Calea, adevărul și viața. Și gândurile trebuie mărturisite

Într-o zi au venit la Avva Theon niște frați. Au mâncat împreună şi apoi, cum era obiceiul în astfel de ocazii, au trecut la un colocviu duhovnicesc. Desigur, bătrânul urma să le vorbească, iar ei, la nevoie, să pună întrebări. Bătrânul începu să vorbească. Şi ce temă şi-a ales? Despre lăcomie şi despre tirania gândurilor pe care le ținem în taină şi nu le dezvăluim. Și cât de violente, puternice şi agresive sunt, atâta vreme cât le ținem ascunse.
Tânărul Serapion, omul casei, omul de lângă Avva Theon, tresări: „Despre mine vorbește bătrânul! Nu acestora le vorbește, ci mie. Dumnezeu i-a descoperit fapta şi gândurile mele. Altfel cum ar vorbi tocmai despre taina mea?” Și, scoțând repede pâinea din sân – deoarece şi de la ultima masă, cu acești musafiri, nu s-a putut abține şi a furat pâinea obișnuită – a aruncat-o în faţa tuturor şi a izbucnit în lacrimi. Lacrimi de pocăință. Cerere de iertare pentru păcat şi pentru călcarea disciplinei, călcarea care transformase lăcomia în furt. Nu păgubise prea mult pe nimeni, căci, dacă ar fi cerut pâinea, probabil i-ar fi fost dată, până se învăța cu înfrânarea, dar se păgubise pe sine. Ascundea nu o pâine, ci o faptă rușinoasă. Nu era om întreg, nu era onest, nu era sincer. Şi acum plângea ca un învins.
Nu. Nu era învins. Tocmai acum învinsese. Prin recunoaș­tere. Prin smerita întoarcere la onestitate, la cinste. Şi la disciplină. Despre acestea îi dădu încredere chiar Avva Theon: „Ai încredere, fiule. Eliberarea ta este împlinită. Iată, fără ca eu să îţi fi zis un cuvânt, tu însuți ai mărturisit. Tu te-ai eliberat. Dacă până astăzi adversarul tău a fost victorios, astăzi victoria ta este sigură. Până acum nu l-ai contrazis şi s-a întâmplat precum scrie Solomon: «Pentru că nu se împotrivesc celor ce fac rău, inima fiilor oamenilor se umple de gânduri rele». Denunţându-l, tu i-ai luat duhului rău puterea asupra ta. Mărturisirea ta l-a scos din adâncul întunecat al inimii tale la lumina zilei”.
„A avut dreptate bătrânul, recunoştea Avva Serapion. De atunci am scăpat de tirania acestui demon. Niciodată nu m-a mai ispitit nici lăcomia, nici furtul”.
Din această întâmplare mai înțe­legem ceva. Anume că, atunci când cădem sub puterea unei patimi oarecare, de fapt un demon a pus stăpânire pe noi. Iată, acesta se ascunsese în gând sub forma lăcomiei, a neînfrânării de la mâncare. Căci atât cât îi trebuie trupului nimeni nu zice să nu-i dăm. Când îl lăsăm să depășească măsura, iată că se asociază şi cu alte păcate. Alți demoni îi vin în ajutor celui dintâi.
Evident, aici nu mâncarea ca atare este subiectul, deși este importantă şi mâncarea. Deoarece, atunci când ajunge să fie îmbuibare, mâncarea multă îngroașă şi mintea, şi inima. Le umple de materie şi aceasta duce la totala insensibilitate, la preocuparea mai mult de mâncare decât de rugăciune şi de ascultare, şi de aproapele. Aici însă subiectul este disciplina. Sufletul aflat în disciplină duhovnicească disciplinează şi trupul, şi ambele sunt ținute în atenție şi sub supraveghere şi, în felul acesta, se păstrează echilibrul duhovnicesc.