Calea, Adevărul şi Viaţa. Dobândirea echilibrului interior prin spovedanie

Întâlnim tot mai frecvent, în vremurile noastre, multe cazuri de depresie, stare care provine cel mai des datorită deznădejdii noastre. Iar ceea ce conduce la deznădejde se datorează, în primul rând, păcatelor noastre.
Nu putem afirma că există om fără de păcat, însă, trebuie să înțelegem că atunci când păcă­tuim nu trebuie să deznădăj­duim, ci, cu curaj și nădejde în Dumnezeu să ne căim de păcatele săvârșite și să cercetăm propriul duhovnic, prin scaunul spovedaniei.
După mărturisirea păcatelor cu sinceritate și primirea dezlegării este important să nu ne mai întoarcem înapoi la păcatele ce au fost spovedite, întrucât amin­tirea păcatelor săvârșite poate face rău. Dumnezeu le iartă toate prin spovedanie. Nu trebuie să ne întoarcem înapoi și să ne închidem în deznădejde.
Omul melancolic se învârte în jurul său și este preocupat nu­mai de propria persoană, în schimb, păcătosul care se po­căiește și se spovedește iese din sinea sa, iar prin smerenie în fața lui Dumnezeu simțim bucurie și recunoștință pentru iertarea păcatelor noastre.
Nu este sănătos să-ți pară rău peste măsură de păcatele săvâr­șite și să te răzvrătești împotriva sinelui tău celui rău, ajungând până la deznădejde. Deznă­dejdea și dezamăgirea sunt cel mai rău lucru. Sunt capcana dia­volului, ca să-l facă pe om să-și piardă râvna în cele duhovni­cești și să-l ducă la deznădejde, nepăsare și depresie. Atunci omul nu poate face nimic și ajunge nefolositor, zicându-și: „Atunci trebuia, atunci n-am făcut, acum nimic… Anii s-au dus fără rost, nu sunt vrednic”…În acest fel, i se creează un complex de inferioritate, tră­iește o stare de auto-umilire stearpă și pentru el toate sunt ruine. Iar lucrul acesta este unul foarte greu, întrucât este o falsă smerenie.
Toate acestea sunt semnele omului deznădăjduit, pe care a pus stăpânire Satana, ajungând până acolo încât nici măcar nu vrea să se împărtășească, soco­tind că este nevrednic de toate. Astfel, încearcă să-și vlăguiască capacitatea de activitate, iar sinele devine inutil. Aceasta es­te capcana pe care o întinde Satana pentru ca omul să-și piardă nădejdea în iubirea lui Dumne­zeu. Sunt lucruri cumplite, po­trivnice Duhului lui Dumnezeu.
De aceea, important este ce facem în continuare după măr­tu­risirea păcatelor. Cea mai bună cale este să urmăm cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Uitând cele ce sunt în urma mea, și tinzând către cele dinainte” (Filipeni 3,14).
La aceasta mai putem adăuga și acel frumos cuvânt scripturistic: „Eu iubesc pe cei ce mă iubesc și cei ce mă caută vor afla har” (Pilde 8,17).