Calea, Adevărul și Viața / Paza gândurilor

Gândurile ne asaltează din toate părţile şi nu întotdeauna cu voia noastră. Vin din afară, vin din noi înşine, vin din lecturi, din întâlniri, din meditaţie, din orice. Uneori sunt bune, alteori sunt înşelătoare. Uneori sunt trecătoare, alteori se instalează în noi, pun stăpânire pe noi, iar, când sunt bune, ne ajută şi ne bucură, dar când sunt rele, ne complică, ne supără, ajung să ne obsedeze, să ne ducă spre acţiuni care ne pot face rău şi să ne amărască viaţa.

Sfinţii Părinţi au pus mare preţ pe paza gândurilor. Iată o frumoasă alăturare de cuvinte, cu înaltă semnificaţie în viaţa creştină şi în îndrumarea sufletului spre desăvârşire: paza gândurilor!

A păzi ceva înseamnă a păstra, a apăra, a nu lăsa să fugă sau să fie furat, să se rătăcească sau să se împrăştie. În acest sens se întrebuinţează cuvintele în spiritualitatea ortodoxă, adică în viaţa celor preocupaţi în chip deosebit de cele spirituale, dar şi cu câteva nuanţe în plus. Paza gândurilor este una din cele mai însemnate preocupări şi virtuţi şi unul din mijloacele cele mai sigure de mântuire.

Din punct de vedere ortodox există cel puţin două nuanţe în plus:

Mai întâi, paza gândurilor nu înseamnă întotdeauna păstrarea lor, apărarea lor, ci şi eliberarea de unele din ele şi anume de cele care sunt rele şi periculoase. Eliberarea de gânduri rele ajută la apărarea şi păstrarea celor bune, dar şi la apărarea celor din urmă de influenţa celor rele. Aşadar, paza înseamnă o triere a tuturor gândurilor şi o eliminare a unora din ele.

În al doilea rând, paza gândurilor înseamnă şi paza celor bune dinlăuntru, de gândurile cele din afară, din lumea ispitelor de tot felul, care tind mereu să nu se furişeze în minte şi să pună stăpânire pe ea. Căci toate, în viaţa noastră, vin din gând. Câte alcătuieşte sau primeşte gândul, poate preface în fapte. Acolo se nasc hotărârile. Acolo se iau deciziile. De aceea este foarte important cine este la postul de comandă. Cine naşte gândurile.

Dreapta socoteală este opera raţiunii, a modului de gândire corectă în deosebirea binelui de rău. Este opera gândului păzit, strunit, curat. Nu poate fi dreaptă socoteală, discernământ corect, acolo unde gândirea nu este limpede, unde lipsesc criteriile precise de orientare în lumea virtuţii şi a păcatului, deoarece în amândouă este nevoie de orientare sigură.

Problema este că nu întotdeauna ne putem orienta singuri. De multe ori suntem neînvăţaţi, neinformaţi, lipsiţi de experienţă, subiectivi. Cădem prea uşor de acord cu noi înşine şi de multe în acest acord este mult păcat.

În astfel de cazuri, ieşirea din impas, când ne-am dat seama de el, sau când ni s-a atras atenţia asupra lui, sau când noi înşine simţim că trebuie să prevenim impasul, mijlocul cel mai bun este să ne controlăm prin altcineva şi să se facă întotdeauna prin mărturisire, pentru că mărturisirea gândurilor este tot atât de importantă ca mărturisirea faptelor.