Calea, Adevărul şi Viaţa / Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul

Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului Mare, o singură rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti - Sfântul Efrem Sirul – supranumit şi „alăuta Duhului Sfânt”:

„Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, slugii Tale.

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor . Amin.”

Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni până Vineri. La prima citire o metanie urmează fiecărei cereri. Apoi se fac douăsprezece închinăciuni, spunând: „Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine păcătosul”. Apoi, întreaga rugăciune este repetată cu o singură metanie la sfârşit.

De ce ocupă un loc aşa de important această scurtă şi simplă rugăciune în slujbele Postului Mare? Deoarece recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi constituie un reper pentru ostenelile noastre personale de-a lungul Postului. Acestea au ca scop mai întâi eliberarea noastră de câteva boli duhovniceşti fundamentale, ce ne modelează viaţă şi fac practic imposibilă chiar încercarea  de a ne întoarce noi înşine către Dumnezeu.

Prime parte a rugăciunii se referă la cele patru „obiective” negative ale pocăinţei (trândăvia, grija de multe, iubirea de stăpânire, grăirea în deşert). Ele constituie obstacolele ce trebuie îndepărtate. Însă Dumnezeu singur le poate îndepărta. Iată deci, această primă parte reprezintă acea plângere din adâncul neputinţei omeneşti.

Apoi rugăciunea se îndreaptă către ţelurile pozitive ale pocăinţei (curăţia, gândul smerit, răbdarea, dragostea) care, de asemenea sunt patru.

Toate acestea sunt rezumate şi adunate laolaltă în ultima cerere a rugăciunii Sf. Efrem Sirul, pentru că la final, mai este o primejdie: mândria. Mândria este izvorul răului şi toată răutatea este mândrie. Iată că nu-mi este suficient să-mi văd propriile mele greşeli, întrucât chiar şi această virtute aparentă se poate transforma în mândrie.

Aşa cum deja am spus, după fiecare cerere a rugăciunii facem o metanie, pentru a fi implicat şi trupul în rugăciunea noastră. Ascetismul creştin este o luptă nu împotriva, ci pentru trup. Din aceste motiv, întreaga fiinţă umană – suflet şi trup – face pocăinţă. Trupul participă la rugăciunea sufletului întocmai cum sufletul se roagă pentru trup.