Calea, Adevărul şi Viaţa / Duminica Sfintei Cruci

Cea de-a treia duminică din Postul Mare este închinată de Biserică Sfintei Cruci. La Utrenie, Sfânta Cruce este scoasă în procesiune din Sfântul Altar în mijlocul bisericii, unde este aşezată spre închi­nare. La Sfânta Liturghie, Trisaghionul („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără-de-moarte miluieşte-ne pe noi!”) este înlocuit cu imnul „Crucii Tale ne închinăm Stăpâne şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim!”. Cinstirea Crucii Mântuitorului marchează înjumătăţirea Postului Mare, perioadă care conduce către prăznuirea Patimilor şi Învierii lui Hristos. De aceea, atât duminica aceasta, cât şi întreaga săptămână care o urmea­ză, sunt centrate pe închinarea şi contemplarea lemnului de viaţă făcător al Crucii lui Hristos.
Viaţa creştină nu este o promenadă odihnitoare pe cărările plăcute ale sentimentalismului şi lipsei de griji, nici o continuă relaxare în fotoliile adânci ale nepăsării. Nu este vorba de o viaţă lipsită de responsabilitate, uşoară, tihnită, fără silinţă şi fără efort. Viaţa în Hristos este luptă, nevoinţă cu mărime de suflet şi nelinişte în sensul cel bun. Viaţa adevăratului creştin este fericită, paşnică şi binecuvântată. Dar pentru a ajunge la fericirea evanghelică, la bucuria reală şi la adevărata pace se cere un efort răbdător, asiduu şi sârguincios, străin de orice uşurătate şi grabă. Calea lui Hristos este strâmtă şi suitoare, dar sfârşeşte în lărgime şi odihnă. Călătoria aceasta are neapărată trebuinţă de luarea Crucii.
Creştinul devine purtător al Crucii din ceasul Botezului său în sfânta colimvitră. Este chemat să ia Crucea lui Hristos fără frică, fără ruşine, curajos, bărbăteşte, răb­dă­tor. Crucea lui Hristos este sfântă, cinstită şi tare. Este putere a omului cre­dincios şi armă asupra diavolului. Toţi Sfinţii Bisericii noastre au îmbrăţişat Crucea de timpuriu, au luat-o cu bucurie, n-au părăsit-o niciodată. Crucea ocupă un loc central în viaţa credincioşilor creştini. Este simbolul Bisericii noastre. Avem un Dumnezeu Răstignit. Faptul acesta are un sens deosebit de adânc. Este învăţătură, pedagogie, înţelepţire, izvor al insuflării, al cultivării, al subţirimii, al instruirii, al maturizării şi sfinţirii.
Crucea lui Hristos învaţă, luminează, că­lăuzeşte. Crucea învaţă răbdarea, nemâ­nierea, iertarea, lupta necontenită, dra­gostea de nevoinţă. Crucea luminează mintea, cugetele, gândurile, visele, pro­iec­tele, planurile, ziua de azi şi de mâine. Crucea luminează adâncurile neluminate ale inimii noastre. Să ne aplecăm înlăuntrul nostru şi să ne cunoaştem şinele necunoscut. Crucea ne călăuzeşte spre jertfa şi lepădarea de sine, spre pocăinţă şi mântuire.
Crucea este dascăl şi medic. Ne învaţă smerenia adevărată, viaţa creştină curată, autentică, lipsită de făţărnicie. Ca un medic chirurg, îndepărtează cele de pri­sos, cele nefolositoare, tumorile cance­roase ale patimilor, şi tămăduieşte rănile sufletului.