Calea, Adevărul și Viața / Sfânta Cuvioasa Paraschiva – ocrotitoarea tuturor românilor

În istoria vieții Bisericii creștine se menționează multe cazuri de sfinți, care și-au ales ei înșiși locul unde să le fie depuse sfintele moaște spre închinare, până la Învierea cea de obște.

Pe lângă sfinți ca Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfânta Muceniță Filofteea de la Argeș sau Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov de la București, care au ales țara noastră, un astfel de caz greu de explicat de mintea noastră mărginită este și cel al Sfintei Cuvioase Paraschiva, ale cărei oseminte așteaptă cea de-a doua venire a Mântuitorului Hristos, în Catedrala mitropolitană din Iași, de unde ocrotește, ca o maica iubitoare, nu numai ținutul Moldovei, ci pe toți românii care îi solicită ajutorul.

Se cunoaște că, de copilă, ea și-a dedicat viața lui Hristos, iar Fiul lui Dumnezeu a iubit-o atât de mult încât a luat-o din lumea pământească la vârsta de doar 27 de ani, rânduindu-i un loc în Împărăția cerească, lângă cei aleși ai Săi.

În destinul ei de după moarte, a existat o atracție greu de explicat și irezistibilă pentru meleagurile noastre românești. Parcă un imbold tainic nu i-a dat odihnă până când nu s-a așezat definitiv aici, vrând parcă să vina întru întâmpinarea cultului pe care poporul român i l-a dedicat cu mult timp înainte de așezarea sfintelor sale moaște pe meleagurile noastre, întrucât bine credinciosul popor roman și-a apropiat-o pe Sfânta Paraschiva chiar din momentul trecerii ei la cele veșnice.

Chiar dacă prin grija bine credinciosului voievod Vasile Lupu, moaștele sale au fost aduse aici abia în anul 1641, ea a mai poposit la noi și înainte de aceasta dată. Se știe că, în anul 1393, când turcii au ocupat Tarnovo, moaștele Cuvioasei Paraschiva se aflau aici, unde există și o biserică închinată ei.

Un cronicar al acelor vremuri, Grigorie Țamblac, a consemnat într-o scriere de-a să, că „în cetatea supusă, cele mai de preț se aduceau de pretutindeni înaintea cuceritorului, (astfel) aduse au fost și cinstitele moaște dezbrăcate de podoabele cele prețioase și învelite în niste zdrențe sărmane. Le-a cerut sultanului și le-a împodobit stăpânitorul Valahiei carele domnea peste orașele de la Dunăre și a dus cu sine aceasta comoară”.

„Stăpânitorul Valahiei” era nimeni altul decât domnitorul Mircea cel Bătrân al Țării Românești. Aceasta fiind prima atestare scrisă a faptului că sfintele moaște ale Cuvioasei Paraschiva au poposit, chiar dacă pentru o scurtă vreme, pe meleagurile noastre. După bătălia de la Nicopole, soldată cu o izbândă răsunătoare a turcilor asupra trupelor creștine, osemintele Cuvioasei ajung din nou în mâinile turcilor, de la care le răscumpără despoții sârbi. Nu după mult timp, ținutul sârbilor cade în mâinile turcilor, iar moaștele Sfintei Paraschiva ajung în Catedrala Patriarhală din Constantinopol, de unde sunt aduse în Moldova , la anul 1641, încheindu-se lungul și agitatul periplu al osemintelor Cuvioasei, prin așezarea lor definitivă în Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, de către bine credinciosul domn Vasile Lupu. Poporul român, oricum, a cinstit-o dintotdeauna pe Cuvioasa Paraschiva, cu mult înainte de așezarea propriu-zisă a moaștelor pe pământul nostru. Un document din anul 1393 atestă că, la Rășinari, lângă Sibiu, există o biserică având hramul sfintei. Cu același hram, figurează și alte biserici în acte emise de Sfântul Ștefan cel Mare, Petru Rareș sau alți domnitori, precum și multe biserici din Maramureș. Cultul deosebit închinat Sfintei Cuvioase Paraschiva, concretizat prin prezenta sutelor de mii de credincioși care se închină la sfintele moaște an de an, este răspunsul la inexplicabila ei dorință de se odihni pe meleagurile românești, pe care le binecuvântează și le ocrotește, prin minunata ei prezență, până la obșteasca Înviere.