Calea, adevărul și viața. Împărăția Cerurilor

Pe parcursul întregii Sale acti­vități de propovăduire, Mântuitorul Hristos a abordat mai multe teme. Nu de puține ori, le vorbea ucenicilor și celorlalți care erau de față despre: bogăție, Patimile Sale, Înviere, nemurirea sufletului, viața veșnică sau Împărăția Cerurilor.
Ascultătorilor Săi le spunea mereu că scopul suprem al vieții este dobândirea Împărăției Cerurilor. Pentru aceștia, în mod simplu, era limpede că vorbea de viața de dincolo, de o Împărăție, de o lume care ar exista în Cer, paralel cu aceasta de pe pământ.
Însă, era ceva mai mult decât atâta și chiar diferit de aceasta. De fiecare dată când Mântuitorul a abordat tema, a descoperit tot alte și alte dimensiuni și înțelesuri ale Împărăției, neadunându-le întotdeauna la un loc, întrucât fiecare dimensiune, fiecare nou înțeles, oricât de diferit ar fi părut, spunea totul. Sub altă formă, dar totul.
Una dintre aceste abordări referitoare la Împărăția Cerurilor este descifrată în pilda celor poftiți la cină. Acel „om oarecare” care a făcut o cină mare și a poftit pe mulți s-a supărat pentru că, sub diferite motive, a fost refuzat. Care dintre noi nu s-ar supăra, atunci când pregătește o cină, invită oaspeți, iar ei nu vin? Întotdeauna o gazdă se simte jignită în astfel de situații. Aproape firesc, omul și-a dat drumul mâniei și a hotărât ca aceia care nu au venit să nu guste din cina sa.
Oricât pare de simplă și ușor de înțeles, parabola îngăduie totuși câteva întrebări. Cea dintâi este în legătură chiar cu această hotărâre de la sfârșit. Spune că cei care nu au venit, „nu vor gusta din cina sa”. Despre ce fel de cină este vorba? De cea la care nu au ve­nit? Evident că din aceea nu aveau cum să guste, de vreme ce nu veniseră! Amenințarea pare gratuită, ca să nu îi spunem altcumva.
Totuși, nu trebuie să credem că Mântuitorului, atunci când a rostit această pildă, i-a scăpat o asemenea greșeală. A avut în vedere o altă cină? Nu. A avut-o în vedere, totuși, pe cea de care a vorbit la început. Numai că acum, așa cum proceda întotdeauna când bănuia că unii s-ar putea să nu pătrundă imediat înțelesul unei parabole, o explică. În ultimul verset (Luca 14,24) explică ce a vrut să spună prin metafora „Cină”. Cina este Împărăția lui Dumnezeu. Un ospăț. Un prilej de bucurie, de desfătare, de comuniune. Toți sunt chemați la Cină. Unii au fost chemați mai întâi (poporul ales) și, dacă n-au venit, au fost chemați alții (nea­murile), deși aceștia nu au fost pregătiți anume și din vreme. Aceștia au primit totuși chemarea și au intrat. De aceea sunt „mulți chemați, dar puțini aleși”.
Cina aceasta prefigura deci Împă­răția Cerurilor, de aici și de dincolo, iar cei care nu au onorat invitația la ea au rămas în afara ei. Cine nu a intrat în ea aici, nu va fi în ea nici dincolo. Cine nu participă la Sfânta Liturghie, aici pe pământ, pentru a mânca Trupul și a bea Sângele lui Hristos, nu va avea parte de Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, cine vine aici la Cină i se înveșnicește participarea, iar cine nu vine aici la Cină i se refuză viața veșnică, pentru că și-o refuză singur, neprezentându-se.
Textul pildei se termină cu o vorbă intrată în tezaurul de sintagme celebre din istoria omenirii: „Mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși”. Fericiți sunt cei puțini! Să ne ajute Dumnezeu a fi și noi printre cei puțini și să ne rugăm lui Dumnezeu ca cei puțini să fie cât mai mulți!