Calea, Adevărul și Viața / Pierderea și mântuirea sufletului

În Evanghelia după Marcu este scris că: „Cel ce va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8,35)

Deloc ușor de înțeles acest text. Cum adică? De ce vrând să îți mântuiești sufletul, ceea ce este tot ce poate fi mai firesc, ți-l pierzi, ceea ce nu pare normal și logic deloc?

Apoi, de ce pentru Hristos și Evanghelie trebuie ca cineva să-și piardă sufletul? Un suflet pierdut poate să se mântuiască?

Cheia înțelesului stă în a constata că traducerea cuvântului „suflet” înseamnă „viață”. De altfel, și contextul ne duce spre aceeași explicație. Înainte de a pronunța aceste cuvinte, Mântuitorul Hristos avusese o convorbire cam neplăcută cu Petru. El spusese că vine vremea în care Fiul Omului va fi dat în mâinile căpeteniilor preoților și ale cărturarilor, va fi osândit la moarte, iar după trei zile va învia. Petru s-a împotrivit și Mântuitorul l-a certat aspru, spunându-i: „Înapoia Mea, Satano, că nu gândești cele ale lui Dumnezeu, ci cele omenești”. Logica lui Petru era împotriva împlinirii rostului Mântuitorului pe pământ, iar Mântuitorul îi dădea un avertisment profetic, prevăzându-i lepădările: „Cel ce va voi să-și mântuiască sufletul său și-l va pierde”.

Avertismentul, prin alte cuvinte, era cam următorul: Cel ce va voi să-și scape viața sa, negându-Mă pe Mine, lepădându-se de Mine, acela își va pierde sufletul. Jocul de cuvinte ce a fost enunțat este acum limpede: A-ți apăra viața, cum va face Petru când se va lepăda, sau alții ca el, poate însemna a-ți pierde sufletul. A-ți risca viața pentru Hristos și Evanghelie poate însemna a-ți câștiga sufletul, a câștiga viața veșnică, supraviețuirea în bucurie și fericire.

Aceasta dublă folosire a înțelesurilor este acum limpede, neuitând nici legătura cu primele recomandări, din versetul anterior (Marcu 8, 34), în care a fost vorba de lepădarea de sine. Acum putem alege, întrucât Mântuitorul Hristos le-a legat într-o singură cuvântare: Cel care își va pune nădejdea numai în sine, deci nu se va lepăda de sine și nu-și va însuși roadele jertfei pe Cruce, făcându-și-le ale sale, acela își va pierde sufletul, deși el va voi să și-l câștige prin sine însuși.

Acest lucru nu este posibil! Căci scris este: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5). Cel care, dimpotrivă, și-L va asocia pe Hristos, uitându-se pe sine, acela își va câștiga sufletul, se va mântui, întrucât: „Orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl” (Col. 3,17) sau „Dacă vorbește cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujește cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca în toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos”. (I Petru 4,11)