Calea, Adevărul şi Viaţa. Preacinstirea Maicii Domnului

Cu voia lui Dumnezeu, iată-ne ajunşi, din nou, la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, cea de Dumnezeu Născă­- toare şi Pururi Fecioară.
Şi dacă „cinstită este moartea cuvioşilor şi pomenirea dreptului cu laudă” (Ps. 115, 6), oare cu cât mai mult se cuvine să facem, cu cele mai presus cuvinte de laudă, pomenirea Adormirii pururi Fecioarei şi Maica Domnului, Sfânta Sfintelor, din care purcede toată sfinţirea către sfinţi?
Maica Domnului, fiind cu puţin micşorată faţă de îngeri, este fără de asemănare mai presus de îngeri, de arhangheli şi de toate puterile cele mai presus de lume, iar prin apropierea de Dumnezeu mai presus de toate.
De aceea, mai mult decât oricare subiect, a vorbi despre Maica Dom­nului şi a o preacinsti, aces­ta este dintre cele mai pline de folos şi mai îndrăgit de creştini.
Referitor la Maica Domnului
s-au vestit profeţii de către cei inspiraţi de Dumnezeu. Minuni mai dinainte au închipuit cea mai mare minune şi taină a tot pă­mântul, care este pururi Fecioară şi Maică. Ea este sfârşitul pro­feţiilor, dar, în acelaşi timp, este începutul atâtor minuni şi lucrări ale lui Dumnezeu, făgăduinţa Lui cea plină de rod către Ioachim şi Ana, aceste culmi ale virtuţii, care erau fără de copii din tinereţe, ca să nască la vremea unei bătrâneţi înaintate pe cea care fără de sămânţă avea să nască pe Cel născut fără de ani din Dumnezeu Tatăl Cel mai înainte de veci.
Rugăciunea celor ce au născut-o într-un chip atât de neobişnuit pe cea care avea să nască, într-un chip şi mai neobişnuit, a fost cu legământ să dea înapoi Dărui­torului pe cea dăruită, astfel, devenind ea însăşi veriga de legătură dintre zidire şi firea cea nezidită.
Dumnezeu a dorit în chip tainic această frumuseţe sufletească a pururi Fecioarei, precum mai dinainte a grăit David, plecând cerurile şi umbrind-o pe ea sau mai curând sălăşluind întru ea puterea personalizată a Celui Preaînalt. Întrucât, nu prin întuneric şi foc, precum lui Moise, nici ca profetului Ilie în furtună, nici în nor şi-a arătat venirea, ci nemijlocit puterea Celui Prea­înalt a umbrit pântecele preacurat şi feciorelnic. Nimic nu a mijlocit între ei, nici aer, nici văzduh, nici altceva dintre cele simţitoare sau dintre cele mai presus de ele, iar aceasta nu mai este simplu umbrire, ci curată unire.
Datorită acestei taine mari şi adormirea ei a fost mutare la viaţă cerească şi nemuritoare, iar pomenirea acesteia trebuie să fie sărbătoare plină de bucurie şi lauda întregii făpturi.
Pentru că ea este subiectul atâtor profeţii, începutul apostolilor, sprijinul mucenicilor, temelia învăţătorilor. Ea este slava celor de pe pământ, podoaba a toată făptura. Ea este începutul şi izvorul şi rădăcina negrăitelor bunătăţi. Ea este înălţimea a toată sfinţenia şi desăvârşirea.
Acum la început de post se cuvine să o rugăm pe Maica Domnului să aşeze în locul patimilor noastre, ajutorul şi vindecarea sa, iar dacă nu înaintăm în virtute, să lucreze în aşa fel încât noi să ne facem mai vrednici ca să fim mântuiţi prin harul său.