Calea, Adevărul și Viața. Învierea lui Hristos – adevăr fundamental în vederea rezidirii lumii

           Sărbătoarea  Învierii Domnului este cea mai aşteptată sărbătoare a creştinilor. Şi pe bună dreptate, fiindcă ea ne introduce în atmosfera celui mai important  eveniment din istorie,  în care s-a implicat în mod direct Însuşi Creatorul a toate. Evenimentul este cu atât mai important cu cât însăşi sintagma „Învierea Domnului” care constituie  mărturisirea  unui adevăr fundamental „pentru noi şi pentru mântuirea  noastră” (Simbolul credinţei), a fost încă de la început contestată de unii şi e contestată până în zilele noastre.

Este suficient să  amintim ca şi argument cele unsprezece arătări (apariţii) ale  Domnului Iisus Hristos cu trupul înviat – mai ales pe cea către Toma, cel mai sceptic dintre ucenici (Ioan 20, 19-31), mituirea soldaţilor romani străjeri ai mormântului Domnului de către autorităţile  politico-religioase ale Ierusalimului, după  Înviere, spre a nu o recunoaşte şi mărturisi (Matei 28, 11-15), apoi predicarea cu vigoare şi chiar cu preţul vieţii a Învierii şi a învăţăturii creştine de către Apostoli, etc.

Pentru noi însă, creştinii practicanţi, argumentele Învierii pălesc în importanţă în faţa consecinţelor, adevărurilor  fundamentale pe care  ni le descoperă Învierea Domnului şi care se dovedesc a fi adevărate daruri pentru credincioşii creştini.

Astfel, Învierea Mântuitorului Iisus Hristos este, în primul rând, cea mai importa ntă dovadă a dumnezeirii Sale. Dacă până atunci, El era considerat de cei mai mulţi din Israel doar un mare profet, fiul lui David, iar de către unii, dimpotrivă, chiar un înşelător, acum este clar pentru toţi că El este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat, dar şi om adevărat în acelaşi timp. Este o dovadă în plus, chiar şi pentru ucenici – dacă nu cea decisivă – că Cel mărturisit mai înainte de ei a fi Fiul lui Dumnezeu, iar apoi, de frica persecuţiilor din timpul Patimilor Sale, renegat, lepădat din minţi şi inimi, este cu adevărat Dumnezeu, Stăpânul vieţii şi al morţii. Numai această dovadă devenită convingere, îi transformă pe aceşti oameni din slabi, temători, indecişi şi neîncrezători, — în Apostoli plini de curaj, convinşi de datoria de a propovădui în toată lumea Învierea şi învăţătura Domnului, chiar cu preţul vieţii: „căci dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră şi zadarnică este credinţa voastră” .                (I  Corinteni 15, 14).

Învierea lui Hristos nu este o simplă revenire la viaţa pământească, ci începutul altei vieţi: viaţa veşnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii.De aceea, Biserica Ortodoxă cântă în Ziua Învierii: "Prăznuim astăzi omorârea morţii şi începutul unei alte vieţi, veşnice”.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Mântuitorul a refăcut chipul divin din om, lepădând în mormânt, în dimineaţa Învierii, trăsătura pătimitoare. Din momentul morţii şi a Învierii Domnului, istoria intră în perioada eshatologică, iar Împărăţia, aflată  deocamdată în transcendent, tinde să înglobeze treptat toată creaţia. În Hristos cel înviat începe transfigurarea lumii, dar această transfigurare nu se descoperă decât prin mijlocirea acelora care au atins culmile sfinţeniei.

Trebuie să reţinem că Învierea nu-L îndepărtează pe Hristos de oameni. El continuă, chiar şezând de-a dreapta Tatălui, lucrarea de prefacere a lumii.