• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 25 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 18 Septembrie , 2023

Calea, Adevărul, Viața / Instituția familiei în vremurile actuale

Ziua de 9 septembrie este cea a pomenirii Sfinților Părinți Ioachim şi Ana, cei care au dat naștere Fecioarei Maria. Se mai numesc şi dumnezeiești părinți, pentru că ei au dat naștere aceleia care avea să-l nască pe Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, cred că este mai potrivit ca oricând să vorbim despre importanța şi sfințenia familiei creștine, pentru că Ioachim şi Ana, dimpreună cu fiica lor Maria, au însemnat adevărata familie creștină. Pe Fecioara Maria au avut-o mai târziu, către bătrânețe, ca fruct al rugăciunii lor către Dumnezeu, pentru că, dacă Dumnezeu este creatorul vieții, El este şi Cel care binecuvântează nașterea de prunci. Așa se explică faptul că Maica Domnului a primit o frumoasă educație de la părinții ei, care au murit lăsând-o foarte tânără, iar apoi a fost educată la școala din Ierusalim, unde a învățat carte. Iată de ce se întrebau iudeii: „de unde știe Acesta atâta carte, când n-a fost la nicio școală?” Şi așa este, Mântuitorul n-a fost la nicio școală, însă pe de o parte era Dumnezeu, iar pe de altă parte putea să învețe de la Maica Sa, cea care învățase carte.
Acesta este rolul părinților în viața copiilor. Este foarte im­portantă  această instituție care este şi sfântă, în același timp. Familia creștină are la bază Taina Cununiei, iar Taina Cununiei este singura taină care nu a fost întemeiată de Mântuitorul Hristos şi nici de Sfinții Apostoli, ci a întemeiat-o însuși Dumnezeu Tatăl, atunci când i-a creat pe primii oameni Adam şi Eva şi i-a binecuvântat zi­când: „creșteți şi vă înmulțiți şi stăpâniți pă­mântul”. Aşa s-a întemeiat fami­lia, începutul neamului ome­nesc, prin bine­cu­vântarea lui Dumnezeu.
Din păcate, astăzi familia creș­tină începe să se destrame. Este un semn de alarmă că familia românească a început să se des­trame. Sunt tot mai puține cupluri care trec pragul bisericii pentru Taina Cununiei, iar atunci când o fac statisticile ne spun că din trei căsătorii în două intervin divorțuri. Copii se fac din ce în ce mai puțini. Se fac anual aproximativ un milion de avorturi! Astfel producându-se o scădere dramatică a popu­lației. Familia nu este doar o problemă de credință şi religie, ci este o problemă de nație care privește poporul român, o pro­blemă de supraviețuire.

Familia înseamnă părinți şi copii laolaltă. Nu doar părinți care au copii şi nu au grijă de ei şi nu doar copii care au părinți, de care înțeleg că nu mai trebuie să asculte. Nu mai există acea coeziune sfântă dintre cei care au dat naștere copiilor şi copii, fapt pentru care ei ar trebui să fie recunoscători. Ni-i fură societatea şi năravurile rele, pentru că părinții nu se mai ocupă să le dea „cei șapte ani de acasă”. Învățământul de astăzi are foarte multe carențe şi numai de educația copiilor nu se ocupă.

De aceea, este bine de știut faptul că credința se obține şi se primește din brațele mamei. Restul se adaugă încetul cu încetul. Părinții sunt primii care oferă credința copiilor și, dacă le-o dă, ea nu mai piere. Școala adaugă cât poate să adauge, ora de religie cât poate să adauge, însă adevărata temelie a cre­dinței o dă mama şi, dacă se poate, şi tata. Pe aceste adevă­ruri trebuie să reîntemeiem soliditatea familiei în țara noastră, iar prin aceasta vom întări so­cie­tatea, vom întări, dacă vreți, democrația şi înțelesul libertății în adevăratul ei sens.
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.