• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 07 Noiembrie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 12 Ianuarie , 2018

Calea, Adevărul şi Viaţa / Suprema minune a Naşterii Mântuitorului

Una dintre cele mai frumoase şi de suflet ziditoare dintre praznicele anului bise­ricesc este, fără îndoială, Naşterea Domnului sau Crăciunul. Deşi au trecut de atunci mai bine de două mii de ani, icoana Naşterii Domnului este pururea vie, an de an, în sufletul şi în viaţa noastră pentru că, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, este veşnic viu şi vine să se sălăşluiască în sufletele noastre pentru ca să ne umple de sfinţenia Lui, de curăţia Lui, să ne lumineze sufletul, să ne încălzească mintea şi inima întru lucrarea şi temeluirea vieţii celei noi. Sărbătoarea Crăciunului este o chemare sfântă la puritate, la curăţie sufletească şi la înnoirea vieţii pentru
a-L primi pe Hristos cel venit la noi „plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14). De fiecare dată, la Crăciun ne umplem de aleasă bucurie la fel ca păstorii din Betleem şi împreună cu ei ne înfiorăm la cuvintele îngerului care a grăit: „Iată, vă binevestesc vouă o bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Ne sârguim şi noi ca magii de la Răsărituri să-I aducem darurile noastre duhovni­ceşti: credinţa în locul aurului, dragostea în locul smirnei şi nădejdea noastră în locul tămâiei şi să I ne închinăm dumnezeiescului Prunc, care a venit „să slu­jească şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10, 45). Ne împreunăm glasurile cu ale îngerilor şi cân­tăm şi noi în noaptea sfântă imnul păcii: Mărire întru cei de sus lui Dum­ne­zeu şi pe pământ pace, întru oameni bunăvoire” (Luca 2, 14), imn care ne umple şi pe noi de pacea de sus care covârşeşte toată mintea, pace care este dorită şi azi de întreaga omenire. Sărbătoarea Crăciu­nu­lui este prin excelenţă sărbătoarea familiei creştine, sărbătoare de la care izvorăşte atâta binecuvântare, atâta lumină şi căldură pentru fiecare familie. Ea reuneşte în jurul ieslei din Betleem pe toţi membrii ei care cugetă la minunea petrecută acum două mii de ani şi învaţă de la dumnezeiescul Prunc, smerenia, bunătatea şi iubirea.

Faptul că „Dumnezeu este cu noi” nu mai este nicio îndoială de mai bine de două mii de ani. Întreaga istorie a omenirii ne stă mărturie puternică întru susţinerea acestui fapt. Însă, trebuie să înţelegem corect buna şi îngereasca ves­tire a Naşterii Domnului: că Dumnezeu este cu noi în măsura în care şi noi suntem cu El, prin credinţă, nădejde şi dra­goste, aripile zborului nostru sufletesc spre desăvârşire.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.