Calea, adevărul și viața. Sfântul Proroc Ilie – model de credință lucrătoare

Astăzi, mai mult ca oricând, ducem lipsă de repere adevărate, de modele de urmat, de oameni religioși cu experiențe şi trăiri adevărate, autentice, aşa cum au fost, de pildă, micii şi marii profeți din Vechiul Testament. Prorocul Ilie, de altfel, la fel ca şi Iezechil, Daniel, Ieremia şi Isaia, face parte din pleiada marilor profeți ai Vechiului Testament. Venerarea Prorocului Ilie Tesviteanul este amintită încă din vremurile apostolice, dar sărbătorirea sa în calendarul ortodox datează din secolul al IV-lea, Biserica Ortodoxă rânduind să fie sărbătorit pe 20 iulie, în fiecare an.

 Despre viața Prorocului Ilie avem puține informații. În Sfânta Scriptură, se spune că el evita așezările omenești, trăind în pustie şi hrănindu-se cu firimiturile păsărilor cerului. Pustia în care a locuit se afla în apropierea pârâului Cherit, o regiune sălbatică, unde Ilie a fost hrănit de corbi.  A trăit şi a profețit în sărăcie şi curăție, fiind considerat un înger întrupat, având puterea să deschidă şi să închidă cerurile. Modul său de viață şi îmbrăcămintea semănau foarte mult cu cele ale lui Sfântului Ioan Botezătorul.

   Fiind una dintre cele mai importante figuri ale Vechiului Testament, Sfântul Ilie a trăit în urmă cu peste 2800 de ani. Numele său simbolizează, în limba vechilor evrei, râvna pentru Dumnezeu, care avea să-l mistuie toată viața. Evreii cred despre el că nu a murit, ci că a fost luat la Cer şi se va întoarce într-o zi pe pământ să restaureze triburile lui Israel. Unii evrei cred că Iisus Hristos a fost chiar Ilie revenit pe pământ.

  În povățuirile sale, Sfântul Ilie recomandă contemporanilor săi, dar şi nouă tuturor, râvna, dragostea şi slujirea adevăratului Dumnezeu. Stăruința în rugăciune a Sfântului Ilie are o importanță deosebită, deoarece fără aceasta nu sunt posibile cunoașterea şi comunicarea cu Dumnezeu. Pe de altă parte, Prorocul Ilie ne poate fi tuturor îndreptar pe calea strâmtă împotriva idolilor, sub diferitele lor forme, a înfrângerii trufiei, a egoismului şi egocentrismului nostru ridicol, îndemnându-ne, totodată, la smerenie şi viață simplă. Apoi, Prorocul ne amintește de milostenie ca fiind cea care îi îmbracă pe cei goi şi îi hrănește pe cei flămânzi şi ne îndeamnă să facem şi noi asemenea lui, cu toate că acesta nu avea posibilitățile noastre materiale.

 „Ai grijă de nume!”, aceste cuvinte ni le pune la suflet Sfântul Ilie, adică să ducem o viață curată şi dreaptă, de la tinerețe până la bătrânețe, pentru ca nimeni să nu ne reproșeze ceva sau să nu ne arate cu degetul. Iată, numele lui Ilie a pătruns în eternitate, a devenit un reper pentru generațiile care au fost şi care vor trăi pe acest pământ până la sfârșitul veacurilor. Numele bun rămâne în veci, ne spune şi Isus Sirah în Cartea înțelepciunii: „Ai grijă de nume, că acesta îţi va rămâne mai mult decât o mie de comori mari de aur, iar numele cel bun în veci rămâne” (Isus Sirah 41, 15-16).

 O altă învățătură folositoare de suflet pe care ne-o dă Sfântul Ilie nouă, celor de azi, sunt cuvintele adresate poporului pe muntele Carmel: „Până cînd veţi șchiopăta cu amândouă picioarele?” (III Regi 18, 21). Care ar fi cele două picioare cu care mergem la Dumnezeu? Sunt credința şi faptele bune. Şi, precum nu putem merge într-un picior, tot aşa nu putem merge la Dumnezeu numai prin credință, fără fapte bune.

Să ne silim a păstra cu sfințenie dreapta credință şi a lucra după putere faptele bune. Una fără alta ne împiedică mântuirea. Fără amândouă, șchiopătăm de ambele picioare şi nu putem urca scara mântuirii care ne duce la Împărăția lui Dumnezeu.