Curs valutar








Recomandările Gazetei
Evenimente locale, concerte, teatru, expoziții, filme, cărțiNewsletter
Ultimele comentarii




Calea, Adevărul şi Viaţa. Întrecerea de sine
Trăim zilele în care se cere tot mai mult performanță, indiferent de domeniu. Nu poate fi considerat un lucru rău, ci, dimpotrivă, este un fapt benefic pentru progres, pentru o competiție onestă, pentru a avea prilejul să te autodepășești mereu.
Această activitate de depășire a unor limite o întâlnim în aproape toate domeniile. Acest lucru îl încearcă cei care au înclinație spre științele exacte, cum ar fi: matematica, fizica, chimia, etc., participând la olimpiade naționale și internaționale sau dedicându-se cercetării. Un tânăr care este înzestrat cu talent muzical și petrece mii de ore în repetiții și studiu reușește să atingă culmi înalte în interpretare, fapt pentru care este recompensat cu mari premii. Un sportiv depune mult efort fizic și mental pentru a aduce multă bucurie sieși și celor din neamul său, atunci când ajunge pe cele mai înalte trepte ale podiumului. Și exemplele ar putea continua.
Indiferent că lupți să te autodepășești sau că ești în competiție cu alții, acest efort implică multă renunțare și înfrânare de unele bucurii și plăceri ale vieții. Însă, câștigătorii simt că merită efortul atunci când vezi că ești apreciat, că ești iubit pentru realizările tale, atunci când consecința muncii tale este un mare premiu sau o importantă sumă de bani. Iar, dacă mai ești și modest, la care mai adaugi știința de a-ți chivernisi câștigurile și viața, atunci vei rămâne un model pentru posteritate.
Pentru tot ceea ce am arătat până aici se înscriu totuși puțini, raportat la numărul de oameni existent într-o anumită perioadă de timp, iar cununa de lauri pe care o dobândesc este totuși una care este supusă stricăciunii și foloasele materiale se epuizează de cele mai multe ori sau beneficiază de ele urmașii.
Există, însă, o cunună care este nestricăcioasă și la care are acces tot omul creat de Dumnezeu, cununa sfințeniei. Pentru această cunună ne putem lupta cu toții, fără a mai ține cont de talanții primiți, participând la o întrecere de sine, unde, cu multă răbdare și discernământ, nu luptăm la întâmplare, lovind în aer, ci, cu ajutor dumnezeiesc, putem trece cu toții linia de sosire în Împărăția lui Dumnezeu.
Și pentru această încercare există renunțare și înfrânare de la multe, numai că marele premiu și foloasele sunt definitive și irevocabile, pentru că ești iubit și răsplătit de Dumnezeu.