Calea, adevărul și viața. Intrarea de neînțeles a Maicii Domnului în Sfânta Sfintelor

Atât de frumos și adevărat, Sfântul Grigorie Palama spunea că: „Dacă pomul cel bun după roadă se cunoaște, iar pomul cel bun și poame bune face, Maica a toată bunătatea, Născătoarea Binelui celui veșnic, cum nu va covârși prin bunătate și frumusețe tot binele, atât cel din lume, cât și cel mai presus de lume? Căci puterea care a preaînfrumusețat toate, veșnică și fără de schimbare icoană a bunătății, Cuvântul cel mai presus de toată bunătatea și mai presus de ființă, mai dinainte de veci, Fiul Tatălui Celui Preaînalt, fiindu-i voia să-și asume chipul nostru din negrăita iubirea Lui de oameni și din mila față de noi, ca să cheme firea noastră din adâncurile iadului în care a fost trasă și să o înnoiască, fiindcă îmbătrânise, și să o ridice la înăl­ți­mea cea supracerească a Împă­ră­ției și Dumnezeirii Sale, fiind unit cu ea după ipostas, a trebuit să își asume trupul, trup nou dar în același timp și asemenea cu al nostru”.
Pentru a ne înnoi pe noi în ale noastre, printr-o zămislire și naștere după chipul nașterii noastre, un singur lucru era cu nepu­tință la Dumnezeu: să se unească pe Sine cu ceea ce era necurat; era nevoie, deci, ca mai înainte să fie curățită firea noastră pentru unire. Pentru aceasta a și fost nevoie de o fecioară cu desăvârșire neîntinată și, în chip necesar, fără de prihană pentru zămislirea și nașterea celui iubit și dătătorul curăției, care a fost mai dinainte vestită și descoperită. Iar taina aceasta s-a lucrat prin multe fapte, neînțelese la vremea lor.
Astfel, Dumnezeu a găsit-o potrivită întru toate tocmai pe Pururea Fecioara pe care noi în zilele acestea o prăznuim. Pe ea a rânduit-o mai dinainte Dumnezeu spre mântuirea și chemarea nea­mului nostru omenesc și a ales-o între toate cele din veac, nu doar dintre cele mai multe, ci dintre cele minunate din toate timpurile și renumite pentru evlavia lor.
Pentru aceasta, la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, prăznuim pe cele care s-au săvârșit ca început pentru cură­țirea firii omenești pentru unirea cu Dumnezeu.
Așadar, pentru aceasta cea aleasă din veac, arătându-se ea însăși Sfânta Sfintelor ca cea care a avut trupul mai curat și mai dumnezeiesc decât cele mai curate duhuri, încât să se arate primitoare a Însuși Fiului lui Dumnezeu, a fost așezată în cel mai de taină altar ca o comoară a lui Dumnezeu folosită la vreme.

De aceea, la această sărbătoare, se cuvine să ne mutăm și noi înșine cu mintea de la pământ la cele înalte și să ne schimbăm de la cele trupești la cele duhovni­cești, să ne întoarcem dorul de la cele vremelnice la cele dăinuitoare, iar cugetul să îl ridicăm la sălașurile cele cerești, în Sfânta Sfintelor de acolo, înlăuntrul căreia locuiește și Fecioara acum.