Calea, Adevărul şi Viaţa / Roagă-te și muncește

Din cele mai vechi timpuri unii cre­din­cioși mai zeloși au ales din Sfânta Scrip­tură îndemnuri și porunci radicale, scoase din context, făcându-și din ele reguli de viață. Bântuiți de cele mai multe ori de duhul mândriei, unii s-au pre­valat de astfel de porunci cu sinceritate autentică, nebănuind manevra duhului rău.
Tocmai aici a fost marea lor dramă și de aici și marea noastră compasiune pentru ei. Sprijiniți pe cuvinte poruncite de Dumnezeu, în anumite legături de idei, ei le-au luat izolat. La prima vedere au apărut întotdeauna imbatabili, cu Scrip­tura în mână drept scut miraculos, fiind gata să moară pentru convingerile lor. Mulți au murit pentru jumătăți de adevăruri, pe care ei le-au crezut întregi. Despre unii ca aceștia a vorbit profetic Sfântul Apostol Pavel, când se adresa corintenilor: „Și de mi-aș da trupul meu să-l ardă, dar dragoste n-aș avea, la nimic nu-mi folosește”.
Prin dragoste se înțelege aici și înțelep­ciune, întrucât dragostea este o formă a înțelepciunii. Cel care are dragoste nu se izolează, nu se încrede numai în capul său, ci întreabă, se consultă, merge în rând cu comunitatea bisericească istorică și tradițională, cu interpretarea Sfinților Părinți.
„Roagă-te și muncește” (ora et labora) a fost adesea un măr al discordiei pentru cei zeloși. De pildă, a lua izolat sentințe ca: „Rugați-vă neîncetat”, „Nu vă grijiți de ziua de mâine”, „Siliți-i pe toți să intre”, „Maria partea cea bună și-a ales” și altele asemenea, scoase din context și necorelate cu întreaga învățătură a Scripturii, pot duce la chipuri monstruoase de creștini.
Nu vom intra în detaliile tuturor acestor capcane. Ele îi atrag numai pe simplificatori și uneori pe oamenii de rea credință. Aceștia din urmă sunt cei mai puțin periculoși, pentru că ei știu că falsifică. Mai periculoși sunt cei din sânul creștinismului care iau aceste sentințe izolat, făcându-și din ele crez de viață, amărându-și viața și căznind-o, în numele celei mai luminate religii a bucuriei, a speranței și a libertății.
Îndemnul „Rugați-vă neîncetat” a preocupat mult pe creștini, mai ales pe cei care ar fi vrut să pună în practică acest îndemn, socotindu-l obligatoriu, ca și cum Mântuitorul n-ar mai fi îngăduit alte lucrări și ocupații. Evident că nu acesta a fost cazul. Este plină Scriptura de îndemnuri paralele care trebuiesc privite împreună și care nu se contrazic între ele. Acest „neîncetat” nu este o poruncă exclusivă și limitativă. Când un profesor îi spune unui elev sau unui student să învețe mereu, nu înseamnă că îi oprește de la somn, de la masă, de la odihnă, sau să învețe numai la materia lui. Este un imperativ circumstanțial, nu absolut. Însă au fost dintre aceia care l-au înțeles literal. Tot așa cum au înțeles că trebuie să aleagă numai contemplația, partea Mariei, și să abandoneze partea Martei.
Dacă scoatem cuvintele Mântuitorului din împrejurarea în care le-a spus, spre a le generaliza, ele rămân valabile și-și capătă o largă semnificație în sensul în care Marta și Maria trebuie privite împreună. Să existe în fiecare persoană o Martă și o Marie.
Tradiția muncii este loc comun în toată istoria vieții duhovnicești. Munca a fost întotdeauna opusă lenei și trândăviei, socotite printre „cele opt gânduri ale răutății”. De aceea, „ora et labora” – roagă-te și muncește – va rămâne pentru toată durata vieții pământești o lege de aur pentru toți creștinii.