Calea, Adevărul şi Viaţa / Intrarea în biserică a Maicii Domnului

Dumnezeu a binevoit, prin Fiul Său, să ia de la noi firea noastră şi să o unească cu firea Sa dumnezeiască pentru a o mântui. După căderea lui Adam, firea noastră umană a slăbit şi rădăcina neamului nostru omenesc a odrăslit în chip corespunzător vlăstarele noastre muritoare. Era aşadar de trebuinţă neamului nostru o rădăcină nouă, adică un nou Adam, nu numai fără de păcat, ci unul care să poată ierta păcatele şi să fie de viaţă făcător.

Însă, fără de păcat şi dătător de viaţă care să poată ierta păcatele, nimeni nu este afară de Dumnezeu. Aşa încât era necesar ca nu numai om, ci şi Dumnezeu să fie noul Adam, mai mult chiar, să fie însăşi viaţa, şi înţelepciunea, şi dreptatea, şi iubirea, şi mila, şi orice alt bine.

Dacă ţinea ca dreptate faptul de a ridica firea noastră robită şi înjosită de diavol şi de a o izbăvi din robie, un singur lucru era cu neputinţă lui Dumnezeu: să se unească pe Sine cu ceea ce era necurat; era nevoie deci, ca mai înainte să fie curăţită firea noastră pentru unire. Pentru aceasta a şi fost nevoie de o fecioară cu desăvârşire neîntinată şi, în chip necesar,  fără de prihană pentru zămislirea şi naşterea dătătorului de curăţie, care a fost mai dinainte vestită şi descoperită.

Pentru aceasta nu numai că a venit Dumnezeu între oameni, ci a venit întrupându-Se din Fecioară curată şi sfântă, fiindcă a fost mai presus de orice întinăciune nu numai cu trupul, ci a fost fecioară mai presus şi de cugetele cele întinate care vin de la pofta trupului. Iar la această Fecioară zămislirea în pântece, umbrită de Duhul Sfânt, nu a adus-o pofta trupului, ci bunăvestirea şi credinţa în întruparea lui Dumnezeu, care a biruit orice minte şi cuvânt, ca fiind mai presus de rânduiala firii şi mai presus de cuvânt.

Atunci când era timpul pentru plinirea acestei alegeri au fost aleşi Ioachim şi Ana, din casa şi seminţia lui David. Au fost aleşi pentru că au trăit în curăţie şi erau cei mai buni în ceea ce priveşte virtutea. Lor, cei care cereau de la Dumnezeu dezlegarea nerodirii, prin nevoinţă ascetică şi rugăciune, şi făgăduiau că rodul lor cel născut se va oferi lui Dumnezeu, li s-a dăruit Maica Domnului, cea care avea să devină născătoare în feciorie, născându-L cu trupul întru nestricăciune pe Cel născut cu dumnezeirea din Tatăl mai înainte de toţi vecii.

Drepţii Ioachim şi Ana şi-au îndeplinit făgăduinţa făcută faţă de Dumnezeu, aducând-o înaintea sfântului altar al lui Dumnezeu. Se spune că, de fapt, nici nu a trebuit să fie adusă, ci ea însăşi din propriul ei imbold către Dumnezeu a aflat calea şi sălăşluirea spre Sfânta Sfintelor, deşi era la o vârstă foarte mică.

În acest fel, ea a fost aleasă dintre cei aleşi din veac, arătându-se apoi, la vremea potrivită, ea însăşi Sfânta Sfintelor, întrucât nu a fost numai primitoare a dumnezeieştilor cuvinte, ci şi primitoare a Însuşi Cuvântului lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos.