Calea, Adevărul şi Viaţa / Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite

„Liturghia Darurilor mai înainte Sfin­ţite” este o slujbă specifică Postului Mare. Urmând canoanelor, această sluj­bă se poate săvârşi în fiecare zi a postului, cu excepţia zilelor aliturgice, când nu se săvârşeşte nicio Sfântă Liturghie, şi a zilelor de sâmbătă şi duminică, precum şi a zilei de 25 martie (Buna Vestire), când este rânduită săvârşirea unei alte Sfinte Liturghii, a Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare.
Aceasta slujbă ne pune înainte o rân­duială liturgică foarte veche. Originile ei se pierd în secolele primare, când, din pricina persecuţiilor, creştinii obişnuiau să păstreze Sfintele Taine şi în afara Liturghiei, pentru împărtăşirea celor care nu puteau ajunge la săvârşirea ei şi a celor care doreau să se împărtăşească mai des. Pâinea, prefăcută deja în Trupul Mântuitorului, la o Liturghie anterioară, era păstrată cu mare grijă până când, înmuiată în vin binecuvântat, era dată credincioşilor, spre împărtăşire.

În cadrul sinoadelor, Sfinţii Părinţi au rânduit ca Sfânta Liturghie să nu mai fie săvârşită în zilele de rând din Postul Mare, acesta din urmă fiind un post aspru. Sinodul local din Laodiceea (343), în canonul 49, opreşte săvârşirea Sfintei Liturghii în zilele de rând din Postul Mare, rânduind-o doar în zilele de sâmbătă şi duminică, precum citim: „Nu se cuvine a se jertfi pâine în Patruze­ci­me, decât numai sâmbăta şi duminica”. Acelaşi sinod, în canonul 51, opreşte şi pomenirea sfinţilor în zilele de rând, precum citim: „Nu se cuvine a săvârşi în Patruzecime praznicele naşterii mucenicilor, ci pomenirea sfinţilor mucenici să se facă în sâmbete şi duminici”. Astfel, zilele de rând din Postul Mare au devenit „aliturgice”, adică zile în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie.
Deoarece, însă, mulţi credincioşi doreau să se împărtăşească şi în timpul săptă­mânii, iar nu doar în zilele de sâmbătă şi duminică, Părinţii Bisericii au rânduit că o parte din Darurile sfinţite la ultima Li­tur­ghie să fie păstrate pentru împărtă­şirea din timpul săptămânii. Precum vom vedea mai departe, în Postul Mare, credincioşii obişnuiau să ajuneze în fiecare zi, până la slujba Vecerniei. Astfel, pentru a nu întrerupe ajunarea, credincioşii se împărtăşeau seara, după slujba Vecerniei. În timp, slujba Vecer­niei s-a unit cu rânduiala specială a împărtăşirii credincioşilor.
În secolul al VI-lea exista deja un ritual de împărtăşire, practicat seara, bine dezvoltat. În slujba Vecerniei au fost înserate câteva elemente caracteristice Sfintei Liturghii. Noua rânduială a ajuns cunoscută sub denumirea de „Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite”. Astfel, chiar dacă nu se aduce Jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc Darurile de pâine şi vin, această rânduială este numită „Liturghie” deoarece, în cadrul ei, are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Împărtăşirea de seară, după o zi de aju­nare, descoperă adevăratul sens al postului şi al vieţii creştine, ca pregătire-aşteptare a Împărăţiei lui Dumnezeu. Ostenelile duhovniceşti din timpul zilei sunt încununate cu mult dorita unire cu Hristos, în Taina Împărtăşaniei. Astfel, toate lucrurile şi faptele de peste zi sunt săvârşite mai uşor cu atenţia pe care o merită, iar timpul acesteia este trăit ca o aşteptare a lui Hristos.