa ce s-a terminat sarbatoarea m-a rugat sa lase aici o masina, ca ei plecau si nu aveau nevoie de toate. Masina a ramas aici timp de aproximativ o luna si cand a venit dupa ea a vazut ca avem un spatiu mai mare. Asa a venit vorba sa gazduim peste iarna animalele de la circ”, ne-a spus Mircea Covaciu, directorul Agromec-ului din Ulmeni. „Aici este fostul Agromec. Li s-a parut interesant ca-i curtea mare si chiar si acum au aici cateva masini. Mi-au spus ca dupa ce se finalizeaza sezonul la circ ar veni aici cu animalele. Asa ca, in toamna am facut cu ei un contract pentru chirie si in octombrie au venit. Aici au stat din octombrie pana acum in martie. Artistii au plecat, dar au ramas animalele si un ingrijitor. Elefantii au stat destul de putin la Ulmeni, in toamna au fost aici numai vreo doua saptamani. Au plecat cu ei in Italia, ca mai aveau acolo ceva spectacole. Ca ziceau ca in felul acesta, cu elefantii mai fac niste bani sa le poata intretine pe astealalte cu mancare”, povesteste Covaciu. Asa ca la Ulmeni au ramas „4 camile, o zebra, vreo 6 lame, vreo 4 yaki (niste animale mici de munte, aproximativ ca si vacile de prin Himalaya), un taur cu coarne foarte mari, vreo 6 ponei. Mai aveau doi crocodili si 3 serpi. Pentru fiecare dintre animale aveau masina speciala. Si reptilele au stat aici dar intr-o rulota speciala, cu bazin cu apa, si acolo se pastra temperatura si umiditatea de care aveau nevoie. Reptilele mancau rar, o data la trei saptamani, ca erau in perioada de hibernare. De aia n-au lucrat cu reptilele, ca daca temperatura scade, ele nu reactioneaza”. Ce s-a intamplat iarna asta la Ulmeni? „Animalele mancau destul de mult, mai ales elefantii. Angajatii de aici se duceau frecvent sa vada animalele ca erau scoase afara destul de des. Intindeau o ata ca si cum ar fi gard electric, dar ele nu se apropiau de acea ata. Toata lumea care trecea pe aici mergea in spate si se minuna ce animale sunt la Ulmeni. Erau foarte blande. Ca aveam in spate niste cucuruz de porumb, si toti luau de acolo si le dadeau la animale”, spune Covaciu. Una dintre picanteriile legate de animalele de circ il are ca protagonist pe unul dintre elefanti: „eu m-am convins cat sunt de inteligenti elefantii. Unul dintre ei a vazut porumb in magazie si a iesit de la locul lui si a intrat pe o usa destul de mica. Desi era joasa intrarea, s-a lasat pe genunchi si a intrat in magazie sa ajunga la porumb. Cand l-am vazut am intrebat daca o sa mai poata sa iasa de acolo, dar mi s-a raspuns: cum a intrat asa o sa si iasa”, isi aminteste directorul Agromec-ului. Dar lucrurile au inceput sa se anime de la inceputul lunii februarie: „luna trecuta cei de la circ s-au intors. Asa ca dresorii au inceput sa munceasca cu animalele. Le scoteau afara si pregateau punctele din program, ca animalele sa fie pregatite de noi spectacole. Ca din octombrie pana in februarie nu s-au mai antrenat. Asa am vazut cum dresau camilele si poneii. In general, animalele ascultau. De batut nu le bateau deloc, dar strigau la ele cand greseau. Aveau mari probleme cu un ponei. Ca cei 6 ponei trebuiau sa mearga aliniati, in cerc. Iar cel din mijloc trebuia mai mult sa bata pasul pe loc, iar ceilalti alergau. La final, toti poneii trebuiau sa se alinieze sa salute publicul, dar cel mic, aproape de fiecare data ramanea in spate. Cand lucrau cu elefantii, comanda i-o dadea intotdeauna la cel mai mare”, spune Covaciu. Directorul marturiseste ca nu a fost deloc greu sa gazduiasca animalele de circ si ar fi posibil ca experienta sa se repete si in iarna ce vine: „a fost chiar o bucurie. Asta daca tinem cont de faptul ca localnicii au putut sa-si mai valorifice fanul si furajele. Ca s-a cumparat asa ceva pentru animale. Iar pentru reptile s-au cumparat iepuri. Foarte multa lume ma intreba des daca nu se mai cumpara baloti pentru animale, ca in felul acesta faceau si ei un ban”. Fara doar si poate, cei mai surprinsi de animalele exotice au fost batranii: „noi avem o moara aici si vine multa lume. Si toti ramaneau impresionati de ce vedeau. Cei mai in varsta exclamau: camile! In sfarsit vad si eu, am crezut ca o sa mor si n-oi vedea asa ceva. Socul era mai mare pentru cei in varsta. In timpul iernii, camilele au fost mai interesante pentru multi, asta pentru ca la rulota crocodililor nu avea acces toata lumea. Dar cine venea si stia ca sunt si crocodili, il ruga pe ingrijitor sa-i arate, si acesta le satisfacea curiozitatea. Ingrijitorul a dormit si el iarna asta intr-o rulota. Primavara asta cand s-au intors toti artistii (Ucraina, Anglia etc) m-am trezit ca era plin de rulote de circ in curtea Agromecului”. Am considerat interesant sa aflam si detalii despre cum au suportat animalele de circ noptile geroase de care am avut parte in iarna ce a trecut: „Eu le-am dat un spatiu la dispozitie si ei au facut tarcuri si au aranjat animalele pe categorii. Dar in timpul iernii, cand temperatura