Curs valutar
Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii
Calea, Adevărul şi Viaţa. Limbile ca de foc de la Rusalii
Creștinii ortodocși sărbătoresc Duminică, 7 iunie 2020, Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare cunoscută și sub denumirea de Cincizecime sau Rusalii.
Sărbătoarea Rusaliilor este prăznuită la 50 de zile de la Învierea Mântuitorului. Acest praznic amintește de evenimentul Pogorârii Sfântului Duh peste Apostolii adunați în Ierusalim. Este momentul în care ia ființă Biserica, alcătuită din persoane și neamuri diferite. În acel moment la Ierusalim erau adunați evrei din diferite neamuri, cu prilejul sărbătorii primirii Legii de Moise pe Muntele Sinai. Din Sfânta Scriptură aflăm că „din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau ei” (F. Ap. 2, 2), iar aceștia s-au umplut de Duhul Sfânt, pogorât asupra lor sub chipul limbilor ca de foc, care i-a inspirat să vorbească în alte limbi, „precum le dădea lor Duhul a grăi” (F. Ap. 2, 4), spre „uimirea” și „minunarea” celor care îi cunoșteau și îi ascultau, vorbindu-le în limbile lor despre „faptele minunate ale lui Dumnezeu” (F. Ap. 2, 11), încât au crezut în El și au hotărât să îi urmeze Lui.
Duhul Se pogoară peste Apostoli în chip de limbi ca de foc. Vorbind despre limbile ca de foc, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturisește: „Nu «de foc», ci «ca de foc», ca să nu gândești nimic material despre Duhul”. Dacă în Babilon Dumnezeu împarte lumea prin confuzia limbilor, la Cincizecime a unit omenirea prin limbajul comun al Duhului Sfânt: „Odinioară limbile au fost amestecate, pentru îndrăzneala zidirii turnului; iar acum limbile au fost înțelepțite pentru slava cunoștinței de Dumnezeu. Atunci a pedepsit Dumnezeu pe cei nelegiuiți pentru greșeală; acum Hristos a luminat pe pescari cu Duhul. Atunci s-a lucrat felurimea limbilor spre pedepsire; acum se reînnoiește înțelegerea spre mântuirea sufletelor noastre”.
Duhul vine în lume ca noi să ne putem împărtăși de Hristos. El caută să ne dăruiască viața lui Hristos. Din acest motiv s-a spus că El nu are chip deoarece lucrează în așa fel încât fiecare creștin să devină chipul lui Hristos prin iubire față de Dumnezeu și față de oameni. El nu Îl completează pe Hristos și nici nu concurează cu Acesta, ci doar Îl confirmă și Îl comunică oamenilor. S-a spus că Duhul Sfânt nu s-a dăruit lumii în mod deplin decât după ce Hristos
s-a Înălțat întru Slavă, pentru că El nu ne dăruiește doar viața pământească a lui Hristos, ci viaţa cerească a lui Hristos
După săvârșirea Sfintei Liturghii din ziua praznicului închinat Pogorârii Sfântului Duh, este oficiată o slujbă specială, cunoscută sub denumirea de Vecernia Rusaliilor. În cadrul ei sunt rostite șapte rugăciuni și sunt binecuvântate frunzele de nuc sau de tei, frunze care amintesc de limbile ca de foc pogorâte peste Apostoli. Această Vecernie este una din cele trei Vecernii speciale care se săvârșesc în cursul unui an. Celelalte două sunt săvârșite în Vinerea Mare, atunci când se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, și în Duminica Sfintelor Paști, la prânz, fiind numită și „A doua Înviere”.
Prezența Duhului în chip de limbi ca de foc a făcut posibil ca Apostolii să cunoască voia lui Dumnezeu și să o împărtășească celor prezenți în propria lor limbă, ca propovăduirea să nu rămână nelucrătoare.
Limbile ca de foc sunt prezente și astăzi în Biserică. Pâinea și vinul devin Trupul și Sângele Domnului prin lucrarea Sfântului Duh. Fiecare hirotonie întru diacon, preot sau arhiereu este dovada prezenței Duhului. Prin harul Duhului Sfânt omul devine creștin și este încorporat în Trupul lui Hristos. Iertarea păcatelor mărturisite se face tot prin harul Duhului Sfânt.
Prin Duhul Sfânt are loc extinderea vieții lui Hristos în noi.