Calea, Adevărul şi Viaţa / Moşii de vară

Moşii de vară sau Sâmbăta de dinaintea Rusaliilor este o zi dedicată pomenirii morţilor. Această pomenire nu are o dată fixă, deoarece ea depinde de data Paştilor. Anul acesta Moşii de vară sunt prăznuiţi pe data de 18 iunie.

Cu această ocazie, în bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuţi la cele veşnice. Biserica Ortodoxă a consacrat sâmbăta ca zi de pomenire a morţilor. Două dintre sâmbetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate în chip special pomenirii generale a morţilor: Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne (a Înfricoşatei Judecăţi) şi Sâmbăta dinaintea Duminicii  Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor).

Ambele zile poartă în popor şi denumirea de „Moşi” (cea dintâi: „Moşii de iarnă”, cealaltă „Moşii de vară”), pentru că în ele facem pomenirea părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri cei adormiţi.

În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morţilor, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se sărbătorească Înfricoşătoarea Judecată, la care ne vom înfăţişa cu toţii în lumea de apoi. De aceea, întrucât mulţi dintre drepţii Vechiului Testament au adormit fără să vadă pe Mântuitorul făgăduit şi aşteptat, iar mulţi creştini au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea sau fără pocăinţa necesară, Biserica face mijlocire pentru ei.

În Sâmbăta dinaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt (Sâmbăta Rusaliilor sau „Moşii de vară”), Biserica face din nou pomenirea generală a morţilor, rugându-se pentru ei, prin rugăciunile şi cântările  înscrise în slujba zilei din Penticostar, pentru ca şi ei să se bucure de darurile Sfântului Duh, a Cărui pogorâre este prăznuită în duminica următoare.

Se face această pomenire întrucât Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţa de dincolo „adormiţi”, termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înţelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc, când vom fi judecaţi şi pentru consecinţele faptelor noastre şi se va stabili starea definitivă de fericire sau suferinţă.