Calea, Adevărul și Viața / Sfântul Apostol Toma – martor al Învierii

Vorbind despre Înviere și sărbătorind Învierea, nu vorbim de ceva obișnuit și nu sărbătorim un eveniment omenesc, ci un praznic dumnezeiesc, mai presus de fire, care nu s-ar fi putut petrece fără intervenția directă a lui Dumnezeu. De aceea, știm că, vorbind despre Înviere, nu vorbim despre ceva ușor de crezut și de înțeles, de la distanța de aproape două mii de ani, la care ne aflăm noi.

Însă, sărbătorind Învierea, noi suntem conștienți că este vorba de ceva prea serios pentru a ne îngădui să vorbim cu ușurință sau pentru a încerca să acredităm o credință nesusținută de argumente temeinice și solide, care să se impună ca atare minții și simțirii noastre.

Prin urmare, ne putem întreba noi, creștinii, pe ce ne întemeiem credința în Înviere? Când ne salutăm cu mărturisirea: „Hristos a înviat!” Și răspundem cu mărturisirea categorică, personală: „Adevărat a înviat!”. Cât de responsabilă este această mărturisire? Pe ce se întemeiază ea? Fără îndoială, înainte de toate, ea se întemeiază pe credința moștenită de noi din moși-strămoși, pe acea credință care a dat sens destinelor lor și care dă sens și destinelor noastre. Căci, așa cum prea înțelept grăiește marele Apostol Pavel, Învierea ne privește și pe noi. Dacă Hristos a înviat, scrie Sf. Apostol Pavel corintenilor, operând cu un silogism din ordinea evidenței, atunci există înviere. Și, dacă există înviere, și noi vom învia! Dacă există înviere, ultimul cuvânt nu este al morții și nu se termină totul cu moartea. Moartea este doar un prag, o trecere, dintr-o încăpere în alta.

Câtă mângâiere ne dă această credință! Ce echilibru dă ea sufletului și minții credinciosului! Învierea Domnului ne încredințează că nu este zadarnică și absurdă credința aceasta și că obiceiurile noastre sunt îndreptățite și sfinte.

Spuneam că noi suntem încredințați de realitatea Învierii lui Hristos prin credință moștenită de la moși-strămoși. Iar ei, la rândul lor, și-au întărit convingerea în realitatea Învierii lui Hristos, prin mărturiile celor ce au fost contemporani cu acest mare eveniment. Știm chiar din cuprinsul Sfintelor Evanghelii, că la început toți s-au îndoit. Chiar ei care fuseseră preveniți că vor asista la acest mare și unic eveniment, care va întoarce tristețea în bucurie și pierderea luptei în victorie. Când L-au văzut pe Hristos mort, n-au mai putut gândi decât că unii care știau că moartea este sfârșitul a toate.

 Însă, faptul că Mântuitorul li s-a arătat și au constatat că este înviat nu a mai fost nevoie de alte argumente. Argumentul lor a devenit și argumentul nostru.

Între cele 11 arătări ale Domnului înviat, mărturia Sfântului Apostol Toma nu este mai puțin grăitoare decât a celorlalți. Cine nu cunoaște și nu folosește și azi sintagma: „Toma necredinciosul”? Cine nu știe de îndoiala lui? Toma s-a făcut cunoscut în istorie prin îndoială, devenind simbolul îndoielii. Dacă ceilalți s-au mulțumit cu vederea, Toma nu s-a mulțumit doar cu atât, spunând: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”(Ioan 20, 25).

Câți dintre noi nu cerem adesea astfel de probe, înainte de a accepta ceva ce ni se pare imposibil? Să nu-l condamnăm pe Toma. Evenimentul Învierii era atât de neobișnuit, atât de ieșit din comun, încât Toma era mai înclinat să creadă în fantome, decât într-un Hristos înviat. Însă, întâlnirea cu Hristos cel înviat, în cea de-a opta zi de la Înviere, a fost pentru Toma un moment emoționant, un moment de răscruce, un moment de trecere de la necredință la credință. A fost, în fapt, o convertire. O schimbare totală a minții și a inimii, a gândirii și a simțirii. Drept urmare, el nu a recunoscut doar învierea, ci a tras marea concluzie că un astfel de om înviat nu mai putea fi numit om, și îl mărturisește ca Dumnezeu: „Domnul meu și Dumnezeul meu”.

Toma a cercetat pentru el și pentru noi. Dar tot așa, Toma a găsit și răspunsul: pentru el și pentru noi. Prin îndoiala sa, prin verificarea pe care a făcut-o, Toma a devenit în acel moment un prețios martor al Învierii. Iar mărturia lui, alături de ale celorlalți Apostoli, mironosițe și mulțimi cărora li s-a arătat Hristos, stă și ea la temelia credinței și a convingerilor noastre. Să-i mulțumim sfântului acestuia care s-a îndoit, ajutându-ne să nu ne mai îndoim și noi.