Calea, Adevărul și Viața / Sfântul Andrei - Apostolul și ocrotitorul românilor

Sfântul Apostol Andrei este sărbătorit pe 30 noiembrie. S-a născut în Betsaida Galileea, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret, în nordul Țării Sfinte. Din Sfânta Scriptură aflăm că era fratele lui Simon Petru. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Având în vedere că Andrei era evreu, nu știm cu certitudine dacă numele Andrei era numele său real (acesta fiind de origine grecească). Potrivit cercetătorilor, numele Andrei era destul de prezent printre evrei încă din perioada secolului II-III d. Hr.

Sărbătoarea Sfântului Andrei este însemnată cu cruce roșie în calendarul bisericesc, iar în anul 1997 Sfântul a fost proclamat „Ocrotitorul României”. În anul 1995, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua de 30 noiembrie să fie declarată sărbătoare bisericească națională.

Înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul.

Sfântul Andrei a fost văzător al minunilor făcute de Hristos, al patimilor şi răstignirii Sale, morții, învierii, apoi înălțării Lui la cer. Apostolul Andrei i-a urmat lui Hristos înaintea celorlalți apostoli, pentru care s-a şi numit „întâi chemat”, el fiind încredințat că acesta era Hristos, cel pe care prorocii L-au prorocit mai înainte şi L-au propovăduit.

Potrivit tradiției, Sfântul Apostol Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. El a murit ca martir, pe o cruce în formă de X, dar nu se ştie cu precizie data martirizării sale. Unii istorici spun că ar fi avut loc în timpul persecuției împăratului Nero, prin anii ’64-’67, alții în vremea persecuțiilor inițiate de Domițian (81-96). Din simplu pescar, Sfântul Andrei a devenit apostol, fiind îmbrăcat cu putere de sus după chiar făgăduința făcută de Dumnezeu: Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni.

Tradiția că Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciți a fost reluată mai târziu şi de alți scriitori bisericești. De pildă, călugărul Epifanie, în secolul al VIII-lea, în Viața Sfântului Apostol Andrei, scria că, între popoarele evanghelizate de el, se numărau şi sciții. În aşa-numitul Sinaxar al Bisericii constantinopolitane se preciza că acest apostol „a predicat în Pont, Tracia și Sciţia”. În același Sinaxar se află o altă știre, potrivit căreia Sfântul Andrei ar fi hirotonit ca episcop de Odyssos sau Odessos (Varna de azi, în Bulgaria), pe un ucenic al său cu numele Amplias (Ampliat), pe care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în fiecare an la 31 octombrie. Mult mai târziu, scriitorul bizantin Nichifor Calist (secolul al XIV-lea) scria că Sfântul Apostol Andrei a trecut din provinciile Asiei Mici (Capadocia, Galatia și Bitinia) „în pustiurile scitice”, care puteau fi situate fie in Sciţia Mare (sudul fostei Uniuni Sovietice), fie Sciţia Mică sau Dacia Pontică, locuită de greci, romani și geto-daci. De altfel, istoricii bisericești ruşi socotesc că Sfântul Apostol Andrei a predicat şi în nordul Mării Negre.

Sfântul Apostol Andrei se bucură de o cinstire deosebită în bisericile rusă, greacă şi română, datorită faptului că a predicat în teritorii care aparțin azi Rusiei, Greciei şi României. Patriarhia ecumenică din Constantinopol îl socotește chiar ca „întemeietor” al acestui „scaun apostolic”. Se cuvine ca Biserica Ortodoxă Română să-l cinstească şi mai mult şi să-l considere nu numai ca „cel dintâi chemat la apostolie”, ci şi ca pe cel dintâi propovăduitor al Evangheliei la strămoșii noștri, ca pe un „apostol” al neamului nostru, al Ortodoxiei românești! Iar creștinismul românesc trebuie să fie considerat ca fiind de origine apostolică.