Calea, adevărul și viața. Sfântul Grigorie Palama și Rugăciunea lui Iisus

„Făclie a Ortodoxiei, temelie a Bisericii, învățat, exemplu printre călugări, aliat nebiruit al teologilor, o, Grigorie, taumaturgule, mândrie a Tesalonicului,  vestitor al iertării, fie ca ruga ta pentru mântuirea sufletelor noastre să nu se oprească în veci”.
Acest imn închinat Sfântului Grigorie Palama (1296-1359) este cântat de Biserica Ortodoxă la Liturghia din a doua Duminică a Postului Mare, pentru a-l cinsti pe acela care, cu mulți ani înainte de căderea Constantinopolului, a reușit să integreze într-o sinteză doctrinală tradiția de secole a monahismului contemplativ din Răsărit, cunoscută  sub numele de isihasm (= liniște interioară).
Isihasmul, adică practicarea Rugăciunii lui Iisus (Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul), este o mișcare monahică ale cărei începuturi se duc în timp până la Părinții Pustiei. Astfel că, în vremea lui Grigorie Palama, monahismul oriental avea deja o îndelungată istorie, cu toate că cunoscuse și el ispitele lui. Marii învățați îi lăsaseră moștenire o bogată literatură, iar, printre contemporani, se bucura de o imensă autoritate.
Tot acest trecut a fost acceptat de Sfântul Grigorie Palama fără nicio rezervă. Totuși, rolul său a constat în a evidenția în acest trecut un element doctrinal și duhovnicesc permanent. Și aceasta într-o perioadă în care spiritul Renașterii începea să se facă simțit în Bizanț și în care Occidentul creștin suferea una dintre cele mai radicale transformări din istoria sa.
Dar ce este Rugăciunea lui Iisus? Este vorba despre rugăciunea neîntreruptă sau a inimii, despre rugăciunea săvârșită de minte în inimă, rugăciune care ajută să se întărească în inimă gândul permanent la Iisus Hristos și care curăță și sfințește prin acest gând toate cugetările și simțurile și îndreaptă toată activitatea spre împlinirea poruncilor lui Hristos. Mintea este liturghisitorul, iar inima este altarul pe care aduce lui Dumnezeu jertfa tainică a rugăciunii, după cum exprimă atât de frumos Sfântul Paisie Velicicovschi.
Această rugăciune înfrânează mintea, o ține bine și o ferește de orice cuget și orice lucrare a celui rău prin chemarea numelui Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, suntem îndemnați ca unde se află trupul, acolo să stea și inima, ca să nu se găsească între Dumnezeu și inimă nimic ca zid despărțitor, ce întunecă inima și o desparte de Dumnezeu. Neîncetat să strigăm în inimă numele Domnului Iisus ca să înghită inima pe Domnul și Domnul inima, pentru a deveni cele două una.
„Lucrul acesta nu se face într-o zi sau două, ci în timp îndelungat și este nevoie de multă stăruință și chin până se va scoate vrăjmașul și se va sălășlui Domnul. Nu este lipsă de multe cuvinte, căci obosești și vine diavolul și-ți fură gândul. Spunând cuvinte puține, îți rămâne mintea concentrată și face rugăciunea cu multă veghere”, spunea Sfântul Ioan Gură de Aur.
Timpurile moderne au ruinat multe valori pe care Evul Mediu le-a statornicit, vrând să destrame esența creștinismului și, după ce s-a dobândit o autonomie a gândirii și a creației, ar dori să nu mai fie lăsat loc și pentru viața supranaturală pe care a instaurat-o Hristos.
Opera Sfântului Grigorie Palama vine cu răspunsuri pozitive la aceste încercări, fapt pentru care triumful său doctrinal în Bizanțul veacului al XIV-lea a fost considerat de Biserica Răsăritului nu ca triumful unei mistici speciale, ci ca biruința Ortodoxiei însăși, ceea ce a însemnat eliberarea și răspândirea elementului permanent și universal al unei tradiții de spiritualitate monahică.