Calea, Adevărul şi Viaţa / Indiferentismul religios – un pericol mai mare decât ateismul

Cuvântul lui Dumnezeu este adresat tuturor, pentru că „El voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Tim. 2,4). Pe toţi îi vrea ai Lui şi tuturor se adresează, însă nu rodeşte la fel în toţi, deoarece sunt dintre aceia care refuză grăirea divină, vădindu-se nedemni de aceasta.

Astfel, după cum auzim în pilda semănătorului, unii se aseamănă cu sămânţa care cade pe drum, pământ bătătorit de ploi, ars de soare şi refractar la orice formă de viaţă. Acest drum îi închipuie pe cei total lipsiţi de interes faţă de cele spirituale, cei care nu au şi refuză orice atingere cu metafizica.

Gânditorul creştin Petre Ţuţea, într-o tipologie a omului cunoscător, identifica cinci modele: misticul, filosoful, scepticul, indiferentul şi imbecilul. Pe indiferent îl definea drept imbecilul prin opţiune, cel ce singur îşi asumă această condiţie, dovedindu-se întru totul lipsit de interes în privinţa cunoaşterii.

Ferecat în el însuşi şi în universul pe care îl sărăceşte cu bună ştiinţă, acesta ignoră până şi cel mai elementar adevăr, anume că, indiferent de religia căreia îi aparţine, fiinţa umană este principial orientată spre Dumnezeu şi nu poate exista decât în măsura în care se raportează şi se regăseşte întru această realitate de dincolo de sine, iar atunci când o refuză, în fapt, refuză sensul umanităţii sale.

După darul vieţii, pe care o avem prin voia divină, cel de-al doilea mare dar este libertatea, pe care Dumnezeu o respectă cu sfinţenie. Suntem liberi să credem sau să nu credem în Dumnezeu, suntem liberi să facem sau să nu facem voia lui Dumnezeu, însă trebuie să înţelegem că Dumnezeu, după ce ne dă viaţa şi libertatea, ne face şi responsabili de modul cum înţelegem aceste daruri primite de la El.

Aici este vorba de responsabilitatea celor cărora li se adresează cuvântul, dar care rămân neroditori. Cauza s-ar părea că este una de natură exterioară, deoarece în ce măsură mai poate fi făcut cineva răspunzător, din moment ce a fost creat să fie din  „piatră”?

Tendinţa este, în general, aceea de a pune totul în seama lui Dumnezeu, Care i-a creat aşa, apelându-se la teoria predestinării, asupra căreia protestanţii şi neoprotestanţii insistă, încercând, astfel, să dea o rezolvare acestei chestiuni aparent atât de greu de limpezit.