Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Calea, Adevărul şi Viaţa / Sfântul Gheorghe - purtătorul de biruinţă
Măritul şi minunatul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine zeilor. Sfântul Gheorghe, pentru că nu a vrut să jertfească zeilor, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie.
Iconografia păstrează imaginea Sfântului Gheorghe călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur. Este vorba despre o legendă pioasă, în care Sfântul Gheorghe salvează cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizată de un balaur. Această imagine a sfântului a rămas în amintirea oamenilor ca model de curaj în lupta cu diavolul. Mai este reprezentat într-o mantie roşie, culoare tradiţională pentru un martir, dar şi ca războinic pedestru sau ca tribun militar în veşminte patriciene, cu o diademă metalică pe cap, cu o platoşă sub mantie, ţinând o cruce în mâna dreaptă şi o sabie în mâna stângă.
Reprezentarea Sfântului Gheorghe doborând balaurul este prezentă şi pe Steagul Moldovei, aflat la Mănăstirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se află şi rugăciunea Sfântului Ştefan cel Mare către Sfântul Gheorghe: „O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic ajutător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi aceasta rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale”. Menţionăm că pecetea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei poartă chipul Sfântului Gheorghe, preluat după steagul de luptă al Sfântului Ştefan cel Mare.
În anul 1222, regele Angliei, Richard Inimă de Leu, l-a ales pe Sfântul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale şi al întregii ţări. Regele Edward al III-lea a înfiinţat „Ordinul St. George”, iar Crucea Sfântului Gheorghe a devenit, mai târziu, steagul Angliei, „Union Jack”. Marele Mucenic Gheorghe este considerat şi ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei, după cum bine se ştie că Sfântul Gheorghe este şi ocrotitorul armatei române.
În tradiţia populară Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de Sân-George. Este considerat a fi un zeu al vegetaţiei, protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor. În spiritualitatea populară, între Sân-George şi Sâmedru (Sfântul Dumitru) exista o înţelegere cosmică. Se spune că atunci când broaştele cântă pentru prima oară, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viaţă.