Calea, adevărul și viața. Săptămâna și Duminica a patra din Postul Mare

Săptămâna a patra, Săptămâna Înjumătățirii Postului, este luminată de prezența Sfintei Cruci, de care necontenit pomenesc slujbele bisericești. Sfânta Cruce se află în biserică, spre închinarea credincioșilor. Împreună cu cinstirea Crucii se unește și „tema săptămânii”: Pilda Vameșului și a Fariseului, care ne aduce aminte din nou de primejdia mândriei și de folosul cel mare al smereniei, faptele noastre rele fiind mereu un prilej de smerenie și de a striga ca vameșul.
Însă, însuși Mântuitorul Hristos, mai mult decât prin pilda Vameșului și a Fariseului, ne-a învățat smerenia cu însăși viața și smerenia Sa. Încadrarea Duminicii Crucii de cele două pilde evanghelice: a Fiului Risipitor (Săptămâna a III-a) și a Vameșului și Fariseului (Săptămâna a IV-a) are un adânc tâlc duhovnicesc. Crucea este, pe de o parte, semnul negrăitei milostiviri și a dragostei fără de margini a lui Dumnezeu, iar pe de altă parte este și semnul nemărginitei smerenii a lui Hristos, „Care S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, și încă moarte pe Cruce” (Fil. 2,8).
Ceea ce Mântuitorul ne învățase cu cele două pilde ne-a arătat-o mai desăvârșit cu moartea Sa pe Cruce. Smerenia și dragostea, care sunt plinătatea desăvârșirii duhovnicești și pe care le cerem cu atâta stăruință de-a lungul Postului, prin rugăciunea Sf. Efrem, ni le arată Mântuitorul Hristos prin taina Crucii, pe care o cinstim în mijlocul Postului Mare.
Ca o icoană vie a acestor mari virtuți, Duminica a IV-a ne pune înainte prăznuirea marelui Părinte și povățuitor duhovnicesc, Sfântul Ioan Scărarul. Viața lui a fost ascunsă, smerită și aprinsă după dumnezeiasca dorire. Patruzeci de ani a trăit ca sihastru. Toată petrecerea lui era în rugăciunea neîncetată și în nemăsurata dragoste de Dumnezeu, astfel, făcându-se pildă a toată virtutea și doctor sufletesc iscusit, plin de înțelepciune.
Bogăția acestei înțelepciuni a adunat-o în lucrarea sa, „Scara Raiului”, pe care a făcut-o darul cel mai de preț al vieții călugărești.
Alcătuită din 30 de trepte, după cei treizeci de ani ai Mântuitorului Hristos, „Scara” sa ne urcă din treaptă în treaptă de la cele pământești la cele cerești. Fuga de lume, adică lepădarea de avuții, de rudenii și de sine însuși, intrarea sub ascultarea unui po­vățuitor iscusit, căința cu lacrimi, și aducerea-aminte de moarte, tăcerea, înfrânarea și lepădarea de toată grija cea lumească ne vor ajuta să smulgem din rădăcină mulțimea patimilor din noi: lăcomia, iubirea de argint, mândria, trândăvia și celelalte, care ne vor ridica spre agonisirea virtuților duhovni­cești: blândețea, curăția, sărăcia, privegherea, smerenia, trezvia, rugăciunea, liniștea, nepătimirea și cele trei mari virtuți teologice: credința, nădejdea și dragostea.
Plină de înțelepciune dumnezeiască, „Scara” este povățuire iscusită pentru cei retrași din lume, care doresc să se lase modelați de mâna lui Dumnezeu. De-a lungul celor 30 de trepte ale ei, se pot vedea ca într-o oglindă uneltirile diavolești ale păcatului, înlăn­țuirea virtuților și pe aceea a patimilor, cum să învățăm meș­te­șugul cunoașterii de sine și al despătimirii, lucrarea virtuților, care crește pe adevăratul monah din putere în putere, de la smerita ascultare, până la plinătatea cea mai de sus a dumnezeieștii iubiri.

Prăznuirea Sfântului Ioan Scărarul, la începutul celei de-a doua jumătăți a Postului Mare, ne pune înainte icoana de sfințenie și metoda iscusită pentru dobândirea ei. Ca să contemplăm icoana și să învățăm din metodă și mai deplin arta duhovniceștii înnoiri.