Calea, Adevărul şi Viaţa. Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite - rân­duială specifică Postului Mare

„Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite” este o slujbă specifică Pos­tului Mare. Urmând canoanele, această slujbă se poate săvârși în fiecare zi a postului, cu excepția zilelor aliturgice, când nu se săvâr­șește nicio Sfântă Liturghie, a zilelor de sâmbătă şi duminică, precum şi a zilei de 25 martie (Buna Vestire), când este rânduită săvâr­șirea unei alte Sfinte Liturghii, a Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare.

Această slujbă ne pune înainte o rânduială liturgică foarte veche. Originile ei se pierd în secolele primare, când, din pricina persecu­țiilor, creștinii obișnuiau să păs­­treze Sfintele Taine şi în afara Liturghiei, pentru împărtășirea celor care nu puteau ajunge la săvârșirea ei şi a celor care doreau să se împăr­tășească mai des. Pâi­nea, prefăcută deja în Trupul Mântuitorului, la o Liturghie anterioară, era păstrată cu mare grijă până când, înmuiată în vin binecuvântat, era dată credin­cioșilor spre împăr­tășire.

În cadrul sinoadelor, Sfinții Părinți au rânduit ca Sfânta Liturghie să nu mai fie săvârșită în zilele de rând din Postul Mare, acesta din urmă fiind un post aspru. Sinodul local din Laodiceea (343), în canonul 49, oprește săvârșirea Sfintei Liturghii în zilele de rând din Postul Mare, rânduind-o doar în zilele de sâm­bătă şi duminică, precum citim: „Nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruzecime decât numai sâmbăta şi duminica”. Același sinod, în canonul 51, oprește şi pomenirea sfinților în zilele de rând, precum citim: „Nu se cuvine a săvârși în Patruzecime praznicele nașterii mucenicilor, ci pomenirea sfinților mucenici să se facă în sâmbete şi duminici”. Astfel, zilele de rând din Postul Mare au devenit „aliturgice”, adică zile în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie.
Deoarece, însă, mulți credincioși doreau să se împărtășească şi în timpul săptămânii, iar nu doar în zilele de sâmbătă şi duminică, Părinții Bisericii au rânduit că o parte din Darurile sfințite la ultima Liturghie să fie păstrate pentru împărtășirea din timpul săptămânii. Precum vom vedea mai departe, în Postul Mare, credincioșii obișnuiau să ajuneze în fiecare zi, până la sluj­ba Vecerniei. Astfel, pentru a nu întrerupe ajunarea, credincioșii se împărtășeau seara, după slujba Vecerniei. În timp, slujba Vecer­niei s-a unit cu rânduiala specială a împărtășirii credincioșilor.
În secolul al VI-lea, exista deja un ritual de împărtășire, practicat sea­ra, bine dezvoltat. În slujba Vecerniei au fost inserate câteva ele­­­mente caracteristice Sfintei Li­tur­ghii. Noua rânduială a ajuns cu­noscută sub denumirea de „Li­tur­ghia Darurilor mai înainte Sfințite”.
Astfel, chiar dacă nu se aduce Jertfa cea fără de sânge şi nu se sfințesc
Da­rurile de pâine şi vin, această rân­du­ială este numită „Liturghie” deoa­­rece, în cadrul ei, are loc împăr­­tă­șirea cu Sfintele Taine.

Împărtășirea de seară, după o zi de ajunare, descoperă adevăratul sens al postului şi al vieții creștine, ca pregătire-așteptare a Împărăției lui Dumnezeu. Ostenelile duhovni­cești din timpul zilei sunt încununate cu mult dorita unire cu Hristos, în Taina Împărtășaniei. Astfel, toate lucrurile şi faptele de peste zi sunt săvârșite mai ușor, cu atenția pe care o merită, iar timpul acesteia este trăit ca o așteptare a lui Hristos.