Calea, adevărul și viața. Voia noastră sau voia lui Dumnezeu?

Cu toate că toți oamenii suntem la fel în ce privește chipul și firea, nu toți avem aceeași gândire sau aceeași putere. Apoi, suntem ur­măriți de flagelul schimbărilor în rău, care, din cauza coruptibilității ce am dobândit-o în urma căderii în păcat, lucrează împotriva noastră fără încetare. Astfel, asupra noastră acționează diferiți factori, care ne perturbă drumul firesc al vieții. Noi, însă, fără a ne descuraja, trebuie să ne schimbăm modul pozi­ționării și al purtării noastre în lupta dobândirii binelui, acel bine care izvorăște din Dumnezeu.
Temelia întregului comportament și al mișcărilor noastre pornește de la voință. De aceea, este bine să fim cu luare aminte la cele ale voinței, ale opiniei și ale judecății noastre, care nu trebuie să fie puse înaintea voinței lui Dumnezeu. Căci altfel nu ne vom învrednici de eliberarea omului vechi, nu vom deveni „curați cu inima” și nu ne vom asemăna modelului nostru, lui Hristos, Care este „smerit cu inima”, ci vom fi stăpâniți de independența viețui­rii de sine și de voia proprie.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a descoperit că El nu a căutat voia Lui, ci voia Tatălui care L-a trimis (Ioan 5,30), ca să săvâr­șească lucrarea Lui (Ioan 4,34). Același lucru trebuie să îl urmăm și noi, prin frumoasa ascultare și supunere a voinței noastre față de voia dumnezeiască, desăvârșind drumul nostru în această lume potrivit învățăturii sfinte. Astfel, împlinim asemenea lui Hristos lu­crarea Tatălui și devenim părtași ai dum­nezeieștilor făgăduințe. Oare nu lucrul acesta îl spunem atunci când rostim rugăciunea Tatăl nostru: „facă-se voia Ta”?
Se poate  întâmpla ca în drumul anevoios pe care mergem să mai întâlnim câte o stavilă sau ca în lupta noastră să fim vătămați, însă nu trebuie să ne pierdem curajul, nici să credem că am fost doborâți. Obstacolul sau rana nu sunt eșecuri sau motive de a ne întoarce înapoi, ci sunt întâmplări ce survin în urma presiunii viclenilor și neobosiților vrăjmași sau a lipsei noastre de experiență, întrucât ne aflăm ca niște lipsiți de experiență pe calea devenirii noastre.
Nu de puține ori, ne mișcă strădaniile oamenilor din lume, care se luptă neîncetat pentru cele necesare traiului zilnic sau pentru dobândirea bunurilor care uneori pot să dispară. De multe ori, constatăm că lupta sau războiul nostru pentru materie, pentru izbânzi lumești sau pentru lucruri de preț sunt lucruri care frământă și omoară lumea. Însă, în cazul creștinului autentic, lupta și războiul nostru trebuie să aibă drept scop izbăvirea de patimi și dobândirea virtuților. Această osteneală nu ne poate fi prădată și nici răpită.
Scopul vieții noastre este redobândirea condiției „după chipul și asemănarea” lui Dumnezeu, adică a autenticei și realei noastre perso­nalități.
Acest lucru nu va fi posibil atâta timp cât dorim să ne impunem doar voința noastră. Cel mai înțelept este ca voia noastră să o supunem purtării de grijă a lui Dumnezeu spre binele nostru vremelnic, dar mai ales cel veșnic. Acest bine ni-l dorește tuturor Dumnezeu. Spre acest bine suntem făcuți a ne îndrepta. Totul este ca noi să ne dorim acest lucru, fapt care îl  va determina pe Dumnezeu să ne ofere mereu ajutorul Său.