Calea, Adevărul, Viața / Mântuitoarea Adormire a Maicii Domnului

În pofida evidentei sărăcii a Sfintei Scripturi în ceea ce privește datele biografice referitoare la Sfânta Fecioară, în cultul Bisericii s-a dezvoltat un tezaur impresionant de slujbe, cântări și imne, care vin să suplinească ceea ce lipsește în cărțile canonice. Potrivit nenumăratelor documente istorice, acest cult marial atât de bogat
s-a dezvoltat chiar din perioada primară a creștinismului. Dacă detaliile ce o privesc pe Fecioara Maria sunt atât de sărăcăcioase în Evanghelie, aceasta nu înseamnă că ea ar fi fost lipsită de importanță în iconomia mântuirii și că n-ar merita cinstire din partea noastră, ci aceasta s-a întâmplat întrucât evangheliștii și ceilalți autori biblici au avut ca scop principal prezentarea a cât mai multor informații despre Mântuitorul Hristos.
Pentru a suplini sărăcia de informații de proveniență biblică, referitor la Maica Domnului, creștinii și-au îndreptat atenția spre consultarea scrierilor apocrife unde aveau să găseas­că amănunte inedite pri­vi­toare la viața Fecioarei, amă­nunte la care cărțile canonice se referă doar în treacăt sau chiar deloc. Din aceste lucrări, cei doritori puteau să afle cine au fost părinții Maicii Domnului, cum anume s-a petrecut evenimentul nașterii sale, cum a fost oferită lui Dumnezeu la vârsta de 3 ani, precum și alte multe lucruri despre viața ei.
Cercetând aceste amănunte despre Maica Domnului, Sfântul Grigorie Palama s-a exprimat că acest subiect, mai mult decât oricare altul, este unul dintre cele mai pline de folos pentru el și, de aceea, mai îndrăgit de el, ajungând la o așa de înaltă stare de contemplare referitor la cele despre Maica Domnului, încât a afirmat că: „singur cuvântul nu se poate apropia de cele ce sunt mai presus de cuvânt, precum nici ochiul nu poate privi neabătut la soare”.
Dacă, potrivit Psalmilor, „cinstită este moartea cuvioșilor și pomenirea dreptului cu lau­dă” (Ps. 115,6), oare cu cât mai mult se cuvine să facem pomenirea Adormirii Maicii Domnului, Sfânta Sfintelor, din care purcede toată sfințirea către sfinți? După cum facem acum, când urmează să prăznuim nu doar Adormirea Sfintei Fecioa­re, ci, mai ales, mutarea ei la viață.
Cu mult înainte, minuni multe au închipuit cea mai mare minune a tot pământul și lucrurilor care este această pururea Fecioară și Maică. Ea este sfârșitul, sau mai curând, începutul și rădăcina atâtor minuni și lucrări ale lui Dumnezeu, făgăduința Lui cea plină de rod către Ioachim și Ana, aceste culmi ale virtuții, care erau fără de copii, ca să nască la vremea bătrâneții pe cea care fără de sămânță avea să nască pe Cel născut fără de ani din Dumnezeu Tatăl Cel mai înainte de veci.
Iar atunci când a zămislit, nimic nu a mijlocit între Dumnezeu și ea, nici aer, nici văzduh, nici alt­ceva dintre cele simțitoare sau dintre cele mai presus de ele, ci a fost curată unire, nu doar o simplă umbrire. De aceea, singură stând între Dumnezeu și întreg neamul omenesc L-a făcut pe Dumnezeu Fiul Omului, pentru ca apoi omenirea și creația toată să poată fi îndumnezeită.
Adâncind aceste adevăruri, Sfântul Grigorie Palama a exclamat: „O, Fecioară dumnezeiască și de acum cerească, cum voi mărturisi toate câte le ai? Cum te voi preaslăvi cu laudă pe tine care ești vistierie a slavei? Și numai pomenirea ta îl sfințește pe cel aflat în nevoi, și numai cea mai mică tindere spre tine face mai strălucitoare mintea, ridicând-o către înălți­mea cea dumnezeiască. Prin tine se limpezește ochiul minții; prin tine se luminează duhul nostru, la venirea Sfântului Duh. Căci te-ai făcut vistiernică și cuprindere a tot harul, dar nu ca să le ai la tine, ci ca pentru toate să le umpli de harul tău. Căci ești vistieria nesecată a atâtor comori pe care le păstrezi doar pentru ca să le împarți. Căci pentru ce oare ar fereca cineva o fericire ce niciodată nu se împuținează?”