Calea, Adevărul şi Viaţa / Sfântul Împărat Constantin cel Mare

Cel ce a curmat şirul persecuţiilor anticreştine a fost împăratul Cons­tantin, supranumit, pe drept cuvânt, „cel Mare”, pentru cotitura ce a adus-o în evoluţia evenimentelor po­litice din Europa, dar şi pentru perspectivele generoase care i se des­chi­deau creştinismului odată cu ve­ni­rea lui la cârma Imperiului Roman.
Prin edictul de la Milano din anul 313, împăratul Constantin asigura creştinismului deplină libertate, devenindu-i el însuşi protector, prin promulgarea unei serii de legi me­nite să favorizeze Biserica.
Astfel, scuteşte clericii de taxele îm­povărătoare către stat şi le acordă importante subvenţii şi donaţii. Or­donă o amplă revizuire a Codului ro­man de factură sclavagistă, puri­ficându-l de elementele perimate sau de cele care contraveneau spiritului noii religii creştine. Abrogă pedeapsa cu moartea prin răstignire, des­fiin­ţează sclavia, închide arenele şi circurile pentru gladiatori, revi­zuieş­te legislaţia referitoare la instituţia căsătoriei, adaptând-o spiritului creş­tin, interzice vânzarea copiilor.
Tot de numele său se leagă şi oficia­lizarea zilei de duminică, fiind con­sacrată drept ziua Domnului, ziua când se oficiau doar slujbe religioase.

Reformele sale s-au extins şi în do­meniul finanţelor. Astfel, scoate din circulaţie monedele păgâne, confec­ţionând altele noi, cu monogramă creştină. Îi ajută pe creştini să-şi înalţe noi şi impunătoare locaşuri de cult, pe tot cuprinsul Imperiului Roman: la Roma, la Antiohia, la Tir, la Nicomidia sau în alte metropole ale Imperiului.
O altă realizare de seamă a împăra­tului Constantin a fost convocarea Sinodului I Ecumenic de la Niceea, în anul 325, dorind prin aceasta să asigure unitatea Bisericii, amenin­ţată de erezia ariană.
Treptat, împăratul s-a rupt de vechea capitală a Imperiului Roman, hotă­rând să ctitorească una nouă, pe Bosfor, care, după numele său, s-a numit Constantinopol. Aici va întemeia o nouă capitală, de data aceasta creştină, cu biserici şi monumente impunătoare, puternic impregnată de duhul creştin.
Toţi istoricii recunosc că împăratul Constantin a fost un conducător cu o mare putere de voinţă şi un bărbat înţelept, cu intenţii cât se poate de bune faţă de creştinism, precum şi faptul că de numele lui se leagă cea mai înfloritoare perioadă din întreaga istorie creştină.
Pentru meritele şi serviciile deose­bite aduse Bisericii creştine, posteritatea l-a răsplătit pe vrednicul împă­rat, numindu-l, pe bună dreptate, „cel Mare”. Împăratul şi mama sa, Elena, sunt numiţi „întocmai cu Apostolii”, făcându-li-se cuvenita pomenire în fiecare an la data de 21 ale lunii mai.