Calea, adevărul și viața. Pogorârea Duhului Sfânt - un eveniment important pentru veșnicie

Aproape toate marile sărbători creștine sunt dedicate Mântuitorului Iisus Hristos. Iată acum, la cincizeci de zile după Învierea Sa, la zece zile după Înălțarea Sa la cer, Biserica noastră amintește un eveniment legat şi dedicat celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi, şi anume Sfântului Duh.
Întâmplarea s-a petrecut potrivit relatării pe care o găsim în capitolul II din Faptele Apostolilor. Apostolii, fiind strânși îm­preună – tradiția ne spune că, de fapt, şi Maica Domnului era de față – la un moment dat s-a auzit sunet ca de bătaie de vânt şi deasupra tuturor care erau adunați în casă, pentru rugăciune, s-a pogorât ceva în chip de limbi de foc.
Era Duhul Sfânt, Acela pe care Mântuitorul, înainte de înălțarea Sa la cer, îl promisese Apostolilor, zicând: „Vă voi trimite vouă pe Mângâietorul şi Acela vă va învăța pe voi toate”. Ei nu vor fi înțeles, la acea vreme, ce anume le făgăduise Mântuitorul că le va trimite, dar iată că acum au început să-şi dea seama, întrucât vedeau şi simțeau ce anume le-a trimis Mântuitorul. Urmarea a fost că, dintr-o dată, Apostolii s-au simțit oameni deosebiți. Nu mai erau ca aceia dinainte. Se întâmplase ceva cu ei, în ființa lor, în mintea lor şi în inima lor, pătrunzând ceva în ei ce i-a schimbat substanțial.
Simțind ei această schimbare, au ieșit de îndată şi au tâlcuit-o poporului care, tocmai atunci, era adunat în Ierusalim din toate părțile lumii. Cuvântul Sfântului Apostol Petru, din ziua Cincizecimii, a fost un cuvânt despre Iisus Hristos, însă Duhul Sfânt i-a dat lui puterea să-L mărturisească, să-L predice şi să spună: „Nu putem să nu grăim cele ce am văzut şi am auzit” (F. Ap. 4, 20), atunci când mai - marele templului i-a poruncit să tacă.
Pogorârea Sfântului Duh a operat în Apostoli convertirea de la frică la curaj, de la neștiință la știință, convertirea la cunoaș­tere, la înțelegerea lui Hristos, aşa cum nu L-au înțeles înainte. Dacă înainte aveau nevoie de tâlcuirea parabolelor şi metaforelor din vorbirea lui Hristos, acum devin ei înșiși autori de metafore. Cincizecimea i-a convertit din pescari în oratori, în scriitori, în istorici, uimindu-i pe ascultători până la a-i înfricoșa (F. Ap. 2,43) şi blocându-le toate intențiile de a mai pune întrebări, de genul: cum se explică, de unde le vine Apostolilor această putere. N-a mai pus nimeni nicio întrebare, în afară de cea esențială, de unica întrebare ce se putea pune. Fiindcă ceea ce se întâmpla se întâmpla şi cu ei ca ascultători, nu numai cu Apostolii ca vorbitori şi martori. Întrebarea a fost: „Ce să facem?”, iar Apos­tolii le-au răspuns: Pocăiţi-vă, botezaţi-vă, convertiţi-vă şi veţi primi şi voi pe Duhul Sfânt, Care lucrează acum prin noi şi va lucra tot aşa şi prin voi! (F. Ap. 2,38). Şi a lucrat. Ei, ascultătorii, convertiții, au pus bazele Bisericii creștine atunci, în ziua Cincizecimii. Şi același Duh Sfânt lucrează până azi în cei botezați, în Biserica de atunci, care este aceeași şi astăzi.

Pogorârea Sfântului Duh este actul prin care Dumnezeu a întemeiat, întru veșnicie Biserica Sa văzută, iar noi suntem che­mați să cinstim un eveniment, nu care s-a petrecut cândva, ci la fel de actual şi astăzi. Așa cum Apostolii s-au schimbat prin pogorârea „limbilor ca de foc asupra lor” (F. Ap. 2.3) şi au fost apoi capabili să săvârșească fapte pe care mai înainte nu şi le puteau nici măcar imagina, la fel suntem chemați şi noi să ne deschidem aceluiași Duh Sfânt, pururea sălășluitor în Biserica lui Hristos, şi să ne umplem din darurile Sale minunate.