Calea, adevărul și viața. Lucrurile lui Dumnezeu

Potrivit cuvintelor Mântuitorului Hristos, consemnate în Evanghelia după Ioan (Ioan 9,1-38), orbul s-a născut orb nu ca urmare a vreunui păcat, „ci ca să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu”(v. 3). Pe bună dreptate, întrucât orbul a servit descoperirii lui Hristos ca Lumina lumii. Iar pentru vindecarea acestuia, Mântuitorul Hristos nu a avut nevoie de vreun lucru de mare valoare, ci doar de puțină „tină din scuipat” (v. 6) și spălarea cu apă, care era din belșug în scăldătoarea Siloamului. Doar de atât a avut nevoie acel om, orb din naștere, pentru a dobândi darul scump al vederii, dar de care nu se bucurase niciodată până atunci.

          Așa se fac „lucrurile lui Dumnezeu”: La început a creat lumea din nimic; pe om l-a făcut din țărână; lui Avraam i-a ridicat o mare seminție din Sara cea stearpă; puterea lui Faraon a biruit-o prin gângavul Moise; toiagul de păstor al lui Moise a fost un mijloc destul de bun pentru a despica Marea Roșie și a fost la fel de bun când a lovit stânca din pustiu pentru a țâșni apă din belșug pentru poporul însetat.

          Spre deosebire de Dumnezeu, diavolul are și el „lucrurile” sale. Numai că, pentru a și le face, are nevoie de multe mijloace scumpe și sofisticate. De exemplu, în Franța există așa-numita „Rețea Voltaire”, care luptă să distrugă Biserica. Aceasta arată că diavolul are nevoie de multă filozofie și de filosofi cu mari titluri și recunoașteri academice pentru a-și lustrui întunericul. Din primele veacuri creștine și până la mult lăudații filosofi și savanți, așa-ziși „pozitiviști” sau „progresiști” ai vremii noastre, o mare armată de capete „strălucite” s-au silit și se silesc, fără vreo șansă de succes, să răstoarne învățătura Fiului lui Dumnezeu.

          Dumnezeu, însă, după cum spune Sfântul Apostol Pavel, „Și-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu și-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le rușineze pe cele tari”(I Cor. 1, 27). Puterea și înțelepciunea sunt ale Sale. Nu instrumentele lucrării Sale sunt ceva, nu are valoare „vasul de lut”(II Cor. 4, 7), ci harul pe care Dumnezeu a binevoit a-l sălășlui în acest vas.

          Diavolul are nevoie pentru „lucrurile” sale nu numai de inteligențe strălucite și de structuri bine puse la punct, ci și de foarte mulți bani. Dacă facem, cât de sumar, o comparație între costurile diavolului și ale lucrărilor sale și „costurile” lucrărilor dumnezeiești, vom vedea că păcatul pune în slujba sa reclamele cele mai mari și mai strălucite, spectacolele grandioase, revistele cele mai colorate, alimentându-se, printr-un mare efort financiar, mersul înainte al lucrurilor celui rău. În acest sens, fiindu-ne de ajuns să vedem cifrele de afaceri legate de tutun, de alcool, de pornografie, etc.

          Da, diavolul și lucrurile sale au nevoie de mulți bani și, din nefericire, sunt destui cei care, lipsiți de credința și de Lumina lui Hristos, îi alimentează resursele. Ce bine ar fi dacă acești oameni și-ar aduce aminte că la Taina Sfântului Botez au promis că se leapădă de diavol, „de toate lucrurile lui, de toți slujitorii lui, de toată slujirea lui și de toată trufia lui”! Ce bine ar fi dacă s-ar trezi de pe calea pierzării pe care au apucat și care îi costă atât de mult încă în viața aceasta.

          Dumnezeu se mulțumește cu cei doi bani ai văduvei, iar cu cele mai puține și neînsemnate mijloace, El își împlinește lucrurile Sale cele minunate și dumnezeiești. Prin aceasta, ne dovedește că, prin mijloacele cele mai smerite, viața noastră cu Dumnezeu poate fi și este atât de fericită, atât de luminoasă și atât de îndestulătoare.