Calea, Adevărul şi Viaţa. Despre cuvânt

Mi-am propus să încep editorialul apelând la cuvântul Mântuitorului Hristos: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvântul Meu nu va trece”.
Dar ce este cuvântul? Noi suntem obișnuiți să-l înțelegem ca un mod de a relaționa unii cu alții, de a face un schimb de infor­mații. Însă, în Sfânta Scriptură întâlnim și altfel de lucruri spuse despre cuvânt. „Întru început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”.  „Și Cuvântul trup S-a făcut”.  „Zis-a Dumnezeu: Să fie lumină, și a fost lumină”. Și orice a spus Dumnezeu prin cuvânt, s-a făcut. Și iarăși revenim la cuvintele Mântuitorului, când a spus: „Cuvintele Mele sunt duh și ele sunt viața”.
Astfel, Sfânta Scriptură ne arată că Dumnezeu tot ceea ce a făcut a înfăptuit prin cuvânt: „Să fie!”, iar când a fost vorba de om, Dumnezeu l-a făcut altfel decât pe celelalte creaturi: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. Prin aceasta, putem înțelege că omul nu este o făptură ca celelalte, însă nu ca o mândrie, ci prin cuvântul pe care Dumnezeu l-a dat. Apoi, vedem cum, prin cuvânt, Dumnezeu con­tinuă să cheme și să ia legă­tura cu omul. Dumnezeu, prin cuvânt, îl sfătuiește pe Adam. Când Adam cade, după ce nelegiuirea cuprinde toată istoria pământului până la distrugerea lui sub Potopul lui Noe, vine un moment în istorie când Dumnezeu iarăși vorbește omului, dând prin Prorocul Moise o lege.
Sfântul Pavel, în Epistola sa către Evrei, ne spune că: „Dumnezeu, Care în multe feluri a vorbit părinților noștri, în sfâr­șitul vremii ne-a vorbit prin însuși Fiul Său”. Or, acest „în­suși Fiul Său” se numește și Cuvânt al lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu revine acum să-și continue lucrarea de înfăptuire prin „dialogul” pe care îl în­cheagă cu Omul, mai bine zis îl „reîncheagă”, după despărțirea ce se produsese în Rai prin căderea lui Adam. Cuvântul îl putem înțelege ca energie, o energie creatoare.
Dar cuvântul omului ce este? Dacă omul este chipul lui Dumnezeu, chipul lui Dumnezeu care poate să ajungă până la asemă­narea lui Dumnezeu, și cuvântul omului este o energie. Altfel spus, cuvântul creează.
Însă, din cauza căderii omului, cuvântul nu mai are doar o latură pozitivă, ci cuvântul poate să zidească sau să dărâme, poate să vindece sau să distrugă. Cuvântul poate fi o armă sau un balsam. Un singur cuvânt spus nelalocul lui poate să destrame familii, să distrugă și să scufunde vieți omenești.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că: „Stricăciunea de bani se mai poate repara, însă un cuvânt spus cum nu trebuie, din neatenție, nu mai poate fi retras”. De aceea este foarte important cum folo­sim acest dar primit de la Dumnezeu, darul cuvântului, darul vorbirii.
Pentru că, pe de o parte, Cuvântul este Dumnezeu, iar pe de altă parte, cuvântul izvorăște din Dumnezeu și este dăruit doar omului, iar de acest dar poate depinde dobândirea mântuirii sau pierderea ei.