a coborat, atunci le urcau in special noaptea in masinile lor. Ca masinile erau captusite”, spune Mircea Covaciu. Si totusi, elefantii par sa fi atins coarda sensibila a celor din Ulmeni: „animalele sunt foarte linistite. De exemplu, elefantii sunt foarte blanzi. Ca le dadea in spate de mancare si ii aducea in curtea Agromecului sa le dea apa. Toata lumea se mira cum beau apa. Ca se dadea drumul la apa pe furtun, luau apa in trompa si o impingeau cu forta in gura. Acum cred ca cel putin jumatate din Ulmeni are poze cu animalele de circ”. Pentru a ne convinge, am oprit prima femeie care ne-a iesit in fata pe drumul din Ulmeni, iar aceasta ne-a aratat pe telefon poze cu fiul ei calare pe elefant: „toata iarna au fost aici camile, lame, zebre, ponei, vaci nu stiu de care. Am fost cu sotul si cu copilul la spectacol si am dat un milion, dar s-o meritat. Copilul meu a calarit elefantul, ca oricine a putut urca pe el. Spectacolul a fost de aproape doua ore. Stai ca-ti spun eu ce mananca reptilele. Serpii mananca cate un iepure la trei saptamani si la crocodili le dadeau pui congelati dupa ce-i dezghetau, o data la doua saptamani. Ingrijitorul a cumparat toata iarna de la oameni baloti de fan, porumb si iepuri. Eu de la Craciun am aflat ca-s animalele aici, dar elefantii nu erau. Eu le-am vazut si cand erau acolo la Agromec”. Primarul Lucian Morar nu poate decat sa se mandreasca: „Faptul ca a fost acest circ international la Ulmeni a fost pentru noi o pata de culoare. Multi oameni in varsta n-au avut ocazia pana acum sa vada animale exotice ca elefanti, camile sau crocodili. Pentru ei a fost ceva extraordinar, vorba unei batrane, sa vada un animal mai mare decat casa vecinei. In alta ordine de idei, aceste animale au fost cazate la Ulmeni toata iarna fapt care a dus la un lucru pozitiv pentru ca oamenii din zona au putut vinde fan, cereale si iepuri. Pentru noi e un lucru pozitiv, zic eu, faptul ca un circ international a dat spectacole la noi pe parcursul a trei zile, ca altfel poate nu s-ar fi intamplat sa se opreasca la noi un circ de o asemenea anvergura. Acest circ, din ce stim noi, a luat locul doi la un festival international de circ in 2009, cu cateva numere ale elefantilor”. Credem ca dupa asemenea experiente, oamenii din Ulmeni nu mai pot sa se mire decat daca vad martienii! „Nu sunt neaparat un primar fixat in niste reguli foarte exacte. Daca unii colegi de-ai mei, sau alti oameni importanti dau sume mari sa ajunga in tari unde pot urca pe camile si elefanti, eu m-am gandit ca poate o sa fie o ocazie unica sa urc pe un elefant. Mai mult, am facut un pariu cu baiatul meu ca o sa urc, pentru ca nici el nu credea ca sunt in stare. Baiatul meu are 10 ani si mi-a promis ca daca pierde pariul o sa fie mai cuminte, dar nu s-a prea tinut de cuvant. Intr-o alta ordine de idei, ganditi-va cum am vazut lumea de la inaltimea la care eram pe elefant. Am privit lumea de sus! Un banc despre circ? Bancul cu circul era gata facut inainte sa vina circul. Ca multi erau obisnuiti ca exista circ la Ulmeni, iar prin venirea circului s-a intrat in normalitate. (hohote)” - Lucian Morar, primar Ulmeni. „Tulvai, Doamne!” Am gasit batrana care a facut furori in Ulmeni cu exclamatia ca elefantul era mai mare decat „casa lui Calimanoaie”. Nu ii vom da numele, dar iara cum ne-a relatat episodul: „cuscra o fost afara la fantana. Io am fost in antreu. Si vad ceva pa langa fantana, unde-s florile. Si ma gandesc: Doamne, da incarcate-s cu fan strafurile acelea doua. Pa cand, o fost elefanti. Ma uit, si apoi vad ca-s elefanti. Ase o fost de mari... n-am vazut in viata me. Niste animale mari, ioi Domne! Am iesit pa usita si n-am vazut casa lui Caliman pasta ii. Ase o fost de mari. Mandri, grasi, mandri, mandri! Aicea oriundeva i-o tanut. Si amu s-o dus ce stiu io unde. O facut spectacol, dar n-o fost numa oarice coptii, ca n-au oamenii bani. Dar batar i-o plimbat si i-o vazut tata lumea. Ii cunosc io din carti si din televizor, da ase ceva n-am mai vazut ase aievea. Am 84 de ani. Cuscra are 70 de ani si nici ie n-o mai vazut. Intai am gandit ca-s strafuri, ca cine s-o gandit la elefanti. Ce zacem ca am vazut chinezi si elefanti la noi? Da chinezii is demult aici. Dar de elefant s-o mnirat tata lumea. De cand is n-am vazut ase animale mari. Dupa aceie am si ras cum m-am putut gandi ca-s strafuri de fan”. In discutie a intervenit si „cuscra”: „Da ase de frumos o mars... ca era un om inapoia lor. Ase cum sa mana vacile. Omul ce era inapoi ave in mana un fel de sarma, ca si cum ar fi la curent. O zas careva ca elefanti ciia doi mananca un straf de fan o data, la o masa. Tata lumea s-o uitat si s-o mnirat. Tulvai, Doamne! O avut mai multe animale, da nu le-o plimbat pa strazi. Cu elefantii s-o plimbat si lumea o fo curioasa si s-o dus la spectacol”. Mircea CRISAN mircea@gazetademaramures.ro

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.