Calea, Adevărul şi Viaţa / Duminica Tuturor Sfinților

În fiecare zi a calendarului Bisericii, se prăznuiesc unul sau mai mulți sfinți. Însă, în prima Duminică de după Rusalii îi
cinstim pe toți sfinții, cunoscuți și necu­noscuți.
Biserica i-a canonizat pe unii mai de­vreme, pe alții mai târziu, iar altora ur­mează să le așeze numele în calendarul ei, spre cinstire, instituindu-le zile de cult. Chiar dacă nu sunt toți știuți de noi, ei sunt cunoscuți de Dumnezeu și se roagă pentru noi. Impor­tant de reținut este că Biserica nu proclamă sfinți decât pe cei a căror sfințenie s-a
constatat, a fost percepută de poporul lui Dumnezeu. Deci, ea nu proclamă sfinți ca să aștepte viitoarele dovezi de sfințenie ale acestora.
În această duminică, a pomenirii tuturor sfinţilor, trebuie să medităm asupra învăţăturii Bisericii referitoare la sfinţenie: Ce este sfinţenia? Cine este iz­vo­rul sfinţeniei? Care este scopul dobândirii sfinţeniei în viaţa oamenilor?
Cuvântul sfinţenie şi adjectivul sfânt, precum şi verbul a sfinţi sunt limbajul cel mai specific şi mai popular al Bisericii creştine, în general, şi al Bisericii Ortodoxe, în special. Cu toate acestea, când întrebăm ce este sfinţenia în sine, este greu de găsit o definiţie simplă. Sfinţenia este lăudată, cântată, dorită, uneori percepută existenţial, prin trăire, dar definirea ei conceptuală rămâne totuşi o dificultate, pentru că ea poate fi descrisă în manifestările ei, în rodirile ei, dar nu poate fi definită în esenţa ei. Sfinţenia se manifestă în lumea aceasta, în creaţia lui Dumnezeu, dar nu este din lumea aceasta; sfinţenia este însuşi Dumnezeu prezent în lume, dar nu din lume. De aceea tot ce apare sfânt sau sfinţenie în lumea aceasta îşi are izvorul unic în Dumnezeu, singur sfânt în Sine şi prin Sine.
Sfinţirea oamenilor în Biserica lui Hristos înseamnă participarea lor la iubi­rea şi viaţa eternă a lui Dumnezeu Cel Unul în Treime. Sfințenia este starea spre care toți suntem chemați. Este starea de desăvârșire care se fundamentează pe sfințenia lui Dumnezeu. Ea nu este produsul faptelor noastre, dar nu le exclude pe acestea. Dumnezeu este Cel care ne dă puterea de a deveni sfinți, iar această putere este harul Duhului Sfânt.
Întrucât sfinţenia este văzută ca fiind desăvârşirea omului, Biserica cinsteşte pe sfinţi ca fiind icoane ale lucrării Duhului Sfânt în oameni, dascălii cei mai siguri şi prietenii cei mai apropiaţi ai oamenilor, pentru că sunt prietenii cei mai apropiaţi ai lui Hristos Dumnezeu-Omul.

Astăzi, în faţa tentaţiei de secularizare, sfinţii ne învaţă că, dacă uităm pe Dum­nezeu, vom uita şi dimensiunea sacră a vieţii umane. În faţa tentaţiei de a domina asupra altora, sfinţii ne învaţă să descope­rim forţa spirituală de a dărui altora şi de a ne dărui lui Hristos.