Calea, Adevărul, Viața / Nuanțe ale păcatului mândriei

Foarte mulți dintre cei care vin la Taina Spovedaniei, atunci când sunt întrebați dacă au păcatul mândriei, răspund că nu îl au. În realitate, suntem foarte puțini printre aceia care nu avem acest păcat. El este greu de sesizat întrucât este foarte subtil și are multe nuanțe, iar noi aproape că nu realizăm prezența acestui păcat în sufletul nostru.
Câteva dintre aceste nuanțe ale păcatului mândriei sunt egoismul, egocentrismul și egolatria.
A fi egoist înseamnă a face doar pentru tine, a te gândi doar la tine, a vorbi doar despre și pentru tine, a agonisi doar pentru tine.
Despre egocentrism, mitropolitul Bartolomeu Anania spunea că înseamnă a avea conștiința păcătoasă de a te crede pe tine centrul universului sau, într-un limbaj românesc, „buricul pământului”, să crezi că totul se învârte în jurul tău, să crezi că toți oamenii îți datorează ție totul, iar lor tu nu le datorezi nimic, să crezi că tu ești cel mai important, cel mai înzestrat, cel mai frumos, cel mai deștept și cel mai iubit.

Cât privește egolatria, ea este culmea egocentrismului. De îndată ce ai ajuns să crezi despre tine că ești centrul pământului, nu ești departe de paranoia,
să-ți creezi și să-ți cultivi un cult al personalității, în așa fel în care oamenii să te vorbească numai de bine, să te laude numai pe tine și, prin toate mijloacele, să fii slăvit și preaslăvit, onorat și lăudat de către ceilalți. Este cursa cea mai vicleană în care cad de obicei conducătorii de popoare și cei care sunt puși să stăpânească, pentru că, aproape întotdeauna, subalternii au ten­dința să te laude și să te lin­gușească. Iar tu începi încetul cu încetul, puțin câte puțin, să crezi din ceea ce spun ei și să crezi despre tine ceea ce spun lingușitorii.
De aceea, adevăratul conducător înțelept este acela care nu le permite subalternilor săi să-l laude sub nicio formă sau, chiar mai mult, să le interzică a-l lăuda. Aceasta pentru ca să-și păstreze dreapta măsură și să cumpănească el exact ceea ce este și ceea ce nu este în lumea aceasta, ce este bun și ce este rău. Aceasta înseamnă și dreap­ta socotință despre tine însuți.

De îndată ce ai renunțat la egoism, la egocentrism și ai lepădat sau ai respins egolatria, înseamnă că te-ai lepădat de tine. Aceasta nu înseamnă să te renegi, nu înseamnă să te negi pe tine însuți. Rămâi o persoană demnă și întreagă, cu rostul tău în familie și în societate, cu dreptul tău de a viețui onorabil în lumea aceasta, în măsura decenței și a modestiei.