Calea, adevărul și viața. „Să fie una precum suntem și Noi”

 Evangheliile ni-L prezintă frecvent pe Mântuitorul Hristos rugându-se, însă numai de puține ori ni se redă și cuprinsul rugăciunilor Sale. Rugăciunea din capitolul 17 al Evangheliei după Ioan, numită Rugăciunea arhierească a Mântuitorului,  ne oferă un rezumat al teologiei Sfântului Evanghelist Ioan despre lucrarea lui Hristos. Ea subliniază ascultarea Sa de Tatăl, o ascultare până la moarte; faptul că moartea Sa este mijlocul prin care Tatăl este preamărit; alegerea ucenicilor din lume; faptul că lor li s-a descoperit Dumnezeu în persoana lui Iisus Hristos; misiunea lor către lume; desăvârșita lor unire întreolaltă și comuniunea lor cu Hristos și cu Dumnezeu.

 Încă din versetul 2 se subliniază ideea de unitate a celor pe care Tatăl i-a dat lui Hristos. Aceasta este una dintre ideile cele mai importante și mai intens subliniate în cuprinsul Rugăciunii arhierești. Domnul Hristos se roagă Tatălui ca ucenicii „să fie una precum suntem Noi”(Ioan 17, 11), adică Tatăl,  Fiul și Duhul Sfânt.

Însă,  Mântuitorul Hristos se roagă nu numai pentru unitatea acestor ucenici, ci și pentru unitatea tuturor creștinilor, din toate veacurile: „Dar nu numai pentru aceștia Mă rog, ci și pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor, ca toți să  fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis”(Ioan 17, 20-21), adăugând, nu pentru că n-ar fi fost destul de clar subliniată dorința sa ca credincioșii creștini să fie una, ci pentru că prevedea durerea sfâșierii unității dintre creștini: „Și slava pe care Tu Mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei și Tu întru Mine, ca ei să fie în chip desăvârșit una, și să cunoască lumea că Tu M-ai trimis și că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine”(Ioan 17, 22-23). Alături de dorința profundă ca ucenicii Săi să fie și să rămână „desăvârșit una”, Rugăciunea arhierească exprimă ideea fundamentală că izvorul și modelul unității credincioșilor în Biserica cea una a lui Hristos este însăși unitatea desăvârșită a Persoanelor Sfintei Treimi.

Din păcate, creștinii nu au ținut seama de această dorință supremă a Mântuitorului, ce a fost exprimată în momentul cel mai dramatic al lucrării Sale mântuitoare, adică în preajma sfintelor Sale patimi. Când, în relatarea patimilor, Evanghelistul Ioan notează  despre cămașa lui Hristos că „era fără cusătură, de sus țesută în întregime”(Ioan 19, 23), este clar că el vede în această cămașă un simbol al unității Bisericii.

Istoria a arătat, însă, că creștinii au îndrăznit să facă ceea ce n-au îndrăznit nici cei care L-au răstignit pe Hristos, întrucât aceștia din urmă au păstrat-o întreagă, aruncând sorți pentru ea. Creștinii au sfâșiat cămașa lui Hristos, adică au sfărâmat unitatea Bisericii, iar noi creștinii din mileniul al treilea moștenim situația tragică a divizării Bisericii în atâtea confesiuni, denominațiuni și secte.

 Se cuvine să ne reamintim dorința cea mare exprimată de Mântuitorul Hristos în Rugăciunea arhierească și nu doar să ne ferim de noi împărțiri, ci să lucrăm cu stăruință și în chip cu adevărat duhovnicesc pentru restaurarea, atât cât e posibil, a unității pentru care El S-a rugat în Joia Mare.