Calea, Adevărul, Viața/Mai stau valorile creștine la baza societății românești?

Iată o întrebare căreia e greu de dat un răspuns tranșant, întrucât societatea românească este pe cât de complexă, pe atât de imprevizibilă, de contradictorie și de ciudată. Se poate afirma aceasta întrucât, de pild[, după anul 1990, s-au petrecut și se petrec o serie de lucruri paradoxale. Astfel, constatam că s-a construit un număr impresionant de biserici și mănăstiri, în timp ce, în restul Europei, vocația eclezială și fervoarea religioasă a scăzut dramatic. În duminici, bisericile noastre sunt pline, în timp ce în alte țări se închid multe l[cașuri de cult. Dar, în același timp, suntem fruntași la avorturi, la hoții, la poluarea naturii și la alte lucruri neplăcute înaintea lui Dumnezeu. Când privești jurnalele de știri ale multor canale de televiziune, ai putea spune că suntem în iad. Apoi, aceiași oameni și aceleași instituții iau hotărâri contradictorii. Cum ar fi: parlamentarii și guvernanții alocă în buget bani pentru biserici (atâția cât alocă), însă sunt capabili și să se comporte dincolo de orice bun-simț creștin sau să adopte legi contrare spiritului creștin. Aproape toți cei care dețin funcții importante au prin birouri icoane, fapt ce nu-i împiedică să pună la cale, în aceleași încăperi, multe ticăloșii. Și, totuși, dacă te uiți în jurul tău, în biserica pe care o frecventezi, poți vedea mulți oameni de nădejde, cu alte cuvinte, oameni care te ajut[ să nădăjduiești în mântuirea neamului nostru. Să nu mai vorbim când privim la pelerinajele de la Cuvioasa Paraschiva, de la Iași, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, de la București, sau cele cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, de la Mănăstirile Nicula, Rohia sau Moisei. Multe din acestea sunt luate în batjocură de canale media, însă, dintr-un punct corect de ve­dere, oamenii aceștia care stau uneori chiar mai mult de 24 de ore, uneori chiar în condiții vitrege, pentru a se închina la moaștele sfinților sau pentru a participa la slujbele de priveghere, reprezintă o mărturie de credință care nu poate fi ignorată și care impresionează. Un răspuns corect la întrebarea pusă dintru început depinde și de unghiul de abordare. În raport cu alte locuri și neamuri, conștiința valorilor creștine este mai acută la noi, însă, raportarea practică, prin viață, ceea ce se numește ortopraxie (dreapta practicare), este adesea aproximativă, superficială. În cele din urmă, un răspuns tranșant și real la întrebare ar fi acesta: valorile creștine stau din ce în ce mai puțin la baza societății româ­nești. Ca atare, suntem într-o vreme când lucrurile se lămuresc și apele se limpezesc. De aceea, mărturisirea hotărâtă a fiecăruia devine tot mai importantă. Cu fapta și cu cuvântul, dar un cuvânt susținut de faptă, de viață. Mântuitorul Hristos spunea că „Cel ce are poruncile Mele și le păzește, acela este cel ce Mă iubește” (Ioan 14,21). Cine Îl iubește pe Dumnezeu, iubește, implicit, oamenii.
Este mare nevoie de iubire, de bunăvoirea aceea pe care ne-o vesteau îngerii la Nașterea lui Hristos. Din punctul acesta de vedere, societatea contemporană, inclusiv cea românească, este într-un mare deficit. Cu toate acestea, izvoarele milostivirii n-au secătuit la noi. Nu s-a văzut, încă, cerșetor care să rămână complet nemiluit.