Calea, Adevărul şi Viaţa / Decizie grea: iertăm sau facem dreptate?

Evanghelia Duminicii care urmează ne prezintă ceea ce toţi comentatorii Noului Testament au numit-o „Legea de aur a moralei creştine”: „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6,31).

Cred că este oportun să ne oprim puţin asupra acestor cuvinte, nu atât pentru că ar fi greu de înţeles, ci tocmai dimpotrivă, pentru a le constata simplitatea. Sunt simple ca adevărul! Şi cât de bine se potrivesc oricui le-ar întâlni. Nimeni nu s-ar putea plânge că sunt grele, că nu sunt pentru mintea lui. Căci toţi ştim ce vrem să ne facă nouă oamenii.

Vrem să ne urască? Vrem să ne facă rău? Vrem să ne vorbească de rău? Vrem să ne târască prin tribunale? Toţi vrem ca oamenii să ne facă numai bine. Vrem să fim iubiţi. Vrem să fim ajutaţi. Cuvântul Mântuitorului are în vedere atât de mult interesele noastre, încât nu este posibil să nu le înţelegem şi pe ale altora, aşa cum le înţelegem pe ale noastre. Ne ia pe noi înşine drept măsură a modului cum trebuie să ne purtăm cu altul.

Dacă în Vechiul Testament era valabilă legea talionului („ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte…”), Mântuitorul Hristos a venit să îndrepte această situaţie, să instaleze legea iubirii în locul legii răzbunării.

Fără îndoială, nu este uşor să urci la bunătatea recomandată de Iisus Hristos, atunci când ţi se face rău.

Teoretic, ne declarăm de acord cu învăţătura Sa, dar dacă este vorba să trecem la aplicarea ei, de îndată descoperim că ne este aproape imposibil. Pornirea noastră este să răsplătim şi noi cu rău. Şi păcătuim. Mântuitorul ne cere un mare efort de autodepăşire. Tocmai de aceea a venit El, ca să ne îndrume şi să ne ajute să încercăm această autodepăşire. Este aproape supraomească, însă suntem chemaţi să devenim desăvârşiţi.

Chemarea la desăvârşire şi la sfinţenie nu este uşor de împlinit. Este mult mai comodă mediocritatea. Însă, să nu confundăm mediocritatea cu „calea de mijloc”, cea recomandată de sfinţii trăitori ai virtuţilor creştine. Sunt lucruri total diferite. „Calea de mijloc” se referă la evitarea exceselor care ne pot face rău. A fi pe calea de mijloc înseamnă a fi pe calea înţelepciunii, a echilibrului, a bunului simţ.

Mediocritatea este mulţumirea cu jumătăţile de măsură, cu imprecizia, cu lipsa de ţel şi de caracter. Mediocrul se mulţumeşte cu ce nu are şi nici nu ştie ce i-ar trebui.

Dacă legile fixate de Moise erau aspre, cele ale Mântuitorului sunt grele, pentru că vin în conflict cu felul nostru de a gândi dreptatea. Însă, ele nu vin în conflict cu felul nostru de a gândi desăvârşirea. Răul nu îl biruieşti cu răul, ci cu binele, pentru că numai cu binele poţi să schimbi sufletul celui ce ţi-a făcut rău. Căci, dacă nu îi schimbi sufletul, îl pedepseşti, dar nu-l îndrepţi.

Mai mult, ceea ce trebuie noi să înţelegem este că porunca lui Hristos cere şi de la noi o transformare, cere ca şi noi să devenim oameni noi, dacă vrem să obţinem din alţii oameni noi.

La grea încercare suntem puşi. Adevărata victorie trebuie să o obţinem nu împotriva celor ce ne fac rău, ci mai ales împotriva noastră înşine. În cazul că am dori răzbunarea, cel mai aproape de noi care face răul, neîmplinind porunca lui Hristos, am fi în primul rând noi înşine. Cum ne tratăm pe noi în cazul acesta? Cerem pentru noi dreptate sau iubire, iertare, milă? Iată o temă de adâncă meditaţie, care poate arunca o lumină nouă asupra întregii dileme!