Calea, adevărul și viața. Rugăciunea, mila și postirea

Acestea sunt actele fundamentale ale vieții religios-morale personale.
Cine nu se roagă lui Dumnezeu, nu ajută pe aproapele și nu își îmbunătățește natura proprie prin înfrânare, acela este departe de orice religie, chiar dacă întreaga sa viață meditează, vor­bește și scrie despre lucruri religioase.
Pe de altă parte, acte fundamentale ale credinței creștine sunt atât de strâns legate între ele, încât unul fără altul nu are nici o putere.
Dacă rugăciunea nu îndeamnă la facerea de bine și nu ne strunește natura sensibilă, o astfel de rugăciune mai puțin bună și slabă nu este o adevărată rugăciune, întrucât este amestecată cu egoism, minciună și iubire de sine.
Dacă milei nu-i premerge rugăciunea și nu este însoțită de înfrânare, atunci ea atestă mai degrabă o slăbiciune de caracter și nu o iubire reală, putând fi chiar un act de grandomanie. Adevărata milă este dreptatea supremă  și, de aceea, trebuie să se sprijine pe harul de sus.

În fine, dacă postirea este practicată din iubire de sine ca un exercițiu de stăpânire  de  sine  sau din ambiție, atunci ea dă putere, însă nu pentru mântuire; iar dacă postirea este unită cu rugăciunea, dar nu este legată intim de milă, rămâne tot o jertfă despre care s-a spus: „Milă voiesc, iar nu jertfă”.
În unirea acestor trei: a rugăciunii, milei și postirii (înfrânării), lucrează harul lui Dumnezeu, care nu ne leagă numai (în rugăciune) de Dumnezeu, ci ne face asemenea Dumnezeirii – asemenea atotbunătății Lui (în milostenie) și asemenea totalei Lui lipse de nevoi (în înfrânare).
Aceste trei acte fundamentale ale vieții religios-morale sunt în același timp și obligațiile fundamentale ale omului religios. Această obligație se referă doar la ce ne stă nouă în putință. Nu stă în puterea noastră să ne unim integral cu Dumnezeu, să mântuim umanitatea și să lucrăm la renașterea naturii lumii. Însă stă în puterea noastră să ne rugăm lui Dumnezeu, să-l ajutăm pe aproapele aflat în nevoi și să ne facem natura proprie mai bună prin înfrânare. Aceas­ta stă în puterea noastră și de aceea este obligația noastră, obligația personală a fiecăruia dintre noi.
În împlinirea acestor trei obli­gații religios-morale se întrupează și cele trei virtuți teo­logic-reli­gioase: credința, nădejdea și iubirea.
Așadar, roagă-te lui Dumnezeu cu credință, fă bine oamenilor cu iubire și învinge-ți natura proprie cu nădejdea învierii viitoare.