Calea, Adevărul și Viața / Sfântul Apostol Andrei, propovăduitorul Evangheliei în Scythia Minor (Dobrogea)

Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei Doisprezece Apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Țării Sfinte. El s-a numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și cu proorocia despre venirea lui Mesia. A fost și el martor, alături de alți ucenici, la Botezul Domnului și la cunoscuta convorbire dintre Iisus și Ioan, întărindu-se în convingerea că Acesta era Mesia cel prezis de proroci.

Chemarea lui Andrei la apostolie s-a petrecut ceva mai târziu. Este relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei prin cuvintele: „Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20 și Marcu 1, 16-18).

Alături de ceilalți ucenici, a fost trimis și Andrei de către Mântuitorul la propovăduire (Matei 10 și urm). L-a însoțit pe Mântuitorul pe drumurile Țării Sfinte, a fost martor la minunile pe care le-a săvârșit, a ascultat cuvintele Sale de învățătură și parabolele pe care le-a rostit în fața mulțimilor, a suferit alături de ceilalți Apostoli, atunci când Domnul a fost prins, judecat, chinuit și apoi răstignit pe cruce; s-a bucurat alături de ei când a aflat de minunea Învierii din morți și L-a văzut pe Domnul înviat în prima zi și după opt zile, apoi la arătarea din Galileea, când au primit porunca predicării Evangheliei la toate neamurile (Matei 28, 19).

În urma poruncii Domnului de a vesti Evanghelia la toate neamurile, după Pogorârea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii creștine la Ierusalim, în ziua Cincizecimii, Sfinții Apostoli și apoi ucenicii lor au început să predice noua învățătură adusă în lume de Mântuitorul Iisus Hristos. Potrivit tradiției și a celor scrise de unii istorici și teologi din primele veacuri creștine, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră - cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Sciția), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre. Mărturie stă scrierea episcopului Eusebiu de Cezareea, „Istoria bisericească”, unde sunt consemnate următoarele: „Sfinții Apostoli ai Mântuitorului, precum și ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După tradiție, lui Toma i-au căzut sorții să meargă în Patria lui Andrei în Sciția, lui Ioan în Asia.”.

Tradiția că Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciți a fost reluată mai târziu și de alți scriitori bisericești. De pildă, călugărul Epifanie, în secolul VIII, în Viața Sfântului Apostol Andrei scria că, între popoarele evanghelizate de el se numărau și sciții. În așa numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane, se preciza că acest apostol „a predicat în Pont, Tracia și Sciția”. În același Sinaxar se afla o altă știre, potrivit căreia Sfântul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, în Bulgaria), pe un ucenic al său cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an la 31 octombrie. Mult mai târziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria că Sfântul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia și Bitinia) „în pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie în Sciția Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Sciția Mică sau Dacia Pontică, locuită de greci, romani și geto-daci.

Sfântul Apostol Andrei se bucura de o cinstire deosebită în Bisericile rusă, greacă și română, datorită faptului că a predicat în teritorii care aparțin azi Rusiei, Greciei și României. Patriarhia ecumenică din Constantinopol îl socotește chiar ca „întemeietor” al acestui „scaun apostolic”. Se cuvine ca Biserica Ortodoxă Română să-l cinstească și mai mult și să-l considere nu numai ca „cel dintâi chemat la apostolie”, ci și ca pe cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri, ca pe un „apostol” al neamului nostru, al Ortodoxiei românești! Iar creștinismul românesc trebuie să fie considerat ca fiind de origine apostolică.

Ca atare, socotim că se impune ca ziua de 30 noiembrie să fie ca o adevărată sărbătoare a creștinismului românesc. Ea ar premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională sau a unității românilor de pretutindeni. Se împreună astfel sărbătoarea Bisericii cu sărbătoarea neamului, după cum Biserica și neamul au fost una în tot decursul istoriei noastre!