Calea, Adevărul şi Viaţa / Sfinţii noştri Evanghelişti şi „evangheliştii” zilelor noastre

Până nu demult, lumea ştia că există în istoria creştinismului patru evanghelişti: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Erau unici şi când cineva rostea cuvântul evanghelist, când exegeţii, istoricii şi toţi teologii spuneau: „aşa ne spun evangheliştii”, toată lumea înţelegea că este vorba de cei patru. Erau nume sfinte, cu autoritate recunoscută. Scrierile lor, cele patru Evanghelii, erau şi mai sunt izvoare ale Revelaţiei dumnezeieşti.

Iată-ne însă, de la o vreme bună în-coace, obligaţi să ne vedem credinţa şi simţămintele religioase, dar şi numele sfinte ale evangheliştilor, blasfemiate de nişte oameni care îşi arogă pentru ei numele de „evanghelişti”, uzurpându-le pe cele ale celor patru evanghelişti.Aceşti oameni înconjuraţi chiar de echipe de manageri şi agenţi de publicitate ca într-un spectacol, ne asaltează în case, pe stradă, pe micile ecrane, la radio, în presă sau chiar pe stadioane. Strigă, gesticulează ca nişte oameni cu probleme mintale, sar şi dansează, plâng şi cântă, apostrofează auditoriul, pun stadioane întregi să bată din palme, să ridice mâinile, să repete după ei cuvinte magice, până când drogul psihic pe mulţi dintre cei ce i se supun îi copleşeşte şi îi subjugă.

Până unde au putut ajunge unii oameni! Până unde au putut ajunge cu răstălmăcirile, cu falsurile, cu impostura! Iată cum se poate lua numele Domnului în deşert! Au batjocorit numele de evanghelist, transformându-l în nume de ocară.

Această tristă realitate nu ne poate plăcea, ba chiar ne supără numele pe care şi-l dau unii ca aceştia. A-şi aroga cineva numele de „evanghelist” nu poate fi altceva decât o încercare vinovată de a continua în istorie ceea ce nu se mai poate continua, deoarece noi, cei de după epoca apostolică nu mai continuăm Revelaţia (Descoperirea) dumnezeiască, ci doar o propovăduim, o explicăm şi o răspândim.

Facem cunoscută Evanghelia care ne-a fost dată de Mântuitorul Hristos şi de Evanghelişti, ucenicii Săi.

Tradiţia Bisericii, tocmai pentru a întări ideea şi adevărul că Evanghelia ne-a fost dată întreagă, o dată pentru totdeauna, şi că nimeni nu mai are dreptul să aducă „o altă Evanghelie” (Gal. 1,6), a rezervat numele de „evanghelist” şi de „apostol” numai celor care au îndeplinit aceste rosturi atunci. Tradiţia a statornicit aşa pentru a înlătura orice confuzie şi, mai ales, pentru a preveni situaţii în care cei care şi-ar aroga acest nume să nu încerce să răstălmăcească, să adauge sau să falsifice Evanghelia Hristos. De aceea, după epoca apostolică, nici numele de „evanghelist”, nici cel de „apostol” n-au mai fost folosite pentru alţii, decât pentru cei dintâi.

Cine are urechi de auzit, să audă! Mai mult, să-şi deschidă urechile adevăraţilor Evanghelişti, celor patru care predică adevărata credinţă, pe Iisus Hristos al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii şi să nu-şi lase auzul şi sufletul înşelate de cei care se predică pe ei înşişi, secta şi „evanghelia” lor. Să mai reţină că sufletul însetat de pace şi linişte duhovnicească revine în biserica lui din cartier sau din sat şi, la ceas de dimineaţă sau de seară, îşi aprinde lumânările de credinţă, nădejde şi dragoste, pentru el, pentru familie, pentru cei în nevoi, pentru cei trecuţi în veşnicie, şi se întoarce acasă împăcat în sine, liniştit şi ocrotit de harul Duhului Sfânt.