Calea, Adevărul şi Viaţa. Să părăsim duplicitatea

Pentru că am trecut de jumătatea perioadei de post și ne apropiem de evenimentul Învierii Mântuitorului Hristos, când mai multă lume decât de obicei se apropie de scaunul spovedaniei, este bine să aflăm câteva amănunte.
În viața duhovnicească sunt foarte importante amănuntele. Un amănunt neobservat, o regulă de disciplină călcată și trecută în obicei poate strica toată așezarea duhovnicească a nevoitorului. Mai întâi se face complice la propria sa greșeală, devenind atât infractor, cât și complice. Aceas­tă complicitate devine păcat întrucât nu mai este vorba de o greșeală întâmplă­toare, trecă­toare, ci de una consimțită.
Ascunderea păcatului, tăinuirea, repetarea, mai întâi fiindcă păcatul rămâne necunoscut în afară, asigură pentru o vreme o oarecare liniștire și totul pare să meargă bine, însă apoi începe să se strice totul în interior. Căci tăinuind mereu, ajungi să fii una înăuntru și alta în afară. Te dedublezi. Te străduiești să pari ceea ce nu mai ești. Îți cons­tru­iești astfel, încetul cu încetul, un foarte îngrijit chip de fariseu. De acum încolo, poarta compromisurilor cu tine însuți este larg deschisă. Efortul de a părea bun ajunge să fie mai mare decât efortul de a fi bun.
Ce este de făcut în asemenea cazuri, când cineva se trezește fariseu? Nu-l știe încă nimeni, dar, de la un moment dat, cu toate eforturile pe care le face, va începe să se vadă. Așa ceva se vede. Transpiră dintr-o vorbă, dintr-un gest. Este greu autocontrolul desăvârșit al aparențelor.
Mai există ieșire din așa ceva? Mai există, dar trebuie căutată. Primul gând trebuie să fie acela al întoarcerii la adevăr. Hotă­rârea de ieșire din duplicitate. Trebuie să renunți cel puțin la postura de complicitate cu tine însuți, dacă nu-i poți învinge slăbiciunile dintr-odată. Nimic nu se poate, este foarte greu. Dar să nu mai fii de acord cu ele, se poate. De ce să crezi că îl poți înșela pe Dumnezeu? Știi bine că nu se poate. Și ce folos ai că înșeli oamenii? Mai ales că
acea­s­tă înșelăciune nu durează. Nu durează nici la Dumnezeu. Ca fariseu, pierzi de două ori mai mult decât ca om cu slăbiciuni.
De aceea este bine să începi tu însuți curățenia. O poți face mai discret decât o pot face alții. Dar să nu o faci mai cu milă. Iar când vezi că nu poți singur – și niciodată nu poți singur, pentru că lupți cu tine însuți și nu lovești ca în altul – atunci caută ajutorul unuia mai iscusit decât tine. Eliberează-te în fața lui! Descrie-te! Și descrie-te critic. Fă-ți o analiză deschisă, iar apoi începe cu metodă vindecarea rănilor.

Unde este rană, acolo este și remediu. Este bine să te dai pe mâna unui doctor bun. Alege-l pe cel care vrea și știe să te împace cu Dumnezeu. Caută un duhovnic cu mintea înțeleaptă și inima bună, mai cu seamă acum când ne aflăm în Postul Mare. Iar dacă îl găsim să ne ținem de el în toată vremea, spre binele nostru.