Calea, Adevărul şi Viaţa / Liniștea de a fi neliniștit

Părintele Paisie Olaru, marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria din Moldova, a fost întrebat, atunci când se apropia de sfârșitul vieții pământești, cu ce simțământ se îndreaptă spre lumea de dincolo. El, care era un practicant al isihiei, al rugăciunii inimii, a spus că nu are decât o singură neliniște: că în viața sa de duhovnic a legat pe cine nu trebuia să lege și a dezlegat pe cine nu trebuia să dezlege.

Așa trebuie să fie liniștea omului, să fie lucrătoare. Într-un fel, să-ți asumi liniștea de a fi neliniștit. Neliniștit este omul cel care nu se socotește suficient lui și nu cum a făcut fariseul din parabolă, cel care a crezut că a realizat totul în viață pentru Dumnezeu și pentru semeni și că până la moarte nu-i mai rămânea nimic de făcut. Acela este un suflet înfășurat în liniștea morții sau a liniștii care ucide. Însă, cel care își pune veșnic probleme și socotește că este neîmplinit sau nu de ajuns împlinit, acela este un om viu. Să ne aducem aminte că marii sfinți și marii duhovnici și-au sfârșit viața pământească în acest fel de liniște mântuitoare.
Acești oameni cu viață sfântă, acești mari vizionari aveau și la ceasul morții o anumită neliniște și-L rugau pe Dum­nezeu să le limpezească gândurile întru făptuire corectă. Astfel, într-un fel, sufletul lor era cuprins de o liniște mântuitoare și aceasta i-a mântuit.

De aceea, pentru că ne aflăm spre sfârșitul unei perioade de post (cel al Adormirii Maicii Domnului), este foarte binefăcător pentru noi să adoptăm acest remediu, acest medicament, care, pe lângă rugăciune, post și înfrânare, este menit să ne aducă seninătate și să ne facă mai apți să ne apropiem de marea sărbătoare închinată Maicii Domnului, cea prin care s-a unit cerul cu pământul.
Se cuvine să cerem Fiului său și Fiului lui Dumnezeu să reverse binecuvântarea Sa, cu liniștea Lui neliniștită, peste noi, atât pentru binele nostru vremelnic cât și pentru dobândirea liniștii celei din veci.