Calea, Adevărul şi Viaţa / Să-și ia crucea sa

Ce înseamnă oare să-și ia omul crucea sa? Fără îndoială, nu înseamnă să-și ia o cruce, s-o poarte pe umăr și să umble cu ea prin oraș sau prin sat. S-au mai întâmplat și astfel de înțelegeri înguste, excentrice.
Acest „Să-și ia crucea sa” înseamnă în gândirea Mântuitorului Hristos cu totul altceva. Crucea este obiectul pe care a fost răstignit Mântuitorul, obiect de rușine în Vechiul Testament (Evrei 12,2). Pe cruce se răstigneau cei mai mari răufăcători. Mântuitorul însuși, considerat răufăcător, a fost răstignit pe cruce, numai că El, Dumnezeu fiind, a transformat acest obiect de rușine în obiect de cinste, pentru că prin accep­tarea răstignirii pe cruce, a acceptat să ispășească pentru toți păcatele lor, inclusiv păcatul strămoșesc.
Un act generos a transformat unealta călăului în unealtă a mântuirii. Și chiar prin aceasta a transformat crucea în obiect de venerație și de sfințire. De aceea a devenit în gândirea și în practica creș­tină, în istoria creștinismului și în teologie, simbolul mântuirii, simbolul jertfei și a slujirii lui Dumnezeu, simbolul victoriei asupra răului și asupra celui rău.

Cel dintâi înțeles pe care îl are în vedere Mântuitorul când spune: „Să-și ia crucea sa”, este un îndemn ca fiecare să-și asume destinul său pământesc. Crucea are înțeles de destin personal, nu în sensul de destin predestinat, ci în acela care este în limitele a ceea ce nu a depins de noi: că ne-am născut acum și nu în se­colul trecut, din anumiți părinți și nu din alții, într-o țară și nu în alta.
Însă nu doar acestea constituie elementele vieții noastre. Și atunci cum să ne asumăm destinul care depinde de noi? Stând cu mâinile încrucișate? Nu. Trebuie să ne luptăm cu destinul nostru cât putem. Dacă suntem bolnavi, să ne luptăm să ne facem sănătoși. Dacă suntem needucați, să ne luptăm să căpătăm educație. Dacă suntem neștiutori, să ne luptăm să căpătăm știință.
Nu trebuie să ne luăm destinul așa cum ne este el dat, brut. Suntem chemați să fa­cem totul ca să ne desăvârșim. Cuvin­tele Mântuitorului: „Fiți desăvâr­șiți”, reprezintă o invitație insistentă de a deveni altceva, de a crește, de a ne face oameni noi, de a ne naște din nou (Ioan 3,3), de a deveni din ce în ce mai mult alți oameni, mai duhovnicești, mai educați, mai plini de știință, cu orizont cultural mai larg.

„A-ți lua crucea” mai înseamnă și altceva. Înseamnă a-ți accepta și a-ți înțelege așa cum trebuie destinul tău, care este în același timp pământesc și ceresc. A-ți face datoria pe pământ, către familie, către societate, dar și către Dumnezeu, de fapt către sufletul tău care se va duce la Dumnezeu.
Aceasta este condiția umană. Trebuie să ne-o înțelegem așa cum ne este dată de Dumnezeu, dar să nu uităm de îndatori­rile noastre de pe pământ, de pe orizontală, nici de cele de pe verticală, cele din cer, față de Dumnezeu.
Cu alte cuvinte am putea concentra
într-o frază toate cele spuse, prin cuvintele: Că Dumnezeu voiește ca noi să voim să îi facem voia.